Învață-ți copilul să citească povești

povești - copilcitind

Învață-ți copilul să citească povești! Oamenii și, mai ales, copiii au nevoie de povești. Potrivit specialiștilor, deși lumea lor nu se traduce prin categorizări și nu urmează traseul cauză-efect, se clădește pe umerii scenariilor, pe care, dacă suntem atenți, le putem vedea în jocurile pe care le născocesc, în detaliile cu care împânzesc întâmplările mărunte și în tendința de a le oferi o structură narativă. Poveștile îi ajută pe copii să-și dezvolte și îmbunătățească limbajul, să fie empatici și deschiși, descoperind noi lumi pe care le pot completa simbolic și vizual, în timp ajungându-se la a se crea o adevărată rețea de concepte puternic conectate.

Pe lângă activitățile zilnice și încercările părinților de a-și educa copiii în spiritul lumii în care vor trebui să trăiască, poveștile sunt un altfel de oxigen pentru creierul și inima micuților  care trebuie feriți de automatisme care se pot dovedi păguboase în timp. Jocurile video, plimbările, parcurile de distracție, desenele animate, filmele și activitățile în aer liber, în dozele corespunzătoare, trebuie mereu completate de lectură, prin încurajări constante.

Citește și: 5 moduri în care îi dai aripi copilului tău!

Rapoartele Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală atrag atenția asupra situației dezastruoase, în ceea ce privește practicile consumului de carte. De exemplu, în anul 2015, 25% dintre români nu au cumpărat nicio carte, iar 34% din populație nu a citit nimic. Tocmai de aceea, copiii trebuie, în primul rând, să-și vadă părinții citind. Putem schimba lucrurile doar dacă-i ajutăm pe cei mici să întrevadă frumusețea cărților.

A discuta cu micuțul tău și a citi împreună aceeași carte, deși tu ai lecturat-o acum câțiva ani buni, este unul dintre lucrurile care îi vor rămâne pentru totdeauna, căci dialogul și sondarea felului său de a vedea lumea, de a-i întrezări visele și nemulțumirile sunt căile sigure pentru apropiere. Pe de altă parte, deși nu va vedea în jurul său o tendință vizibilă de a citi cărți, copilul își va asuma acest ritual și îl va considera o dovadă de dragoste și intimitate.

Nu contează atât de mult dacă este o carte în format clasic sau digital, important este ca, în funcție de vârsta micuțului, să alegi cărțile potrivite și să-i stârnești curiozitatea vorbindu-i despre ele, dozând suspansul, urmărindu-i lecturile și discutând cu el. Dezbaterile pornite pe marginea cărților sau ecranizările văzute împreună (acolo unde există) sunt alte metode pentru stârnirea interesului și completarea experienței, astfel încât lectura să devină, așa cum se cuvine, o aventură. Poveștile sunt precum comorile pentru pirați, iar drumul până la ele, oricât de greu ni s-ar părea uneori, trebuie să fie străbătut ținându-l pe micuț de mână, arătându-i librării și biblioteci, ajutându-l să înțeleagă că plăcerea lecturii este una dintre bucuriile întregii vieți.

Cărțile cartonate, cu ilustrații sau nu, depinde de vârstă, jocurile de rol, discuțiile aprinse pe marginea întrebării ,,Ce ai înțeles din ce ai citit?”, propria bibliotecă încă de la o vârstă fragedă sunt mici dovezi de iubire și de implicare, în conturarea personalității unui viitor adult care va fi capabil să se informeze, să judece anumite idei și să înțeleagă lumea, trecând de suprafețele aflate la îndemâna tuturor. Așa cum și cântecele fredonate împreună, teatrul de păpuși, desenele animate sau filmele vor completa universul copilului.

Cu pași mărunți, fiecare fereastră pe care părintele o deschide copilului, devine o lume pe care mai târziu, pe parcursul vieții lui, o va înghesui în minte și în inimă, reușind să facă față datoriei de om. În opinia mea, nu există lucru mai benefic și mai frumos care poate fi făcut pentru un copil, decât acela de a-l apropia de cărți. Dacă m-aș putea întoarce în timp, aș ruga-o pe mama mea să-mi citească povești. Este lucrul care îmi va lipsi mereu și pe care îl voi simți ca  gol, deși acum pot citi orice carte. Cum aș putea însă să mai compar poveștile de copil cu cele ale adultului?

Învață-ți copilul să citească povești. Dincolo de a trebui să fie un om de succes, va simți, va suferi și va fi fericit. Va avea nevoie de povești în fiecare clipă, oricât de fantezist ar suna acest lucru. Pupă-i fruntea și citește-i o poveste. Într-o zi, va face același lucru cu copiii săi și va povesti despre tine!

Sursă foto: Pinterest

 Citeste si: Dieta Ornish – Ce am învățat de când sunt mamă!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.