Nu mă ucide!

iubire - ron muek

Nu mă ucide! De ce, atunci când avem șansa de a ne trăi viața pentru iubire și pentru a fi fericiți, noi alegem să facem rău? Este ideea de la care a plecat această poveste, un jurnal de El și Ea în care încercăm să vedem lucrurile din a doi oameni care sunt mereu unul.

El:

Astăzi, vreau să vă vorbesc tot despre iubire. Despre iubirea care ar trebui să te împlinească, să te completeze și să te facă fericit. Iubirea pe care o căutăm toată viața, după care tânjim cu fiecare respirație și pe care, atunci când o avem, începem să o sfârtecăm, să dăm cu ea de pereți, să ne ucidem unii pe alții, rămânând mai apoi cu sângele șiroind și goliți, neștiind încotro să o apucăm, mereu nemulțumiți de nimicnicia noastră și acuzând un Dumnezeu care, credem noi, ne condamnă la o singurătate nemeritată.

Se spune despre oameni că se nasc cu ceva bun în ei, indiferent cât de răi vor ajunge la un moment dat. Sau că, un fel de revers, în orice om rău există o urmă de bunătate care l-ar putea salva. Ar putea fi adevărate ambele variante, dar cred că sunt incomplete. În noi, în mod sigur, mai există, încă de la începuturi, o forță distructivă. Gata să ne răpească fericirea fix atunci când credem că nimic nu se mai poate întâmpla. Gata să ne arunce într-un Iad pe care nu îl credeam posibil, tocmai atunci când noi ne jucam cu merele în Rai.

Această forță distructivă care ne face să fim, în loc de oameni care se iubesc, îngrijesc și cresc împreună, doar răni în sufletul celuilalt, poartă diverse măști și nume. Poate fi gelozia, dar nu aceea frumoasă, care să o facă pe femeia de lângă tine să se simtă iubită, adorată, ci care care să semene frică, dezgust, dorința de a pleca de lângă omul care face rău. Poate fi imaginea aceea a neîncrederii unul în celălalt, în ceea ce ar trebui să simtă doi oameni într-o poveste de iubire, una reală și pură. Poate fi sentimentul că nu își mai aparțin doi oameni care, la primul lor zâmbet, credeau că nu vor avea suficiente vieți să își poată trăi iubirea.

Când moare o iubire? Când ajungem să ne rănim și să ne ucidem? De ce ajungem în aceste situații? Cât de orgolioși putem fi? Întrebări peste întrebări, la care oricâte răspunsuri vom primi, nimic nu va schimba esența. Părem o specie de masochiști în cea mai brutală formă a lor. Nici măcar un 50 Shades of Grey multiplicat cu 10 nu s-ar putea apropia de nebunia noastră ca oameni. Să alergi o viață după iubirea perfectă, să ai șansa să o descoperi pe femeia vieții tale, să o strângi în brațe, să îi simți sărutul, parfumul, căldura și, cu toate acestea, cu încetinitorul, ca într-un film prost, filmat cu un telefon în cinema ca să fie urcat ilegal pe net, să se activeze în tine dorința de a distruge această iubire, iar scenele să curgă lent, dureros și sfâșietor:

Tu. Ea. Primul zâmbet. Prima atingere de mâini. Primul sărut. Primele rugăciuni în păcatul carnal. Din doi unul. Perfecțiunea. Apoi o pauză scurtă, cu reclame insipide, iar, când totul se reia, decorul să fie cu totul și cu totul altfel: Tu. Ea. Lacrimi. Durere. Strâns de gât. Prima lovitură. Rugi fierbinți și plânsete să se oprească coșmarul. Iadul. Singurătatea. Vanitatea. Prostia.

Citește și: Fericirea de o zi…ți-ajunge?

Avem atât de puțin timp pe acest Pământ, iar el ne-a fost dat doar în numele iubirii. Noi nu facem altceva decât să ne rănim, să ne ucidem sufletul, mintea, și trupul. Ne mai mirăm de ce suntem atât de triști și de singuri.

Ea:

Iubește-mă ca pe ultima femeie de pe Pământ, mângâie-mi obrazul, strânge-mi mâna, visează-mă, așteaptă-mă, fă-mă să tremur, să te aștept indiferent de orice, alege-mă și lasă-mă să te ridic ca pe un zeu în inima mea, sunt câteva dintre gândurile femeilor care se îndrăgostesc cu puterea unui demon făurit să se dăruiască până în cel mai mic amănunt. Iubirea ne deschide adeseori pieptul, ne adună fricile și ne lasă să sperăm, să călcăm  prin bălți și să râdem, să credem precum niște copile în povești, să mototolim cearșafuri, să plângem, să strigăm, să regretăm și să mângâiem.

Suntem mânate de tot ce este frumos până într-o zi când ne trezim lângă cineva pe care nu îl mai cunoaștem. Poate nici noi nu mai suntem la fel. Când a explodat totul și au rămas doar așchii? Niciodată nu știm, ori ne este frică să aflăm, dar tânjim după frenezia începutului, când întreg corpul, toată mintea și inima iubeau și se dezbrăcau fără frică. Din zborul acela nestingherit rămân doar certurile și reproșurile, iar dacă, într-o zi, ți-ar fi șters rimelul curs, astăzi, îți  spune că fusta, pe care cândva voia să o rupă de pe tine, are câteva dungi. La rândul tău, nu-ți mai plac cămășile lui aruncate peste tot, deși altădată îi rupeai nasturii și îți apropii gura și urechea de pieptul lui să-i asculți inima.

Niciodată nu ne gândim că apropiindu-ne de un om, lăsând pe cineva să intre-n inima noastră, suntem precum lutul în ploaie și că iubirea ne poate modela. Ne putem netezi colțuri și pune zâmbete pe buze așa cum  ne putem frânge brațele și ne poate arunca în disperare. Iubirea ar trebui să urle de fericire pe străzi, iar mâinile îndrăgostiților trebuie să știe doar să se mângâie și să se răpească suferinței.

Când între două mâini se adâncește o prăpastie, ceva rău se întâmplă. Iubirea devine un vreasc. Iubiții se privesc dușmănoși și se învinuiesc pentru tot greul și urâtul vieții lor. Când ați uitat că într-o zi v-ați promis fericirea?

Adevărul? Atât ea, cât și el își sunt Dumnezeu unul altuia. Când  vă plesniți în loc să vă sărutați și strângeți în brațe, a venit sfârșitul lumii voastre. Sunt alte lumi pe undeva, dar poate aceasta este singura lume dată ție!

*Articol din seria ”Jurnal de El și Ea”

Sursă foto: Ron Muek

iubire - 17361011 1258649617516855 564548709 n 1 150x150Citește și: Noi nu murim niciodată

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.