Singurătatea doare!

singurătatea - singuratate 840x478

Articol scris de Ionuț Iancu. Singurătatea doare! Nu este chiar un articol pe tema veselă a primei zile de primăvară calendaristică. Nu o să aibă nici mărțișoare la piept, nici flori multe de oferit. Din contră, e un articol cenușiu, înnegurat, precum sufletul unui om singuratic.

Pe un om singur, nimic nu îl poate doborâ mai mult decât certitudinea că a lui singurătate este veșnică. Că, în ciuda faptului că se tot spune prin popor că orice om își are ceva al lui, pus deoparte, pentru el nu va veni nimic. Oricât va sta și va aștepta. Tocmai de aceea, omul ce își trăiește singurătatea ca pe un destin, se va agăța cu disperare de un „te iubesc„ sau „am nevoie de tine„. Pentru că el știe, mai bine ca oricare altcineva, valoarea acestor declarații, cuvinte.

Citește și: Paradoxul zilelor noastre: tot mai singuri, deși atât de conectați!

Marea noastră majoritate aruncăm cu un „te iubesc„ în stânga și în dreapta. A devenit atât de banal să îi spui cuiva că îl iubești încât ajungem să ne gândim că ar trebui să ne gândim dacă nu cumva aruncăm chiar iubirea ca sentiment la gunoi. Cu iubirea scoți un om din singurătatea sa, dar, dacă nu crezi cu adevărat în ceea ce spui, dacă nu simți cu adevărat, momentul în care îl prinzi descoperit și i se relevă adevărul poate fi, pentru unii, o piatră de încercare mult prea grea. Și, uneori, de cele mai multe ori, nedreaptă.

Și uite așa ajungem să acceptăm compromisuri după compromisuri, poate așa vom reuși să alungăm singurătatea din viața noastră. Nu există greșeală mai mare, nu există suferință mai puternică. Iubirea este cel mai sincer sentiment, tocmai de aceea are puterea de a face din oameni singuri suflete pereche. Dar în momentul în care o transformă doar într-un joc de supraviețuire, aceea nu mai este iubire. Seamănă mai mult cu o minciună.

De ce scriu rândurile acestea? Inspirat de povestea unui om trist. A unui trist care a iubit și iubește. Și care, în doar 24 de ore, poate chiar mai puțin de atât, a trecut de la iluzia omului care ar cuceri lumea alături de persoana iubită, la deznădejdea celui care nici măcar o îmbrățișare nu mai merită.

Singurătatea e puțin spus pentru ce simte un astfel de om după o așa poveste. Să vezi cum ți se dărâmă întreg universul construit, cum nu poți face nimic să oprești această demolare, să privești în jurul tău și să vezi că nu mai ai pe nimeni. Aceasta seamănă mai mult cu o moarte a sufletului.

Și nu prea am mai auzit despre suflete care au murit, să mai găsească puterea să renască. Și asta doar pentru că noi aruncăm cu iubirea ca și când scuturăm praful de prin casă.

Sursă foto: obiectiv.eu

singurătatea - Lan and Troy 1040 768x383 150x150Citeste si: Curajul de a ne da singuri like!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.