Rămâi tânăr!

tânăr - emma6iunie

Rămâi tânăr!  Mă tot gândeam la eroarea asta pe care o facem. Ne legăm atât de mult de prezent, că nu mai lăsăm copilului din noi ocazia să iasă la iveală. Ne adunăm anii în palmă şi sfârşim prin a regreta inocenţa copilăriei. Uneori gândim prea mult, refuzăm să fim mai puţin serioşi. Societatea are un fel de a ne plafona pe toţi.

Viaţa are şi ea felul ei ciudat de a fi…Şcoală, liceu, facultate, primul job, următorul şi …tot aşa, până la „victoria” finală. Ne îndrăgostim, suferim, încercăm din nou sau ne găsim jumătatea. E numai una? Cine mai ştie, trăim vremuri interesante şi uşor diferite faţă de cele ale părinţilor noştri.

Spre deosebire de ei, refuzăm violenţa, compromisul puturos sau nefericirea. Alergăm însă haotic după fericire şi sfârşim adesea în mariaje, mai mult sau mai puţin reuşite. Apar copiii, ca unică şi magică recompensă a vieţii şi spui în fiecare clipă că ai reuşit să faci măcar câteva dintre misiunile de viaţă.

Citește și: O femeie deșteaptă în amor

După asta se poate aşterne liniştea, pacea sau …moartea înainte de timp. Am văzut atâţia oameni răpuşi de monotonie şi bătrâneţe timpurie, că mi-e şi frică să scriu despre asta. Am trăit-o cu toţii, acum e doar alegerea noastră dacă vrem să rămânem aşa sau nu.

Când nu mai ai nicio miza, caută una. Poate stupidă, superficială sau copilăroasă. Cine te judecă nu are decât să rămână în bula lui de univers. N-aveţi oricum aceleaşi principii, deci nicio pierdere. Rămâi tânăr, e păcat să mori înainte să fi trăit!

Rămâi tânăr, îmbracă-te cu un t-hirt, jeans şi o pereche de converse. Dă muzica tare şi dansează, o faci pentru tine. Eşti viu…şi asta contează al naibii de tare! Vârsta poate să fie doar o cifră, dar doar dacă îţi dai voie …să fii!
Să fii copil, să-ţi bată inima, să te înroşeşti şi să vrei să rămâi aşa. Îmbujorat…de la viaţă!
Declar public: Sunt îndrăgostită de… Viaţă!

tânăr - emma19mai 150x150Citeste si: Hai să nu ne mai comparăm!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.