Noi nu murim niciodată

noi - 17361011 1258649617516855 564548709 n
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Noi nu murim niciodată Oamenii care sunt liberi și iubesc, dincolo de timp, nu mor niciodată. Sunt aidoma fiarelor care se întâlnesc mereu în întuneric, se privesc, își ling rănile și își sărută ochii, fără să le pese de lume. Oamenii liberi nu sunt bogați, nu sunt mereu fericiți, dar, când suferă, se țin de mână, adorm în același pat îmbrăcați în pijamale și-și șoptesc că mâine va fi bine, deși intuiesc că va fi mai rău. Sunt cei pe care-i vezi râzând din senin, uneori după ce plâng, mulțumind că sunt, chiar dacă au pierdut totul. Cei care nu spun niciodată că sunt puternici, tocmai pentru că știu cât de slabi sunt și că, mai devreme sau mai târziu, vor renunța.

Oamenii care nu mor niciodată sunt cei care pot fi și singuri, care așteaptă, care ascultă înainte de a judeca și nu trădează niciodată ceea ce iubesc. Își țin de mână visele, se trezesc cu ele dimineața și pășesc prin lume încercând să facă ceva bun, deși pe toate drumurile se întâlnesc cu neobrăzarea oamenilor care ar ucide numai pentru  a se simți sătui.

Citește și: Lupți pentru iubirea ta?

Sunt cei dintre noi care niciodată nu încearcă să epateze și nici să demonstreze că au dreptate, care ne pot ajuta mereu îmbrățișându-ne, ascultându-ne, înțelegând fără să pună întrebări și fără să ofere un răspuns. Cei care ar putea oricând să treacă neobservați, dacă nu i-ai privi în ochi, să înțelegi că încearcă să te vadă dincolo de ceea ce-ți impui să fii. Să te privească până la sânge, în rănile pe care le pudrezi și nu vrei să le lași văzute.

Cine mai este atât de nebun astăzi, încât să-și arate pieptul plin de răni? Puțini dintre noi. Cei dintre noi care nu trebuie să-și arunce hainele ca să fie goi. Este suficient să-i privești ca să știi că îi doare, că luptă să fie fericiți și că-și doresc să mângâie, așa cum ei au fost alinați cândva.

Oamenii care nu mor niciodată sunt cei care, atunci când spun ,,sunt lângă tine pentru totdeauna”, se țin de cuvânt, indiferent de orice. Ați auzit de clișeul ,,a trecut în neființă”? De parcă ar exista un a sta în ființă și moartea este o trecere nenorocită, după care nu mai rămâne nimic din noi. Ca și cum nu am fi fost vreodată. Și totuși, există oameni care nu mor niciodată, pentru că au fost atât de multă iubire,  încât ceilalți nu i-au uitat vreodată. Poate că unul dintre obiectivele mărețe pe care ni le trasăm în fiecare zi ar trebui să fie acesta, să nu fim uitați.  Să însemnăm ceva pentru noi înșine și pentru ceilalți și, chiar dacă ni se oprește inima, ajungem cenușă sau putrezim în pământ, cineva să ne păstreze. Să fie cineva care să-și amintească de surâsul și vocea noastră și să poată spune că am făcut ceva bun.

În fond, dacă nu își amintește nimeni de noi, putem spune că am trăit?

Sursă foto: Kōji Enokura

noi - lovebuna 150x150Citeste si: Ce ne lăsăm unul altuia când plecăm?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.