De ce nu îmi plac bărbații PROȘTI

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

De ce nu îmi plac bărbații PROȘTI. Dragilor, îmi pare rău că vă supăr, dar sunteți unii…ceva de speriat! Să o luăm cu începutul. Se duce omul să se relaxeze în vacanță. Plaja H20 – Mamaia. Seară. Briză. Muzică bună.  Mara  ne spune în versuri „Puterea este în interioriul tău!”

Final de piesă, toată lumea zen. Se lasă câteva secunde de liniște. Fix când meditam la ideea cu puterea și interiorul, ca o concluzie a tuturor lucrurilor profunde din viața asta, din dreapta mea se aude un mare… râgâit. Cumva, bad timing! Omu’ a scăpat-o fix ca la el acasă. Mi s-a dus și zen-ul și puterea și interiorul. Nu vă imaginați că a scăpat-o așa, din greșeală. Baiatu’ și-a echilibrat nivelul gazelor din stomaculul de tip burtă, cu mare sinceritate. Să râgâi a PROST, cam cât de tare e asta?

M-am uitat să văd ce s-a întâmplat, în speranța că sesizez măcar o undă de rușine. Fraieră eu, merit medalie! Prostovanul avea un zâmbet tâmp, genul ăla de zâmbet între „bă, m-o fi auzit careva?” și „ce tare, pot să râgâi. Care’o mai mânca shaorma!”.

O să ziceți că e de la digestie, nu de la intelect. Probabil, doar că preocupat de digestie singurul neuron în viață din capul babuinului a abandonat cutia craniană și p-aci ți-e drumul. Bine ai făcut , nene! Prostia se vede de departe. N-ai cum să fii PROST, dar manierat. N-ai cum să râgâi în public, de parcă e ultima ta „flatulență orală” și să fii un erudit. N-ai cum!

Am stat la mare patru zile. Nu vreau să zic încă de femei (urmează și ele), dar așa hal de prostie mergătoare n-am mai văzut de mult. Partea proastă este că sunt mulți. Mulți, fuduli și cu tatuaje. Au stricat și piața asta. Și mai prost este că ne obișnuim cu ei.

Tot în ton cu prostia unora, într-o seară mă duc să îmi cumpăr o brichetă. Plin de lume peste tot. Intru în magazin și întreb:

 –  Cât costă o brichetă? 

–  Depinde de culoare!,  îmi răspune băiatul,

Am și eu momentele mele când sunt plantă în cap, dar să mă ierte Dumnzeu, aci era de domeniul evidenței. Pe interior mă întrebam deja cum mama naibii să difere pretul daca bricheta e aceeași.  Logic, nu? Brusc mi se ridică o sprânceană. Mă burzuluiesc și întreb:

– Vin mulți proști pe-aici? 

-Cam da, fo zece m-au crezut pe cuvânt!  îmi povestește băiatul, pufnind în râs.

Treaba e…că nu-i de râs! Că  te poate duce de nas cineva, e simplu, că cineva îți poate spune că muschii și „euroii”  sunt calea, chiar și asta poți înțelege. Prostia crasă, aia care pute rău, aia eu nu o înțeleg. Fraților, cu toată modestia vă spun, nu e bine ce se întâmplă. Vama Veche a fost cucerită iremediabil de „manguste și manguști”, nici nu vreau să știu ce se întâmplă în alte stațiuni. Nivelul de inteligență scade dramatic… iar ei sunt viitorul. Viitorul,  în țara copilului meu și al tău. Asta mă sperie!

PS: Mi-a plăcut Mara, chiar și așa…

bărbații PROȘTI - IMG 20160806 WA0001Citeste si: Cine suntem când nu ne vede NIMENI

Ai si tu un text pe care vrei sa-l faci cunoscut? Trimite-l la noi : emmazeicescu@gmail.com

Suntem si FACEBOOK. Da-ne un LIKE –Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.