Nu știi ce să faci cu viața ta? 7 Idei pentru pași mari în carieră !

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

carieră - sandalele gladiator 6Articol scris de Andreea Panait  

Nu știi ce vrei să faci cu viața ta? 7 Idei mici pentru pași mari în carieră.  Deci, ce ai de gând? Dacă te trezeşti dimineaţa cu această dilemă, şi o ai companion în fiecare seară când te aşezi în pat, nu te panica. Din fericire nu eşti singura. Chiar şi cei mai de succes oameni au trecut prin etape incerte înainte de a li se afişa drumul vieţii lin în faţa ochilor.

În urma experienţei celor mai răsăriţi, poţi să ţii cont de câteva puncte care să ajute la elucidarea misterului și pentru o carieră reușită.

  • Acceptă-ţi postura în care te afli că fiind normală.

Nu, nu sună a plafonare sau resemnare, reprezintă doar un punct de start din care acum îţi vei pregăti plecarea în forţă.

Înţelege că drumul spre o carieră de vis nu a fost niciodată simplu, important este să te îndrepţi spre ea. Uneori călătoria este mai captivantă decât destinaţia, şi atunci merită explorată!

  • Experimentează.

Să-ţi urmezi pasiunea este tabloul ideal, însă atunci când nu ştii care dintre lucrurile care îţi plac ar putea deveni dominant, lucrurile se încurcă. Cel mai bun mod prin care descoperi asta este să încerci lucruri noi. Gândeşte mai puţin, fă mai mult.

Îţi vei descoperi pasiunea prin intermediul experienţelor care te fac să vibrezi în acelaşi timp cu ele. Aici poate fi cheia pentru o carieră cum ai visat !

  • Întocmeşte o listă!

Când gândurile sunt dezordonate, ordonează-le forţat! Scrie pe hârtie părţile care ţi-ar plăcea la un job, şi cele pe care ţi-ai dori să le ocoleşti. Anumite cariere se potrivesc anumitor personalităţi. De exemplu: îţi place să vorbeşti cu oamenii, să munceşti independent şi să îţi foloseşti mai mult creierul decât partea emoţională?

Apoi, scrie despre partea cea mai importantă pentru tine în cadrul jobului. Ce te motivează – salariul, statutul, sarcinile şi provocările? Seamănă cu o carieră pe care ai vrea să o ai?

Când eşti în căutarea jobului, tine listă lângă tine şi fă o alegere corectă în raport cu criteriile deja scrise.

  • Ia în considerare punctele forte pe care le deţii.

Dacă ştii cum vrei să se prezinte job-ul ideal, puneţi în valoare calităţile în acest sens. Identifică-le şi lucrează să le îmbunătăţeşti.

  • Conturează mental mediul în care vrei să lucrezi

Îţi place să lucrezi în echipă, sau te descurci mai bine singur? Ai putea să îţi dai seama de tipul companiei pentru care eşti construit să lucrezi.

Ia în considerare şi dacă îţi place să preiei frâiele unui proiect sau te descurci mai bine atunci când eşti supravegheat.

  • Investeşte continuu în educaţia ta

Mulţi termină liceul, îşi iau bacalaureatul şi termină şi o facultate. Astfel că orice pas făcut în plus, orice curs sau seminar pe care îl urmezi ajută şi te poziţionează pe o treaptă mai sus.

  • Ţine cont de experienţa pe care o ai

Fii sincer cu tine referitor la ce ai de oferit. Poţi fi interesat de o poziţie ca manager în cadrul unei firme, dar ia în considerare necesitatea unei traiectorii ascendente pe măsură ce acumulezi experienţa şi valoare. Începe cu o poziţie inferioară, potrivită statutului actual, învaţa, munceşte şi o să ajungi unde trebuie.

Dacă încă te urmărește debusolarea pornește gândirea în sens invers. Conturează-ți stilul de viață pe care ți-l imaginezi ca fiind ideal pentru tine și găsește toate modalitățile prin care poți ajunge acolo. Iar asta nu o poți face decât printr-o carieră de succes. Nimic nu pică din cer.

Foto : halogensoftware.com

carieră - how do women success takeflightCiteste si: 7 ATITUDINI specifice oamenilor de succes

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: emmazeicescu@gmail.com

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.