Despre atunci când suntem deştepţi în cap

deştepţi - IMG 20161018 142723

Despre atunci când suntem deştepţi în cap. Am stat şi am cugetat la ceas de seară. Îmi picaseră în mânã nişte imagini de la metrou. Interior vagon. Ei. Oameni plecaţi de acasă. Fiecare cu lumea lui, fiecare zâmbind şi plângând în sinea lui. Căci nu e suflet pe lumea asta să nu trăiască perfect imperfect.

Îmi aduc aminte şi acum de ultima mea plimbare cu metroul. Eram gravidă tare şi nu mai conduceam. În faţa mea statea un domn. Simandicos, aranjat, chiar prea bine pentru o dimineaţă furata spre job. Uitându-mă la el mi-au trecut prin minte o mie de scenarii. Lucrează la bancã sau poate e manager? Cine ştie…

Am realizat atunci cât de judgemental suntem. Chiar şi la prima privire …etichetăm! Avem nevoie să ştim ce e cu omul de lângă noi. Cine e, ce face, de ce aici? Cum nu primim răspuns, pentru că ne e prea ruşine să rupem barierele şi să întrebăm omul, rămânem cu întrebările.

E în firea omului să vrea să cunoască. Aşa e ADN-ul uman. Poate şi de aici înţelegem că omul are că nevoie de baza şi să socializeze, să afle, să întrebe sau să povestească!

M-a întrebat cineva de ce scriu despre oameni. „Ai văzut tu animal mai interesant? „, i-am răspuns. Iubesc oamenii, nu mă plictisesc niciodată cu ei! Luv, Em!

Foto: Ioana Chirita

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.