Despre FRICĂ, fără FRICĂ!

- Fotor 145388534450253 1 1024x576
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Atunci când ţi-e lumea mai dragă, propria persoana îţi joacă feste. Realizezi ca ai vrea să faci lucruri noi dar ţi-e fricâ. Pur și simplu…frică. Am realizat şi eu când m-am întâlnit faţă în faţă cu FRICA mea. Pentru mulţi poate părea o copilărie, „doar eşti o femeie puternică!” Pentru cei mai mulţi dintre noi, atunci când recunoaştem, frica este cel mai apropiat duşman. Stă cu noi zi de zi, ne priveşte în ochi şi ne paralizează atuni când avem spirit de iniţiativă. Ce este frica?

Frica( DEX) – Stare de adâncă nelinişte şi de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teamă, înfricoşare.- Fotor 145388534450253 1024x576

De câte ori ai conştientizat că ţi-e frică să faci ceva, să spui ceva, să acţionezi cumva? De recunoscut este simplu, dar toţi specialiştii pe care îi citesc din când în când spun că rezolvarea problemei este partea dificilă. Din experienţă personală, mai ales după ce am aflat/ recunoscut că sunt o persoană fricoasă, cel mai bine este să faci următorii paşi: să recunoşti că ţi-e frică şi să o înfrunţi.

Mi-am întrebat colegii care sunt fricile cu care ei se confruntă. Iată, îţi sună cunoscut?

  • Frica de moarte
  • Frica de singurătate
  • Frica de eşec
  • Frica de a fi respins
  • Frica de sărăcie
  • Frica de boală
  • Frica de bătrâneţe

De ce apare?

Frica poate să apară, cel puţin în traducerea mea şi ca o rezultanta a programării sociale. E consecinţa conflictului interior care apare în funcţie de cum ne raportăm la ce spune societatea şi cum ne simţim în pielea noastră. Trăim prin comparaţie, într-o epoca nevrotic competitivă iar cei mai sensibili pot să clacheze uşor. Frica nu te întreabă dacă ai ajuns unde voiai, ea ACŢIONEAZĂ!

Cum o combatem?

De cele mai mult ori atunci când am un gând care mă sperie, îl alung în mod conştient. Realizez că gândul este doar o fantasmă, un fel de protecţie mentală. În locul lui plasez în mod voit ceva care să mă încarce cu energie pozitivă. O imagine care mă juta să zâmbesc,proiecţia a ceva ce îmi doresc să fac sau o metodă sigură: imaginea copilului zâmbind. O alta variantă este să împărtășesc celui drag…ceea ce simt.

- Fotor 144941284944612 1024x576

Strategii pe care le aplic:

  • Încep ziua cu câteva minute de exerciţii de respiraţie şi introspecţie. Mă ajută să spun START, e o nouă zi!
  • Aleg gânduri pozitive – Atunci când îmi vin gânduri despre moartea cuiva drag, frică că nu îmi voi atinge ţelul în viaţă sau temeri mărunte, fac să scap de ele.
  • Citesc despre dezvoltarea personală – Cum să fiu un om mai bun dacă nu încerc să înţeleg ce mi se întâmplă?
  • Mă feresc de oamenii negativi care nu văd decât RĂU, CONFLICTE sau CRITICĂ.

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.