Urăsc gările!

urăsc gările - gara

Articol scris de Ionuț Iancu. Urăsc gările! Semăn mai nou cu un globetrotter ce a plecat să își găsească dragostea prin lume și care nu reușește decât să eșueze lamentabil prin gări. Prin gările pline de oameni grăbiți, dornici să ajungă la ei acasă, la cei dragi, trecând nepăsător pe lângă doi triști cu lacrimi în ochi.

Nici ei nu știu de ce fel sunt lacrimile acelea. De dor? De tristețe? Degeaba? Cert este că nu îmi pot ieși din minte lacrimile tale. Lacrimi pe chipul unui suflet de salcâm, lacrimi ce ar trebui să semene cu o ploaie de mai, care să ude de bucurie salcâmul proaspăt înflorit.

Și parcă auzi, ca un șuierat de tren, vocile celor ce trec și se uită la noi: „Uite și tu ce face iubirea! Numai suferință, lacrimi și tristețe. Fericiți cei care nu au parte de ea!„ Rar așa blasfemie! Cum să fii fericit fără iubire? Mai ales fără iubirea sufletului tău pereche. Da, a avut dreptate cine mi-a spus că eu nu trebuia să mă nasc în timpurile acestea. Și am găsit și răspunsul la această dilemă: eu nu trebuia să mă nasc în timpurile astea pentru că m-am născut în brațele tale, cu respirația ta pe post de scâncet de nou născut.

Citește și: Am plecat cândva în lume, fără niciun dor!

Iar divagăm. Doi triști care stau pe o bancă din gară și care mimează o ceartă în timp ce ochii le spun să nu se desprindă unul de altul. Doi triști pentru care acel „hai, pleacă„ este, de fapt, „rămâi, am atâta nevoie de tine!„ Urăsc gările. Urăsc fiecare tren care te cheamă la el ca un cântec de sirenă, nedorindu-și altceva decât să te despartă de mine. Dar poate tu nu vrei asta, și atunci vom fi mereu salvați.

Urăsc gările. Și trenurile. Mai ales trenul acesta care, ca o ironie a sorții, nu doar că nu are întîrziere, ci se poate număra printre puținele trenuri din România care ajung mai devreme la destinație. Acasă clar nu are rost să spun, pentru că acasă e doar acolo unde ești tu. Aș face cale întoarsă către tine, nici nu ar conta pe unde opresc ca să găsesc legătura.

Și totuși, o întrebare tot se naște. Și este una la care, dacă găsim răspuns, poate nu vom mai avea nevoie, ca oameni, să stăm mai mult prin gări și nu în brațele persoanei iubite: Ce este iubirea? Este ea scânteie de moment sau foc întreținut pe vecie? Este ea plină de certitudini nedovedite sau cu fiecare îndoială mai adaugă un strop de dor, de dorință? Și, mai ales, ce faci când iubirea ta se suie în trenul greșit, convinsă fiind că l-a luat pe cel corect? O lași să se convingă singură sau alergi după conductor să îi faci semn să oprească?

Urăsc gările. Mai ales acum. Mai ales azi, când iubirea mea e în trenul greșit iar eu spre cea mai proastă destinație posibilă. Dar poate, dacă tragem amândoi semnalul de alarmă în același timp, va fi bine!

urăsc gările - singuratate 840x478 150x150Citeste si: Singurătatea doare!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.