8 semne care îți spun că ar trebui să concediezi un angajat

concediezi un angajat - concediezi un angajat 1024x711
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

8 semne care îți spun că ar trebui să concediezi un angajat.O parte importantă din a conduce un business este să puteți deosebi un angajat ce are nevoie de ajutorul dumneavoastră de unul care trebuie să părăsească organizația. Deși nu este niciodată plăcut să-i spuneți unui angajat că trebuie să plece, câteodată acest lucru este absolut necesar pentru ca organizația dumneavoastră să prospere.

Păstrarea angajaților neproductivi poate avea repercusiuni asupra companiei și chiar și asupra celorlalți angajați. Dacă observați unul sau mai multe dintre următoarele semnale de alarmă, atunci este cazul să concediați acel angajat cât mai repede cu putință:

  1. Lipsește de la birou fără să anunțe în prealabil

Ca și lider, trebuie să dați dovadă de empatie atunci când este cazul. Dacă un angajat are o problemă serioasă în familie – un deces, de exemplu – ultimul lucru la care se va gândi va fi să anunțe că lipsește de la birou. Totuși, dacă acest lucru se întâmplă în repetate rânduri, atunci aveți toate motivele să fiți puțin suspicios. În cele din urmă, absenteismul ajunge să vă coste timp și bani, deoarece va trebui să îi rugați pe ceilalți membri ai echipei să recupereze munca pierdută.

Este recomandat ca în cadrul companiei să aveți un set de reguli interne printre care să existe și indicații în privința zilelor libere și a absențelor de ultim moment. Faceți cunoscute aceste reguli angajaților de la bun început.

  1. Productivitatea lui a scăzut

Câteodată, un proiect se poate dovedi a fi mai dificil de realizat decât a fost estimat inițial și le poate consuma angajaților mult mai mult timp și energie. Acest lucru nu înseamnă că angajații dumneavoastră pierd vremea sau că nu dispun de abilitățile necesare pentru a-și rezolva sarcinile, ci înseamnă doar că sunt depășiți de volumul de muncă. Pe de altă parte, în cazul în care aveți un angajat care depășește constant termenele limită de predare a documentelor, atunci este evident că productivitatea lui a scăzut. Alte semne ce anunță o scădere a productivității ar fi următoarele: munca lui necesită numeroase verificări, cere constant ajutorul colegilor de birou sau pur și simplu pierdeți prea mult timp cu el.

  1. Creează constant situații tensionate la birou

Un astfel de om poate cauza mari probleme la locul de muncă dacă este lăsat nesupravegheat. Acesta împrăștie zvonuri, instigă conflicte între colegii de la birou și subminează autoritatea managerului. Dacă aveți un angajat care nu niciodată nu este de acord cu inițiativele companiei, face observații constant în legătură cu cerințele prea mari ale proiectelor și se bucură atunci când provoacă probleme, atunci este evident că acesta nu este deloc compatibil cu organizația din care face parte.

4. Nu poate să se acomodeze cu schimbările

CEO-ul celor de la Yesware, Matthew Bellows, a spus: “ Schimbarea este inevitabilă, mai ales într-o companie competitivă. Angajații trebuie să se simtă confortabil cu orice tip de schimbări și să își dorească o îmbunătățire constantă a propriilor abilități.”

Poate fi un moment foarte dificil pentru dumneavoastră atunci când realizați că acel angajat responsabil, muncitor și compatibil cu cultura organizațională a companiei nu mai poate face ritmului de lucru alert. Puteți încerca să-i oferiți o pauză pentru a avea timp să-și recupereze energia, dar dacă nici astfel nu reușește să intre în ritmul de lucru normal, va trebui, din păcate, să găsiți pe cineva care poate ține pasul cu ceilalți angajați.

  1. Este mult prea imprevizibil

Fiind în poziția de lider, este bine să încurajați inovarea și să dispuneți de angajați care vă pot schimbă atât pe dumneavoastră cât și status-quo-ul. Totuși, dacă aveți un angajat care mereu începe să se certe cu dumneavoastră, cu colegii sau chiar și cu clienții, acesta este un semn destul de clar că poate să depășească limita în orice moment. Acest tip de comportament nu este dăunător doar angajatului respectiv, ci, de asemenea, poate crea un mediu de lucru ostil și pentru restul membrilor echipei. Este recomandat ca această persoană să părăsească organizația înainte ca lucrurile să devină mult prea neplăcute.

Citeste continuarea aici: Doru Dima

Foto: thebalance.com

concediezi un angajat - sutiene 150x150Citeste si: 6 sutiene pe care orice femeie trebuie să le aibă!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.