Când doi oameni se întâlnesc

Când doi oameni se întâlnesc - 16788667 1238186049598068 1242206783699681280 n

Când doi oameni se întâlnesc. Oamenii sunt făcut să se intalnească, pentru totdeauna sau doar temporar. Ce e fascinant la întâlnirile astea este felul în care te descoperi unul pe celălalt. Primele cuvinte, primul sms, prima strângere de fluturi în stomac, primul sentiment de dor.

Când oamenii se întâlnesc, apar la suprafaţă toate durerile trecutului, toat tarele prezentului şi toate temerile legate de viitor. Nu doar odată o să îţi vină să spui, „eu nu mai ştiu cum să mă comport!”. Şi ai să faci paşi timizi, doar până când privirea lui şi a ta îşi vor spune lucruri, iar mâinile voastre vor avea parte de primul lor dialog.

Citeste si: Când ne jucăm de-a Dumnezeu!

Nu doar sufletele vorbesc, corpurile noastre comunică. Începuturile sunt cele care aduc curiozitatea la cote maxime – care e treaba cu omul ăsta, ce vrea de la mine, cine ai fost şi ce vrei să ajungi. Nu degeaba cred că îndrăgostiţii sunt cei de la care ar trebui să furăm energie, noi, cei mai obosiţi dintre pământeni.

Suntem cuprinşi de emoţie şi timidităţi, ne ferim să arătăm totul, am învăţat că vesta asta de siguranţă e mai bună decât sinceritatea. Aşa e viaţa, ea te face să fii precaut și oamenii, evident. Orice capitol care începe frumos ar trebui să aibă un sens, mai ales dacă vezi că rezonați şi puteţi să staţi fără plictiseală la o vorba lungă cât o noapte.

Eu cred în iubirile care se înfiripă pe nesimţite, rațional și matur, cele pe care nu ai fi mizat, pentru că doar ele pot să spună că au trecut peste prejudecăţi, asteptări sau dezamăgiri. Când doi oameni dau buzna, unul peste altul, unul în viaţă altuia, e semn că poate a venit momentul să înţelegi că nu e mereu despre ce pregăteşti, ci despre ce ţi se pregăteşte. Ştiţi vorba aia: „Nu e pentru cine se pregăteşte, e  pentru cine se nimereşte!”

Aşa că bucuraţi primăvară cu săruturi furate, cafele lungi şi vorbe frumoase, până când o să apară toamna monotoniei şi iarnă plictisului şi a cunoaşterii în exces. Şi chiar şi atunci, nu uită să zâmbeşti, indiferent cât de respinsă sau indiferent te simţi pentru celălalt.

Viaţă e circulară cumva, ea te va duce înapoi către poveşti care au parfum. Rămâi cu inima deschisă, asta e singură soluţie! Dacă fiecare sac are un petec, să crezi că al tău e pe undeva. Cât de mult îl vei aştepta, e doar o chestiune de opţiune! Să iubiţi frumos în primăvară asta, şi în următoarea, şi peste zece primăveri!

Când doi oameni se întâlnesc - 15538521 1831137180438749 8797951454556979200 n 150x150Citeste si: Cât de tare contează ce își dorește copilul tău?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.