Copiii la proteste–nebunie sau simbol?

copiii - copilproteste
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Articol scris de Ionuț Iancu. Copiii la proteste–nebunie sau simbol? Zilele acestea, vorbind despre tot ceea ce se petrece în România, putem apela la multe simboluri, la multe elemente vizuale și nu numai, care să ne arate că noi trăim cu adevărat niște momente istorice, niște clipe pe care puțini, foarte puțini, le mai credeam posibile.

În cele 5 zile de proteste, incluzând-o și pe cea de astăzi, pe lângă multitudinea de tipologii umane care sunt prezente cu sutele de mii la proteste, în mod clar pata de culoare este reprezentată de prezența copiilor. Aduși de părinți, cu vârste de la câteva luni la 10 – 12 ani, cei mici sunt făcuți parte integrantă a celor mai mari manifestări de spirit civic de după Revoluția din 1989.

Reacțiile nu au întârziat să apară, cum era de așteptat, iar platforma principală de manifestare a lor a fost rețeaua social media Facebook. Și ce spun taberele:

Citește și: Liviu Dragnea – PSD va continua să guverneze

– Este inadmisibil, incredibil, să vezi cum niște inconștienți își supun copiii unor asemenea traume, încă de la vârste atât de fragede. Ce ar putea să învețe acel copil din zgomotul infernal, din bătutul tobelor, din sunetul asurzitor al petardelor? Cum pot fi acei părinți siguri că acel copil nu va fi cu adevărat afectat, chiar traumatizat, din faptul că ore în șir a fost supus unui stres incredibil?

Ar trebui ca autoritățile să se sesizeze și eventual chiar să le ia copiii acestor inconștienți.

– Vaaii..ce drăguț, ce frumos. Ia uite la prichindelul ăla mic cum stă el pe umerii tatălui, neînțelegând chiar tot ce se întâmplă în jurul lui, dar cu ochișorii mari să capteze totul. Da, aceasta este cu adevărat revoluția copiilor. Revoluția în care nu se mai trage cu gloanțe, ci cu selfiuri

Dacă stăm strâmb și gândim drept, fiecare din tabere are dreptatea sa. Dacă este să ne uităm la ce s-a întâmplat în momentul în care s-a încercat deturnarea protestelor prin apariția violențelor, imaginați-vă la ce riscuri au fost supuși copiii care au fost încă în piață la acele momente. Zgomote infernale, frica văzând intervenția jandarmilor, gazele lacrimogene. Aici chiar vorbim de inconștiență.

– Ceilalți au dat un exemplu incredibil de frumos astăzi. Când Piața Victoriei a fost plină de prichindei care au protestat în felul lor unic, magic. Jucându-se, desenând cu creta pe asfalt, cântând, înlocuind huiduielile, fluierăturile, cu țipetele lor de bucurie. Așa da, ar spune o lume întreagă.

Copiii noștri sunt și ei, nu există dubiu, martorii vremurilor istorice pe care le trăim în aceste zile. Dar, ținând cont de tensiunea incredibilă din societate, riscul ca o simplă scânteie să nască o nebunie pe care cu greu o putem opri, ar fi bine ca ei să fie la siguranță, acasă, protejați de cei dragi.

Iar noi să avem grijă să le oferim viitorul pe care îl merită. Și pe care, din varii motive, noi nu am fost capabili să ni-l merităm.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

copiii - piatavictoriei 150x150Citeste si: Liviu Dragnea a decis abrogarea OUG 13

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.