Imi doresc să mă împac cu FOSTUL. Când rămânem ancorați în TRECUT

ancorați în trecut - ancora  i   n TRECUT

Imi place să mă uit din când în când în trecut. Parcă deschid o carte prăfuită din bibliotecă și „alerg” printre rânduri. Mă așez comod ca să pot rememora toate clipele care mi s-au lipit de suflet. E un fel de terapie pentru inimă, atunci când vrei să fugi de prezent. Poate nu e cea mai bună soluție, dar adesea îți lasă senzația că poți să evadezi acolo – locurile speciale pe care le-ați văzut împreună, primul sărut, prima îmbrățișare, prima iubire cu arsenalul ei de iluzii magice. Și când ieși din filmul ăsta, te întorci la tine cu o „sete” de viață Perfect Imperfectă  și o speranță nebună de mai bine. Pe undeva, într-un colț ascuns de privirile curioșilor, rămâne scris : Îmi pare rău!  Imi doresc să mă împac cu FOSTUL. Când rămânem ancorați în TRECUT

 

Fiecare dintre noi am avut măcar o relație care ne-a marcat sufletul, evoluția și felul în care ne-am prezentat în fața viitorului. Suntem suma tuturor relațiilor pe care le-am avut, suma oamenilor care ne-au lăsat să îi descoperim, suma tuturor zâmbetelor sau, dimpotrivă, a tuturor lacrimilor care au curs. Vreau să cred că din zâmbete învățăm mai mult, dar dacă este să fim sinceri,tot lacrimile sunt cele care produc „mutațiile emoționale.” Până nu dai TU cu capul de zid, nu înveți care e treaba cu dragostea.

Toate lacrimile din lume, nu au reușit să șteargă sentimentul acelui – rămas bun. Asumate sau nu, acceptate de ambele părți sau doar de una dintre ele, despărțirile sunt de fapt mici sau mari… momente de criză existențială. Le gestionăm, mai mereu, cu dificultate, indiferent de cât de bine mimăm în societate că suntem niște oameni puternici. În fața sentimentului de inimă incompletă, suntem cu toții atât de vulnerabili și de goi. Ne desprindem automat de partener, la comunicarea deciziei dintre părți sau alegem să rămânem acolo, ancorați în trecut. De ce facem asta? Pentru că NU știm să fim.

Nu știm să fim singuri, nu știm să ne simțim compleți decât dacă lângă noi este cineva. Bun sau rău, avem sentimentul că suntem ca restul oamenilor, că aparținem cuiva. Nu suntem singuri, deci suntem bine, suntem safe!  Cel mai adesea acesta este și cel mai prost argument pentru a rămâne cu gândurile în trecut. Tu cât de mult ții la fantoma ta?

Mie mi-a luat 13 ani  ca să mă despart (în mintea mea) de ceea ce credeam, naivă fiind, că este  dragostea aia perfectă. A meritat? Nici vorbă. Am „fugit” mental spre trecut de fiecare dată când mă împiedicam în prezentul anilor care au trecut. De fiecare dată mă întrebam cum ar fi fost viața mea dacă EL ar fi fost și trecut și prezent și viitor. Sunt sigură că faceți și voi exercițiul ăsta interogativ, indiferent că sunteți femei sau bărbați.

Ce am învățat? 

  • Am învățat că fantomele nu te ajută să trăiești mai fericit, ele te ajută să rămâi blocat
  • Am învățat că există și alți bărbați minunați, chiar mai potriviți pentru femeia din mine
  • Am învățat să spun că trecutul ne învață, dar nu ne ține prizonieri
  • Am învățat să iert și să nu mai cred într-un singur suflet pereche
  • Am învățat că dragostea este o sumă de erori asumate. Totul este să depășești momentul
  • Am învățat să NU mai caut iubirea aia, atunci când NU mă iubesc pe mine

Alexandre Dumas spunea că „ultimul ramas bun, în dragoste, este acela care nu se spune.” Cu voia ta, îți las aici un sfat. Fă-ți un serviciu, ia-ți la revedere de la trecut și gândește-te la faptul că what’s meant to be… will always find a way! Nu cred în iubiri imposibile, așa cum nu cred că ar fi indicat să așteptăm cu toții o iubire atât de profundă ca în romanul lui Gabriel Garcia Marquez – Dragostea în vremea holerei. Să trăim azi, cu toate lucrurile frumoase care ne înconjoară. Altminteri ne vom condamna singuri la un veac de pustietate a sufletului. Și nu vrei asta…

ancorați în trecut - emma z 150x150

 

 

Citeste si: Superbă si SINGURĂ. Text de enervat femeile!

 

 

Ai si tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Îl facem vedetă în comunitatea femeilor Perfect Imperfecte. Trimite-l la mine: emmazeicescu@gmail.com

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.