Sfinții Apostoli Petru și Pavel – ziua când cucul devine șoim

Sfinții Apostoli Petru și Pavel - petrusipavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel – ziua când cucul devine șoim. Este zi de mare praznic pentru creștinii ortodocși, azi fiind sărbătoriți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cei care au jucat un rol primordial în răspândirea creștinismului. De această zi și de numele celor doi sfinți, extrem de iubiți de români, se leagă multe tradiții.

Ziua de 29 iunie, denumită popular Sânpetru de vară, aduce cu sine o serie de tradiţii şi obiceiuri. Sfântul Petru este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că,atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici sar din acesta scântei care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

Nu se scutură merii În această zi de mare sărbătoare creştină, oamenii merg la biserică, la slujbă, iar femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă. Tot în această zi oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În satele din Bărăgan se păstrează o serie de tradiţii populare. “Până în această zi nu se scutură merii. Se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.

Citește și: Vara asta am să îndrăgostesc de România

De asemenea, se mai spune că dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase”, spun specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi. Dezlegare de Sf.Ilie Se spune că în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ea revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în aceasta zi, ca să fie sănătoase.

“Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţii. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la  mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie”, explică părintele Eugen Ramon Ilie, paroh la biserica Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena” din Călăraşi.

În ziua praznicului trebuie să-i felicităm pe toţi purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică, Pătru, Petruţa, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluţă, Păvălaş, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruţa, Paulina, Paula.

Sursă foto: garbo.ro

Citeste continuarea pe Adevărul.ro

Sfinții Apostoli Petru și Pavel - emma29iunie 150x150Citește și: Fiecare dintre noi întâlnește un înger

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.