Crăciunul e de vină!

Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Text de Diana Nistor. Crăciunul e de vină! Poate e de vină Crăciunul, poate sentimentele confuze, poate chiar plictiseala să-mi joace feste. Nu ştiu exact, cert este că mereu perioada sărbătorilor de iarnă mă agită şi-mi zăpăceşte gândurile.

În aproape 15 ani de viaţă de adult, e abia a treia oară cînd sunt singură de Crăciun. Şi de fiecare dată am simţit cam acelaşi mix de sentimente: eliberare, tristeţe, vinovăţie cu multe păreri de rău.

Prima dată, acum mai bine de 10 ani a fost după o despărţire recentă. Iubitul meu de-atunci… M-i s-a părut că ţin o veşnicie sărbătorile până să-mi reiau activităţile curente. Din păcate pentru mine, nu-mi plăcea să-mi petrec timpul liber cu familia. O relaţie îmi dădea libertatea de a fii mai puţin cu ai mei şi mai mult cu ai lui şi în special cu prieteni dragi.

Citeste si: Ce faci când iubești omul nepotrivit?

Atunci mi-am readus aminte că să fiu singură de Crăciun nu prea-mi place. Am sperat că următoarele sărbători să nu mă mai găsească singură. După câteva luni în care am avut timp de gîndire, în care ne-am mai întâlnit şi-am mai discutat, ne-am regăsit iubirea unul pentru celălalt, astfel că, printre altele,  au urmat iarăşi câţiva ani cu sărbători la comun.

Al doilea Crăciun singură a fost însă diferit. Eram şi mai de curând ieşită din relaţie, fix  ca în urmă cu 4 ani. A fost dur, a fost multă suferinţă. Locuiam pe-atunci în chirie într-un apartament de care ajunsesem să mă îndrăgostesc şi pe care să-l simt acasă. Plănuiserăm să facem sărbătorile doar noi doi, singuri, în sfârşit la casa noastră. N-am mai apucat să punem în practică ideea. Relaţia s-a stricat cu o viteză prea mare că să-I putem face faţă.

Trecuseră 7 ani de când visam la un Crăciun în doi, la un program făcut de noi şi pentu noi, la libertatea pe care o credeam firească într-un cuplu. A fost dureros momentul, conştientizarea… Am avut noroc de o prietenă bună alături cu care am trecut sărbătorile. A fost cu mâncare multă, cu vin bun, cu muzică plăcută, cu poveşti de dor, cu râsete şi plânsete.

Sunt 7 ani de-atunci şi mă găsesc iar singură. Necazul face ca anul acesta să nu am nicio scăpare. Prietenele-mi sunt prea departe, iar responsabilităţile prea aproape pentru a-mi lua libertatea să fac cum cred şi cum simt. Şi azi mi-am amintit din nou de tine. Da, şi după atâta timp mă surpind deseori cu gândul la tine. Sunt sigură că ţi-e bine acolo unde eşti, aşa cum eşti.

Luni de zile am încercat să-mi fac curaj să iau legătura cu tine şi numai pentru a sta o jumătate de oră de poveşti, să ştiu cum eşti şi cine-ai devenit, să-ţi citesc în ochi ce porţi în suflet… Dar n-am reuşit…  şi e deja al patrulea Craciun de când ai cerut-o de soţie.

Atunci vestea a căzut ca un trăsnet asupra mea, eram surpinsă şi furioasă-n acelaşi timp. Nu-mi venea să cred că ai făcut gestul după numai 6 luni de relaţie! Tu… care erai nesigur de tine şi de mine, care nu ştiai ce vrei să faci cu viaţa ta, care nu erai pregătit pentru responsabilităţi, care erai departe de a fi bărbatul cu care să-mi doresc să trăiesc o viaţă… tu, ai cerut-o de nevastă?!

Da, am simţit că am dreptul să fiu şocată. Apoi mi-am dat seama că de fapt mă îngrozea gândul că voi rămâne cu o întrebare fără răspuns: dacă ai devenit între timp bărbatul pe care mi-l doream, dacă ai pus în practică ce ţi-am spus şi reproşat ani la rând şi acum ai dat pe spate o tipă cu şarmul tău? Dacă acum alta se bucură de roadele muncii mele? Şi nu atât dacă, ci cum voi trăi cu gândul că exact aşa este… cum?

Între timp mi-am văzut de viaţa şi de bărbatul meu, de altfel bun şi de treabă, doar că tot neinstruit şi mi-a mai trecut din ciudă. Acum, la 4 ani distanţă, simt că mai bifez încă o reuşită: am pregătit încă un bărbat pentru însurătoare – doar că nu cu mine.

Ce mi se pare ciudat însă e faptul că nu mă gândesc la cel mai recent fost-iubit, ci la primul. Să fi fost marea mea dragoste? Să fie oare cumva posibil în viaţa asta o regăsire? Oare voi reuşi să scap la un moment dat de chinul acestor întrebări sau vor mai trece ani şi mă voi frământa şi-atunci din cauza aceloraşi necunoscute? Sau poate după ce trec şi de acest Crăciun, voi şi uita ce simt azi?

Foto: Youtube

Crăciunul e de vină! - maxresdefaultCiteste si: Ca întotdeauna, e loc să dispar!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

 

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.