Ținutele la modă în 2017!

modă - moda2017
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Ținutele la modă în 2017! Deja suntem aproape de finalul lunii ianuarie, iar tendințele în ceea ce privește ce e la modă să porți anul acesta sunt de mult stabilite. Ne aruncăm și noi o privire asupra tendințelor:

n exemplu de la care se poate porni este faptul că rochia din catifea se numără, de asemenea, printre opţiunile la modă în 2017, dar nu se poate spune că o haină realizată din acest material pretenţios, greu de adaptat celor mai diverse ocazii, va reprezenta o alegere pe care vom avea prilejul să o purtăm prea des.

În schimb, un sacou cu umeri căptuşiţi, evidenţiaţi, care aduce aminte de stilul anilor ’80, este unul dintre elementele pe care le puteţi include printre noile achiziţii vestimentare. Va fi o piesă de bază a primăverii, clasică, pe care veţi putea să o combinaţi în zeci de feluri, atât pentru ţinute office, cât şi pentru ţinute casual sau sport-elegante, variante propuse de case de modă internaţionale precum Céline sau Balmain.

Citește și: Femeile se îmbracă în funcție de iubire?

În garderobă trebuie să intre şi o pereche de pantofi eleganţi, sandale sau pantofi sport cu platformă atât de înaltă pe cât vă veţi simţi în siguranţă să păşiţi, recomandă editorii publicaţiei „Vogue“. Chiar dacă se păstrează şi anul acesta sneakersii în aproape orice combinaţie, platformele sunt un „must-have“, aşa cum sunt descrise în limbajul iubitorilor de modă.

Pentru anul acesta, brandurile Proenza Schouler şi Louis Vuitton au propus modele comode,cu linii simple. Anul în curs va fi unul al ţinutelor cu atitudine, cu mesaj direct, etalat prin intermediul sloganurilor sau anumitor cuvinte imprimate pe diverse elemente care alcătuiesc un outfit. Chanel a propus în colecţia de primăvară-vară pentru 2017 tricourile care vorbesc despre puterea sexului frumos, un exemplu grăitor fiind mesajul care spune negru pe alb „Ar trebui să fim toate feministe“.

Citește continuarea pe Adevărul.ro

modă - sutiene 150x150Citeste si: 6 sutiene pe care orice femeie trebuie să le aibă!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.