Vino înapoi

iubire - iubireinoglinda

Vino înapoi Uneori, se întâmplă să te îndrăgostești cu toată ființa, până-n călcâie, să respiri iubire, să o vezi și-n bălți, apoi, într-o altă zi, viața să năvălească și să te despartă de cel pe care-l simțeai în coaste și-l vedeai singurul om de pe Pământ. Nu îți amintești cum s-a terminat totul, căci îi mai simți sărutul pe buze și pe obraji, îi auzi vocea peste tot și-ți pare că este în spatele tău, că te trage de mână, spunându-ți: Sunt aici, sunt aici, nu am plecat nicăieri, nu am plecat.

Zilele trec. Știi că te-a rănit, te dor ochii de atât plâns, nu vrei să te mai întorci, iar când te uiți în jurul tău totul pare lipsit de sens. La ce te ajută toate visele care pot fi împlinite, zilele târându-se, apusurile, primăvara și inima care-ți bate-n piept? Le simți pe toate fără gust. Zilele sunt ca niște pietricele umplându-ți venele. Oamenii pe care îi mai întâlnești, oricâtă fericire ar pune-n viața ta sfâșiată, te fac să te simți și mai singură. Ești purtată de vânt aidoma frunzei, te izbești de picioarele oamenilor, se mai rupe câte o bucată din tine, cineva te calcă, uneori mai zâmbești, dar, noaptea, învelită ca un copil, adevărul răsuflă greu lângă ceafa ta, își scoate colții și te mușcă de gât, până-ți plesnesc venele și sângele se scurge din tine.

Cred că multor oameni le lipsește cineva și ar da orice să-l întoarcă, fie și pentru o clipă, în care să nu fi cunoscut suferința și durerea, răul și urâtul din lucruri și din ei înșiși. Ce bine ar fi să putem da timpul înapoi, în clipa aceea amarnică, atunci când păream Îngeri și nu oameni, când ne mai țineam de mână, când puteam râde și călcam serios, deși păream copii.

Citește și: Ce ne lăsăm unul altuia când plecăm? 

Există o iubire care nu trece și nu se împlinește niciodată. Ne stă între coaste și ne lovește cu pumnii mici, amintindu-ne oriunde am fi că, într-o zi, pentru o clipă, am atins cu vârful degetelor veșnicia și, poate speriindu-ne, ne-am retras îngroziți și am fugit în viețile noastre croite după rețeta lumii. Poate că, odată cu trecerea anilor, uiți chipul, mâinile și vocea celuilalt, le înlocuiești cu alte mâini, dar rămâne mereu un gol care te împresoară și nu te mai lasă să fii complet.

Visul iubirii. Iubirea aceea care a năvălit într-o zi ca oricare alta și a rămas ca un spin în talpă, apoi s-a strâns puroiul și s-a învinețit. Oricât ai încerca să cureți locul, puroiul revine și, atunci când crezi că ești fericit și ții de mână pe altcineva, de care te lipești ca să scapi, ca să mai simți, să-ți pui inima să mai meargă, când calci, mereu te doare talpa.

Ce bine ar fi să putem striga: Vino înapoi, căci sunt aici și te mai aștept, doar să-mi mângâi fruntea și să-mi spui că va fi bine,  dar uneori trebuie să păsești înainte cu toată durerea aceea strânsă să nu o vadă nimeni, știind doar tu că, într-o zi, cineva a fost totul și nici nu mai știi cum l-ai pierdut.

Oare cum pierdem iubirea? Cum să-i spunem cuiva că-l iubim indiferent de orice, că nu ne dorim nimic altceva decât să știm că surâde uneori?

Sursă foto: Erwitt Elliott

 

iubire - 17361011 1258649617516855 564548709 n 150x150Citeste si: Noi nu murim niciodată

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.