Când te îndrăgostești după 35 de ani!

îndrăgostești - emma14noiembrie

Când te îndrăgostești după 35 de ani! “Am nevoie să mă simt femeie în viața unui bărbat, să mă simt protejată și iubită. În viața mea de zi cu zi oricum…tai și spânzur!

Nu mai cred în cuvinte frumoase, nu mai cred nici când îmi zice că sunt frumoasă. Nu mai cred, Emma! Omul ăla din trecut îmi arătă că am atâtea defecte, încât acum nu mai cred că sunt așa o mare frumusețe. Nici pe omul ăsta din prezent nu îl cred când îmi spune lucruri frumoase. Am o problemă, nu mai știu să mă las condusă de un bărbat.
M-am băgat într-o carapace din care nu știu dacă am să mai ies, nu știu dacă mă va face cineva să ies de acolo sau dacă o să fiu mereu în standby și cu garda sus. Mă aștept mereu la ceva rău, dar vreau să mă bucur. Am fericirea în sufletul meu, dar nu pot să o scot afară. De frică!”

Cum e când te îndrăgostești după 35 de ani? Treaba încurcată, e drept. Conversația mea cu o dragă prietenă îmi demonstrează asta. Femeile după 35 poartă în general povara vechilor povești de dragoste, transformate în calvar. De ce? C-așa e viață, ne îndrăgostim crezând că El este cel care poate să facă o magie. Curând observăm că e și el om și că are limite. Ne întindem corzile -unii altora -până pocnesc. Și stăm și așteptăm cumva în singurătăți copleșitoare, un alt om bun sau măcar bunicel. Odată cu anii devenim mai pretențioși în retorică, dar poate mai puțin în viața de zi cu zi. După 35 este îndrăgosteală asumată și matură, cu capul pe umeri, dar mai ales cu teama de ce-o să fie după.

Citește și: Te îndrăgostești la prima vedere?

Bineînțeles că am putea să trăim momentul și cam atât, dar ai văzut tu femeie să nu se întrebe ce o să fie după? Ba mai mult, odată cu anii dezvolți un “sistem imunitar” mai solid și respingi din start experiențele care presupun prea multă nebunie sau prea mult zahăr/diabet. Cumva…oamenii ăia nu ți se par autentici, nu pentru că ei nu ar fi așa, ci pentru că tu nu mai ai resursa, tu nu mai crezi în cuvinte! Crezi în ceva, totuși, crezi în timp. Timpul care va repara boacănele din suflet, timpul care va testa iubirile, astfel încât să nu simți că ai scos inima pe masă, inutil!

What to do, what to do? Mărturisesc că n-am știut prea bine ce sfat să îi dau prietenei mele, dar am închis conversația spunând: “Hai că trecem noi și peste etapa asta ciudată a maturității!” Ce altceva să spui când oricum realizezi că nu ai nici control asupra vieții, nici prea multă putere să mai crezi în povești providențiale de iubire. Te bagi în carapace și speri ca într-o zi cineva să bată la ușă atât de tare, încât să ieși de bună voie – zâmbind!

Sursă foto: Fotograv

îndrăgostești - 15282042 1374092372602000 749197827 n 150x150Citește și: Când și de ce te îndrăgostești de zăpadă?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE – Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.