Un minim de nesfarsit ar fi suficient pentru creșterea copiilor!

creșterea copiilor
Galerie Foto

Un minim de nesfarsit ar fi suficient pentru creșterea copiilor! A avut surpriza să afle că destinul plănuise pentru ea… nu un copil, ci trei. Trei minuni, așa cum chiar ea le spune. Să fii mamă de tripleți (în România) a însemnat un drum magic…dar complicat! Imaginați-vă că mergeți la doctor și auziți : „nici macar nu-s gemeni, ca-s tripleti”. Povestea de viață a Ionelei Danciu Brișcaru trebuie să ne facă să ne aducem aminte că primim de la Dumnezeu  exact cât putem să ducem. Un interviu care te va face să apreciezi darurile surprinzătoare ale vieții, să nu te mai plângi când ți-e greu și să realizezi că oamenii puternici nu au voie să abandoneze.

creșterea copiilor - cre  terea copiilorCum a fost sarcina? Cum ati reactionat cand ati aflat ca veti avea nu o minune, ci trei?

Un Ionut si o Ionela isi doreau un copil. Eu de cand ma stiu imi doream gemeni. De cand am decis sa fim impreuna, ne faceam planuri sa avem trei copii. Eu avand o sora si un frate, Ionut la fel. Proveneam din familii in care dragostea de familie si frati ne era cunoscuta. Ne-am dus la ecograf. Doream imortalizarea momentului cand ne felicita medicul ca vom deveni parinti. Filmarea a fost oprita de catre dr. Radu Pompiliu. Doua minute, cat doua zeci de ani. Intrebam mereu: e extrauterina? Nuu. Sunt probleme? Nu . Raspunsul a venit ca o poveste auzita la televizor, undeva in America : „nici macar nu-s gemeni, ca-s tripleti”. Eu m-am apucat de plans. Ionut s-a apucat de fumat.

Mergand doi km pe jos de la cabinet spre casa, pe drum am gasit : sala, muzica si vornicul. Pentru nunta. Nu era programata. L-am sunat pe fratele meu, Cornel Briscaru si i-am zis ca-s tripleti. Raspunsul lui a fost, razand in hohote:”hai dimineata la Targu Mures” . Acolo ni s-a confirmat sarcina tripla. Si au inceput grafice. Am ajuns pe mainile dr. Puscasiu Lucian, cu care am si intrat in operatie. Parca acum il aud. L-am intrebat in timpul cezarienei: „am terminat domnule doctor?”

El, zambind peste paravanul albastru, cu o voce calda: „eu am terminat, dumneavoastra abia acum incepeti”. Atunci nu am inteles ce aveau sa insemne acele cuvinte.

Ce sfaturi ati da in privinta unei sarcini cu tripleti, avand in vedere experienta prin care ati trecut ? Cu ce situatii v-ati confruntat?

In burta mea au fost doua grupe de sange diferite, 60 de degete care nu seamana intre ele, de la trei copii absolut diferiti. Ma feresc sa-mi dau cu parerea cu vre-o recomandare. Fiecare mama simte ce trebuie sa faca. Doar Dumnezeu iti da puterea si mama simte ce e de facut. Cert e ca eu nu constientizam decat frica. Ma cuprinsese o frica in timpul sarcinii. Nu stiam la ce sa ma astept. Credinta in Dumnezeu, mama, sora mea, tatal meu, s-au comportat exemplar. Ionutul meu, ca in fiecare clipa, avea acea privire. Cu dragoste. Cand am adus acasa in Aiud fetele din spitalul din Targu Mures, le-am pus in singurul patut. Nu se inghesuiau decloc. Aveau: 3.020 gr Alesia ( la nastere 1.450 gr) 3020 gr. Andrada ( la nastere 1.600 gr.) si 3.900 gr. Luana ( la nastere 2.000 gr.).

Cand am primit „cadoul” de la Dumnezeu, eram in anul doi de facultate si faceam naveta la 60 km la locul de munca. Mergeam la  ora 6 la tren, ajungeam la birou la ora 7.40 si returul il faceam  „la ocazie”. Aveam deja simptomele sarcinii. Nu puteam pune pe nimeni sa-mi suporte greturile si eram deja cu iminenta de avort. Nu am intrerupt mersul la cursuri. La un moment dat nu mai incapeam in banca. Am treminat facultatea normal, fara intrerupere. La un examen, la Finante, intraziase profu’ o ora. Eram disperata. Era sa ratez  nunta. Nunta noastra!

Dupa nastere a inceput o perioada pe care nu as mai repeta-o. Prea greu de dus. Daca o mama este fericita ca alapteaza, eu am fost fericita doar ca pot alapta. Am facut-o doua luni si jumatate. Din trei in trei ore. Trei copii. Faceam dus, mancam, zece minute intinsa si iar plecam. Eram fericita doar ca pot s-o fac, stiam cat de mult conteaza, dar intrasem intr-o faza in care adormeam cu fetita in brate. Pe Luana o si scapasem. A prins-o Ionutul meu.

creșterea copiilor - 14409146 1071606922953289 774280654 n

Doar dragostea si necesitatea  era cea care ma motiva. Fizic am dus-o greu. Psihic, nu stiu. Am razbit. Sper. Cred. Acum cand simt miros de spital, tremur. Am stat internata trei saptamani inainte de nastere si doua luni jumatate ulterior. Pentru a prinde in greutate. Si eram singura care puteam s-o fac. Am facut-o pana la ultima picatura. La un an si jumatate de viata al fetelor s-a oprit datul laptelui cu biberonul din trei in trei ore. Scrisul in caietul fiecareia cu : ora, gramajul, medicatia, scaunul, pregatirea laptelui pentru masa urmatoare. Eram cu Ionutul meu si cu mama ca zombi in toiul noptii asigurandu-ne ca totutl este perfect.

Cum va descurcati atunci  cu banii?

Cand aveau 8 luni terminasem orice buget. Eram in datorii. Luam scutece si necesarul pe datorie, „pe caraiala”. Nu le mai faceam fata. Eram abonati la pensiile parintilor mei, un salariu mic , o indemnizatie si trei alocatii. Insuficient. Consumam 22 de bucati de scutece. Pe zi. L-am intrebat pe fratele meu daca e normal ca eu sa fiu cat trei mamici ca efort si ingrijire dar cu drepturi pentru un singur copil. Am intrebat si un prieten din presa locala si Cornel a facut un articol : ” bucurii si greutati, totul inmultit cu trei”. De acolo pana ca un senator sa ma sune si sa-mi spuna ca ma vor cauta avocatii Mihaela Macavei si Marcel Simion, pro bono, a mai fost un singur pas. Si am inceput procesul impotriva unui sistem. Fratele meu era si el juristul dar impreuna cu sora mea si partea morala.

Ati fost o luptatoare si dupa ce ati nascut. Uneori ramanem insa fara putere sau asa credem pe moment. Cand sunteti singura si simtit ca nu mai puteti, ce va ajuta sa mergeti mai departe?

Daca ma intrebati daca as mai sta patru ani impotriva unui stat care are angajati femei cu functii de decizie si care sa te priveasca cu rautate, sa nu vrea sa simta si interpreteze legea in spiritul ei si sa dau de barbati care-mi dadeau dreptate, nu as mai face-o ! Nu eram constienta de ce ma astepta. M-am implicat, alaturi de toate presa, in acea dorinta de-a reusi, acolo unde putini reusesc si nu stiam care-s pasii de urmat. Nu stia nici statul . El, statul, la ICCJ nu si-a trimis aparator. Eram eu singura impotriva unei naluci care trimitea intampinari. Pentru situatii exceptionale, pentru cai extraordinare. „Contestatie in anulare” pe care am castigat-o ca fiind nefondata si „Revizuirea dosarului” pe care el naluca-l castigase si m-a intors de unde pornisem. Dupa un an jumatate de proces. La CA Alba Iulia. Si iar la ICCJ.

Imi facusem o strategie.De cate ori mergeam la proces la ICCJ  imi organizam pe facebook miting. Am facut-o de doua ori. In 10 Octombrie 2008 si-n 27 Ianuarie 2010. In fata Guvernului. Seara imi programam emisiunile in direct. Marjam pe toate flancurile. Eram in razboi. Atacam din toate partile.

Niciodata nu m-am gandit cat de greu imi era. Nici acum nu-mi dau seama. Intrasem pe repede inainte. Toate mergeau unse. Fetele erau sanatoase, in primii patru ani am parcurs ceva probleme dar cu ajutorul medicilor, le-am parcurs cu bine. Ionutul meu era acolo unde eu lipseam cand mergeam la Bucuresti la emisiuni. De doua pe saptamana.

Cum v-ati descurcat din punct de vedere financiar in privinta monitorizarii celor trei copii pe parcursul sarcinii? Stiu ca in fiecare trimestru se fac morfologii pentru fiecare fat in parte, deci costurile cresc substantial.

Mergeam la control periodic. Aveam acel carnet al gravidei. Intr-o luna mergeam de doua ori la control. O data la dr . Radu Pompiliu din Aiud si o data la dr. Lucian Puascasi in Targu Mures. Le multumesc acum amandurora. Fiecare luau in calcul ce mentiona celelalt pe caiet si isi scriau propriile observatii. Monitorizarea era contracost, ambele fiind facute in privat. Si nu pentru ca era un moft sau ca am fi dispus de bani la discretie ci strict pentru ca aparatura de monitorizare era una performanta! Era nevoie de  apoape o ora pentru a verifica trei copii, fiind in placente diferite, sa fie siguri ca au facut un control corect. Am beneficiat de controlul celor doi minunati oameni si deosebiti specialisti. Nu eram altfel comparativ cu alte mamici. Nu ma asteptam la favoruri. Era o perioada in care conta doar ca rezultatul la sfarsitul sarcinii sa fie unul benefic atat mie cat si fetelor. Nasterea, operatia de cezariana, a avut loc, in data de 4 Decembrie, in Spitalul Judetean din Targu Mures fara sa ma gandesc vreodata sa ofer sau sa-mi fie pretinsa vre-o suma! Am fost studiu de caz, prin acceptul meu pentru studentii de la Facultatea de Medicina din Targu Mures si cu mare drag, atat pe perioada anticipate nasterii, cat si in timpul operatiei de cezariana dar si ulterior nasterii.creșterea copiilor - 14407573 1071606262953355 603721133 n

Pentru ca tot vorbim de bani, cum v-ati descurcat dupa nastere? Aveti mereu de cumparat de trei ori acelasi lucru, haine, jucarii, etc

Lucrurile au intrat in normal. Avem loc de munca, suntem o familie normala, fetele nu au fost invatate niste fandosite, se stiu bucura si de o bomboana. Acum suntem sanatosi, invata bine si sunt niste fete mature. Cumparam manualele pe care statul, prin incalcarea Constitutie, nu le ofera. Fetele sunt sportive de performanta si participam la cele mai importante concursuri de nivel national. Au fost campioane nationale in anul 2015, la Camapionatul National de karate, la echipa, dar si la individual in 2013,2014,2015, fiecare pe rand. Nici acolo statul nu intervine pentru sustinerea, incurajarea sportivilor, le sustinem cat putem cu taxele. Multumim antrenorilor Nicolae Craciun si Stefan Telegdy pe aceasta cale. Omenia lor face cat o mie de cuvinte. Nu ma doare atat de tare ca am putea sa oferim mai mult ci lipsa de implicare a statului sa-si aduca aportul la ce putem noi. A devenit o jungle in care fiecare supravietuieste cum poate.

Credeti ca este corecta ideea introducerii din nou a unui plafon pentru indemnizatia mamei?

Sub nici o forma nu sunt de acord cu plafonarea! Cand un parinte cotizeaza in ultimul an conform impozitului pe venit, atunci nu-l plafoneaza statul roman. Cand trebuie sa-i dea , conform cotizatiei pentru a-si creste copilul, ce sa vezi , il plafoneaza! Cazul cu indemnizatia de 35.000 de euro m-a scos din minti. Vai ce suma mare trebuie sa dea statul unui parinte! Dar tu statule cand ai incasat impozit pentru un venit de cca 50.000 de euro, nu te-ai gandit ca e mult? Niciodata nu voi fi de accord cu plafonarea atata timp cat atunci cand incasezi o faci si abuziv si obligatoriu!

Care ar fi costul minim necesar ca o mama sa se descurce cu intretinerea copilului, in fiecare luna?

Nu pot sa cuantific o suma. Copilul nu creste dupa manual. De la luna la luna difera situatia. Daca ma intrebati pe mine, orice suma ar fi, intotdeauna e nevoie de mai mult. Fiecare ne dorim sa putem lua cat mai bun, nu neaparat cat mai mult. Un bebe, pana la varsta de 2 anisori, respective 3 anisori, nu are el pretentii, au parintii! Asadar un minim de nesfarsit ar fi suficient!

Pentru o mama care a dat nastere unor tripleti sunt suficienti cei doi ani de concediu pentru cresterea copilului acordati de statul roman?

Acest aspect il discutam si-n timpul procesului. Daca faceam trei copii , din doi in doi ani, stateam 6 ani acasa si beneficiam pentru fiecare de plata indemnizatiei. Asa am si pornit „razboiul” cu statul. Mergeam pe strada si vedeam trei mamici cu trei carucioare. Eu eram cat toate trei la un loc dar platita o singura data. Pentru un copil. Si de acolo am pornit.

As evidentia si propune o solutie pentru crearea de locuri de munca: avem asistenti maternali si inca nu suficienti. Sa fie facuta o lege pentru ca parintii care au gemeni, tripleti, cvadrupli, multipleti sa beneficieze de un asistent maternal. Nu trebuie mai mult de trei ani ca si perioada. Considerandu-se ca dupa 3 ani copiii vor merge la gradinita. In cei trei ani sa fie sprijinita mai mult familia. Asta luand in calcul ca e o moda si o necesitate fertilizarea in vitro, sarcina multipla nemaifiind o noutate ci o binecuvantare !

Diferenta dintre a creste un copil si trei este evidenta…

Nu am termen de comparatie, cat de usor e cu unul si cat de greu este cu trei copiii. Noi ne-am dorit un copil , ca orice pereche normala, dar planurile lui Dumnezeu au fost altfel. Acum vedem si de ce! Asa trebuia sa fie. Asa a decis Dumnezeu! Ne-am conformat si ne-am urmat destinul.

Fara sustinere media, credeti ca lupta dumneavoastra ar mai fi avut acelasi deznodamant?

La botez a venit un journalist local, Dorel Lazar. Pentru mine era ceva important. Nu m-a intrebat nimic. A facut poze, a scris cateva randuri, a fost frumos. Cautam informatii pe google despre ce sume se primesc si nu gaseam decat „pentru copil”. Am cautat „jurnalisti Alba” si am gasit un Cornel. L-am sunat. Am povestit. A doua zi a aparut articolul „Bucurie si greutati, totul inmultit cu trei” . Am plans. Mult. De drag. Ma dureau cuvintele lui adevarate. Erau ale mele dar le vedeam diferit. Le simteam diferit. O senzatie ciudata. Apoi au inceput televiziunile centrale si ziarele centrale. Trimiteam informatii, fotografii, dadeam interviuri si incercam sa vedem care-I adevarul. Intrasem intr-o hora pe care o iubeam.

Ma jigneau si-o fac si-n ziua de azi cei care nu au copii sau care nu vor sa inteleaga ca normalitatea e aceasta de azi, nu concluziile de pe vremea comunismului. „pe vreme mea eu cresteam copiii cu carpe”, ” cersetoare”, ” miloaga”, etc. Dar, acestia nu erau jurnalisti! Jurnalistii aveau deja subiectul, cazul si mama care vroia sa reuseasca. Era deja lupta lor. O lupta dreapta, corecta si buna de dus la indeplinire. Acum vad aceste lucruri. Atunci ma simteam iubita . Da, iubita de jurnalisti. Pentru ca si eu ii iubeam. Nu numai ca erau din presa. Aveau acele fete de care o mama are nevoie. O fata , exprimare si linistea vizibila dar si darzenia vorbei sau a cuvantului scris! Toate acestea le iubesc! Si daca e sa zic ceva acum o fac, asa cum o s-o fac o viata: daca nu eram sprijinita, incurajata de jurnalisti, daca presa nu-mi era alaturi si ambitia ei, a presei, nu era permanenta, nu reuseam!

Mai sunt gemeni de 70 de ani. De ce nu au beneficiat de aceste drepturi? Nu era momentul. Acum trebuia sa fie. Asa trebuia sa fie ! Va felicit pentru reusita si va multumesc ca mi-ati fost alaturi. Toti. Tuturor!

Care a fost cel mai greu moment din toata aceasta perioada? Cuvantul renuntare v-a trecut prin minte?

Da, mi-a trecut prin minte. Eu nu fac parte, in aceasta situatie, dintre cei care se bat cu caramida in piept si eschivandu-mi durerile de peste timp sa o iau de la inceput. Nu, nu as mai lua-o de la inceput! E simplu. In ziua de Sfantul Nicolae, in 6 Decembrie 2008, un prieten drag, jurnalist, a fost singurul si pana atunci si de atunci incoace, impreuna cu echipa , care s-a gandit, a vrut si a putut sa le ofere fetelor lucruri, in situatia in care noi eram in datorii pana in gat. Nu ceream si nu primaem de la nimeni nimic.

Luam din banii familiei si mergeam de doua ori pe saptamana la Bucuresti la emisiuni. Tarziu, ultimele doua drumuri am rugat sa mi le deconteze de catre  televiziunea la care m-am dus in platou. Si atunci m-am simti prost.  Nu am beneficiat de sume de bani de la televiziuni si eu imi suportam inclusive transportul la Bucuresti, pentru mitinguri sau proces. Intre timp ma pot”lauda” ca tot ce s-a intamplat, m-a afectat direct pentru ca am avut probleme grave de sanatate. Ma diagnosticase viata si medicii cu un cancer. Am scapat usor. Depistat la timp, tratata la timp de cei mai buni, din punctual meu de vedere: chirurg dr. Coros Marius din Targu Mures si oncolog dr. Piciu Doina, din Cluj.creșterea copiilor - 14409102 1071605536286761 627266460 n

Dar culmea, o iau de la inceput pe alte subiecte, cu putere, cu tarie, cu dragoste si acum si nu o vad o greutate. Poate dupa ce trec de moment , cu experienta , vad altfel lucrurile dar cand sunt prinsa cu ceva , conteaza un singur lucru : sa reusesc! Si impreuna cu voi, sper sa nu va razganditi sa facem acea echipa care dainuie de cativa ani buni. De zece ani!

Mama in Romania. Complicata misiune…Vazand obstacolele si greutatile care se insira pe drum, ati mai face acest pas?

Mi-a dat bunul Dumnezeu mai mult decat am putut gandi, spera, visa. Am primit cadou trei minuni. Nu as mai deveni mama pentru alti copii. Imi doresc sa fiu mama buna, corecta si sa le ajut pe fete, in calitate si de mama dar si de prietena mai tarziu.As vrea sa am intelepciunea ca bucuriile si greutatile noastre ca familie sa le inteleaga, sa le accepte, sa le iubeasca si sa invete din ele fetele.

Cred ca impreuna cu Ionutul meu vom avea puterea de-a le face zborul lin in viata. Vom fi alaturi de ele cate zile ne-o da Dumnezeu si daca vantul va bate prea tare si le shimba directia, sa fim acolo, sa le pansam aripile cand va fi cazul si sa le ghidam dupa un vant cald, usor de dus. Spre alte incercari. Spre viata!

Interviu realizat de Ionut Iancu si Andreea Panait

Vezi GALERIA FOTO

Foto: Arhiva Personala Ionela Danciu Brișcaru

creșterea copiilor - MariaCiteste si: Heroina digitală. Ecranele transformă copiii in dependenți

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

 

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.