O FOTOGRAFIE SIMBOL, prin ochii fotografului Mugur Vărzariu

Fotografie simbol

O FOTOGRAFIE SIMBOL, astăzi, prin ochii artistului Mugur Vărzariu, reprezintă începutul unei serii de articole în care am rugat fotografi români celebri şi editori foto să analizeze cum a ajuns o imagine, să aibă un asemenea impact pe întreg Globul.

Scriam săptămâna trecută despre instantaneul al cărui autor este Jonathan Bachman (Reuters), din timpul unui protest din Baton Rouge, Louisiana, SUA. M-am întrebat cum a devenit imaginea, în doar trei zile, nu doar virală, dar şi iconică.

fotografie simbol - larg  1

Fotograful Mugur Vărzariu: Scena pare o INVITAŢIE LA DANS

Orice fotografie capătă o semnificaţie mai mare sau mai mică, în funcţie de context – utilizarea forţei excesive de către poliţia americană şi masacrul poliţiştilor din Dallas trebuie luate în calcul, atunci când priveşti această imagine. Fotografia capătă o semnificaţie aparte prin poziţia protagoniştilor principali: femeia şi jandarmii.

Scena pare o invitaţie la dans sau un dans în plină desfăşurare (postura jandarmilor şi rochia în vânt). „Dansul” forţelor de ordine mi-ar putea transmite <<nu suntem toţi nişte brute>>, în timp ce postura împietrită, demnă, elegantă a femeii pare un moment de reculegere pentru poliţiştii decedaţi şi în acelaşi timp, pentru victimele abuzurilor forţelor de ordine.

Pe de altă parte, rândul de jandarmi, dar şi cel care se află în stânga femeii, îmi transmit cât de fragil e statutul cetăţenilor, mai ales al grupurilor minoritare, în faţa autorităţilor, dar în acelaşi timp, nelipsit de speranţă şi demnitate.

Forţa imaginii e dată de contratul dintre calmul femeii şi agitaţia forţelor de ordine. Este ca un fel de calm dinaintea furtunii, poate o retragere a apelor (lipsa protestatarilor din spatele femeii), înaintea unui tsunami…

fotografie simbol - larg cu marks  1

 CITEŞTE ŞI: DE CE a devenit asta o FOTOGRAFIE SIMBOL

Fotograful Mugur Vărzariu a făcut înconjurul lumii. Imaginile surprinse de el au fost publicate în New York Times, Le Monde, The Economist, Los Angeles Times. A fost laureat al competiţiei CNN iReport în 2010 şi este singurul român invitat la una dintre cele mai prestigioase festivaluri de imagine – Visa Pour L’Image.

fotografie simbol - top

Te rog şi pe tine, cititorule de oriunde, să-mi scrii despre această fotografie simbol. Sunt curios ce simţi când o priveşti, ce îţi transmite şi dacă ai trăit momente asemănătoare. Îmi poţi scrie la finalul acestui articol sau pe fotograv.ro@gmail.com.

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.