Hărțuirea sexuală, inclusă în proiectul Legii Prevenției

hărţuirea sexuală - hartuire
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Hărțuirea sexuală, inclusă în proiectul Legii Prevenției Unul din subiectele extrem de sensibile ale societății românești și nu numai, hărțuirea sexuală este un flagel cu care se confruntă milioane de femeiși bărbați. De la remarci sexiste, la invitații mai mult sau mai puțin galeșe la momente în care viitorul profesional este condiționat doar de cât de ușor răspunzi avansurilor sexuale ale superiorilor.

În România, abia în anul 2002 a fost reglementată legal hărțuirea sexuală, prin Legea 202/2002, lege care reglementa egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați. De atunci și până astăzi nu există o comunicare oficială în ceea ce privește numărul de plângeri de hărțuire sexuală au fost depuse, motivele fiind multiple: victimle își retrag plângerea, fie sub presiunea celor din jur, fie temându-se de reacția societății, iar actul de hărțuire sexuală este extrem de greu de dovedit.

Citește și: Imaginea zilei -Primul portret oficial al Primei Doamne, Melania Trump

Conform versiunii Legii 202/2002, angajatorii care își hărțuiesc sexual salariații primesc amendă între 3000 și 100000 de lei sau, în funcție de gravitate, pedeapsa cu închisoarea între 3 luni și un an. Legea Prevenției care este în acest moment în dezbatere schimbă total, și deloc în bine, reglementările. Astfel, dacă vorbim de hărțuire sexuală pentru prima dată, singura pedeapsă este un avertisment. După, dacă nu ești cuminte, mai vedem.

Hărțuirea sexuală este printre cele 333 de abateri incluse în acest proiect extrem de controversat al Legii Prevenției, aflat în dezbatere publică până în luna mai. Legea este opera Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

Sursă foto: cancan.ro

hărţuirea sexuală - salcie 150x150Citeste si: Semnifiația salciei de Florii

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.