Lupți pentru iubirea ta?

iubirea - loveinimi

Articol scris de Ionuț Iancu. Lupți pentru iubirea ta? Am închis lumina, am oprit orice sursă de zgomot, în afară de muzica din căștile mele. Aș aprinde o țigară, dar am promis că nu mai fumez, așa că vinul îmi rămâne cel mai bun prieten. Azi e și ziua perfectă, mai am doar 3 ore și jumătate și 40 de pahare de dat gata. Eu pe ele, ele pe mine, cine mai știe.

Și stând așa, mă gândesc la cât de puțini oameni au șansa de a trăi iubirea cu adevărat. De a-și găsi acel suflet pereche alături de care să simtă că, din acea jumătate de inimă ca a unui melc, au parte de un întreg. De acel întreg care să le facă viața culoare. Dor. Dragoste. Fix ei sunt cei care renunță cel mai ușor la a lupta pentru dragostea lor. Pentru că dragostea înseamnă și luptă. Poate cea mai importantă bătălie din viața noastră.

Citește și: Am plecat cândva în lume, fără nici un dor!

Luptă pentru a reuși să depășim orice obstacole. Lupta care să ne aducă mereu împreună, indiferent de cât de departe suntem unul de celălalt. Lupta cu noi înșine, cu temerile noastre, cu trecutul nostru ce uneori pare o povară prea grea de dus. Pentru ca la finalul acestei lupte, să nu existe învins, ci doar învingători. Amândoi. Îmbrățișați. Unul. Pentru totdeauna.

Oare când am încetat să mai luptăm pentru ceva? Și mai ales pentru iubirea noastră? Când am început să credem că totul se reduce la: cinci minute, jumătate de oră, câteva ore și mi-am decis viitorul. Al meu și al nostru. Că iubirea perfectă e ceva ce ține doar de un moment, dacă a fost a fost, dacă nu, nu. V-aș propune un exercițiu: uitați-vă la partenerul dumneavoastră și încercați să vedeți cât de singuri am fi fost toți, dacă renunțam așa de ușor. Pentru că iubirea înseamnă să ne iubim unuia celuilalt defectele, să facem din ele legăminte de schimbare în bine. E mult prea ușor să iubești tot ce e bun la un om. De parcă sfinții nu merg sigur în Rai.

Da, iubirea e magie. E sclipire, e scânteie, e foc. E o privire, un zâmbet, o vorbă, o atingere. Care trec preț de o secundă. Iar după ele, dimineața când te trezești lângă cel de lângă tine, trebuie să știi să îi oferi mult mai mult decât asta. Să îi poți fi umărul pe care să se sprijine, împreună să puteți evolua, să creșteți, să construiți. Și dacă tot construiți, putem face un șemineu, unde să aprindeți scântei după scântei, în timp ce focul vă este martor al dăruirii, al dorului, al iubirii, al pasiunii.

Aducându-vă râzând aminte cum, într-o zi ploioasă, erați gata să aruncați iubirea voastră la gunoi, pentru că, pe o ploaie torențială, scânteia nu s-a aprins.

De mult timp îmi place o piesă. Nu este, poate, pe gusturile tinerilor de azi. Dar a fost un hit la vremea ei. E cântată de Meatloaf și se numește: „I would do anything for love!„ Cam despre asta vorbește și piesa. Despre cum, pentru iubire, mai ales atunci când ne-o mărturisim, trebuie să facem totul. Nu merită oare?

Sursă foto: Pinterest

iubirea - Screenshot 29 150x150Citeste si: Demisionez din slujba de femeie!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.