Sărutul neînceput

sărut - sarutul
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Sărutul neînceput Dacă aș fi unul dintre bărbații care se pricep să mintă, aș spune fără să stau prea multă vreme pe gânduri că-mi plac femeile excesiv de frumoase. O frumusețe aliniată, de tabloid ori copertă de revistă, cu buze pline, sâni revărsându-se din cupe și picioare lungi, atât de lungi încât să pară fără capăt…dar nu. Buclele revărsându-se, surâsul care ascunde fericirea, hainele ponosite care lasă inima să bată și cuvintele care par mai mult șoapte, concurează oricând cu parfumul înțepător, tocul opulent și croiala fără cusur a fustei. Cu anii trecând, sfredelindu-mi pieptul, măcinându-mi orgoliul și avântul, am simțit de atâtea ori atingerea unei încheieturi mult mai adânc decât sânul odihnindu-se în mână, în tăcerea deplină a unei  nopți împărțite.

Căci, înveți, mult mai târziu, că nopțile împărțite cu repezeală se șterg și rămâne un gol care ți se adâncește în toată ființa și te îndeamnă să cauți. Sfârșești îngropat în himere, deși poate Ea, cea sortită ție, oricât de clișeic ar suna asta, a trecut de atâtea ori pe lângă tine, văzându-te până-n adânc, neîndrăznind să te strige.

Citește și: Greta Friedman. A murit SĂRUTUL care a închis Al Doilea Război Mondial

Femeia pe care am iubit-o poate cel mai mult vreodată a fost cea care m-a sărutat timid în colțul gurii, într-o zi de iarnă. Stăteam înghețați într-o stație de tramvai și, după ce i-am destăinuit că m-am căsătorit, iar ea mi-a spus că ar fi vrut să înotăm amândoi până ne-ar fi sleit puterile, mi-a părut că miroase a liliac înflorit. I-am privit părul șaten, zăcând pe spate, ochii verzi și șterși, paltonul gri, același de vreo cinci ani și geanta roasă. Niciodată nu-i păsa de lucrurile din jurul ei, iar eu ardeam să-i spun într-o zi că, dacă ar vrea, am pleca oriunde, ca atunci când nimic altceva nu mai contează. Oare a contat vreodată?

Mi-a rămas parfumul de liliac pe buze. Alături de certitudinea că uneori ne îndrăgostim de tot ceea ce este tăcut, ori nu ne aparține, căci ne dorim cu ardoare să umplem golul din noi. Un gol care ne apasă și nu ne mai lasă vreodată să trăim. Uneori, o visez. Alteori, o urăsc, dar întotdeauna o iubesc ca pe un sărut neînceput din inima mea pe care mi-a fost frică să-l gust în întregime. Este ca atunci când te doare atât de tare, încât, în loc să plângi, te podidește un râs dureros. Sau ca atunci când, după ce simți că ai trăit o viață inutilă, te agăți cu amândouă mâinile de o iluzie pe care nu o atingi niciodată, doar să rămână a ta.

Nici măcar nu știu de ce nu am fost vreodată împreună. Nu știu ce gândește ea, însă simt adânc în mine însumi ceva neîmplinit și tresar de fiecare dată când văd o siluetă ce seamănă cu a ei. Când îmi pare că o zăresc, îmi vine să-i strig: Îmi pare rău că ne-am pierdut. Am crezut că este prea frumos pentru a fi adevărat!

Sursă foto: Pinterest

sărut - sexy lips 30 150x150Citește și: Horoscop special – cum sărută zodiile?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.