Cine are grijă de tine?

grijă - emidris28noiembrie

Cine are grijă de tine? Sunt un fel de locomotivă, simpatică așa, dar perfect nemulțumită. Uneori ajungi la concluzia că nu ai destul combustibil și asta te face să sari rapid în categoria frustraților. Mă explic imediat…

Fac parte din categoria mamelor care vor, fac și pot să ducă multe. Limitele mele au fost întinse destul de mult de viață, care s-a dovedit a fi uneori… ușor prea “creativă”. M-am apucat să scriu după ce am stat la povești cu o prietenă, care a trecut de curând printr-un soi de schimbare radicală de viață. Genul ăla de situație când tu spui: “i’m happy”, iar viața îți răspunde: “LOL!” În timp ce baletam printre amintiri am realizat amândouă cam cât de mare este clivajul dintre viață, ca educație de acasă și viață…ca și întâmplare reală.

De la așteptări la dezamăgiri, de la oameni și până la carieră, existența nu e neapărat un film liniștit de duminică. Așa că am început să mă gândesc la ce anume îi voi transmite eu lui Idris despre viață, iubire, oameni și principii. Mărturisesc, fără să am prea multe remușcări că am unele schimbări de făcut, nu de alta dar aș prefera să sufere mai puțin…sau măcar nu din cauza idealismului inoculat de acasă. Adică aș vrea să nu semene cu mama lui, pe scurt!

Citește și: Ce ai de gând să faci cu viața ta?

Mi-a luat ceva timp, ceva lacrimi și ceva dureri de stomac până am înțeles că unele lucruri nu sunt chiar ca în cărți sau filme. Cum am devenit mai pragmatică? În mod firesc, în urma unor șuturi în zona posterioară. Că n-ai cum să nu înveți… decât atunci când te doare. Ce anume aș schimba apropo de fraze memorabile în parenting?

  • 1.Adevărul câștigă întotdeauna– Poate în filme sau cărți, dar în viața reală ți se poate întâmpla să rămâi cu adevărul în brațe și să nu câștigi mare lucru.

Cu atât mai mult cu cât adevărul meu va fi mai mereu în competiție cu adevărul celuilalt, poate mai bine susținut de un grup din societate sau mai bine potențat financiar. Ideea e să nu disperi când pierzi deși ai dreptate, puiul meu. O să ți se întâmple și asta!

  • 2. Întoarce și celălalt obraz- Uite, sincer, ideea asta mă cam scoate din sărite și din zona de confort.

Nu pentru că nu aș înțelege metafora, ci pentru că mă depășește filosofia. Îmi și imaginez cum vine către puiul meu cineva care îl jignește, sau( ferească Dumnezeu!) să îl lovească…și el se grăbește să întoarcă și celălalt obraz! Păi cine face asta cu adevărat? Și de ce? Când ai în față un om rău, nu mai bine dai dovadă de inteligență și te îndepărtezi ca să nu cumva să reacționezi fix ca el?

Ca să mă ierte Dumnezeu, dar eu nu pot să cresc un papă lapte care să întoarcă și celălat obraz, nici la propriu…nici la figurat. Nu de alta, dar mi-e că bunătatea de care profită ceilalți, unii chiar cu profil de abuzator, poate fi considerată prostie…iar asta nu o să se întâmple!

  • 3. Iubește și vei fi iubit! Ce să zic, sună fain…dar nu are legătură cu realitatea.

Nu se va întâmpla mereu să ai parte de noroc și să primești ceea ce oferi- iubire, prietenie, căldură, emoții, binele ăla simplu! Oamenii o să te dezamăgească și ai să vezi că nu e atât de simplu. Ai așteptări, ai dezamăgiri, așa că hai mai bine să fim ceva mai echilibrați. Să ne poziționăm mai la mijloc…Nu zice nimeni că iubirea nu e licoare magică, dar să fim atenți cu cine ne facem planuri de viitor. Nu de alta, dar decât să sufere puiul meu din cauza idealizării iubirii, mai bine să ajungem într-o zonă de echilibru, de unde te poți remonta, indiferent de situație! Sunt doar câteva dintre nuanțările pe care chiar cred că trebuie să le facem, mai ales cu cât încă mai căutăm bezmetici pe cineva care să aibă grijă de noi.

De ce facem asta? Pentru că în copilărie am învățat că tatăl are grijă de mamă, așa cum mama are grijă de copil. Și uite cum o să te bântuie vinovațiile că ești la întâlniri de business și nu ești lângă pui, iar când EL nu va avea bagajul genetic să îți fie ție “tătic”, ai să dai bir cu fugiții. Că doar nu ți-a spus nimeni în copilărie că trebuie ca TU singura să ai grijă de tine, iar copilul se va dezvolta armonios și dacă ești acolo, lângă el, doar la ceas de seară. Oricum, dacă găsiți vieți perfecte, să-mi ziceți și mie! S-auzim de bine!

Sursă foto: Fotograv

grijă - emma27noiembrie 150x150Citește și:Mă iert, mă iubesc, mă accept!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi:
office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.