Timișoara iubește natura!

timișoara - tuia 600x336
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless
Timișoara iubește natura! La Timișoara, reciclarea deșeurilor din plastic aduce beneficii oamenilor care iubesc natura. Pentru că nu oricine acceptă voluntariatul pentru curățarea deșeurilor și ecologizare, acest proiect vine cu o răsplată pentru fiecare persoană care aduce peturi. Un îndemn pentru cei ce vor străzi curate și aer proaspăt.

Asociaţia ECO CLUB Timişoara îi invită pe timişoreni să aducă sticle de plastic aplatizate, în schimbul cărora vor primi tuia în ghiveci.

“Educaţia ecologică nu presupune doar explicarea în termeni uşor de înţeles pentru copii. Ea înseamnă şi insuflarea respectului pentru mediul înconjurător prin participarea la acţiuni concrete; Flex Eco Fair este una din ele”, a declarat Andreia Schneider preşedintele Asociaţiei Eco Club Timişoara.

Aşadar, toţi cei care doresc un mediu curat sunt aşteptaţi duminică, 18 decembrie, între orele 11.00 şi 15.00, în Piaţă Libertăţii. Aici, în schimbul a 10 PET-uri gata turtite vor primi un tuia de aproximativ 60 – 80 cm. Sunt puşi la bătaie, în total, 1000 de astfel de arbuşti, ce ar urmă să îi plantaţi în gospodărie, în faţă blocului, în curtea şcolii sau unde vreţi voi. Numărul de puieţi tuia oferiţi unei persoane creşte progresiv pe baza numărului de PET-uri colectate şi aduse. DJ Sean Norvis este prezent la acest eveniment şi va încălzi atmosfera pe durata evenimentului.

Citește continuarea pe opiniatimișoarei.ro

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.roSuntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.