Mare lângă mama mea

mama - mamafiica

Articol scris de Elisabeta Pancea. Mare lângă mama mea. Eram copil și abia așteptam să cresc, dorindu-mi cu ardoare să ajung la momentul în care voi locui în casa mea, cu familia mea și voi face eu toate treburile alea ușoare, pe care orice gospodină trebuie să le facă. Pentru că mama mea așa m-a învățat, ca fiecare femeie trebuie să fie gospodină și că doar eleganța nu o va duce nicăieri, poate doar îi vor mari numărul de paturi prin care a trecut.

Nu zic că femeile trebuie să stea doar la cratiță, însă orice bărbat are nevoie de o mâncare de casă și o cămașă calcată (nu în picioare).

Mă întrebam deseori de ce mama zice că povara femeii e atât de grea, că pe vecina niciodată nu o auzeam să se plângă, chiar dacă o ducea greu și țineam cu tot dinadinsul să îi arăt mamei că treburile astea sunt joacă de copii, deci când voi fi mare va fi ușor să fac orice.

Anii au trecut în grabă și am ajuns la o vârstă la care mama mi-e aproape și mă susține în tot ce fac, îmi dă sfaturi alese și mă mângâie în cele mai grele momente. Însă e aceeași vârstă în care eu hotărăsc dacă țin cont de ce-mi zice sau fac după bunul plac, pentru că răspund pe pielea mea pentru orice greșeală și, în mod, indirect, la fel și ea.

Îi pot citi în ochi dezamăgirea când greșesc, nu pentru că e supărată pe mine, ci pentru că e dezamăgită crezând că ea nu m-a ajutat suficient. Bucuria e la fel de mare, știind că ea e cea care m-a crescut și, deși nu întotdeauna îi urmez sfaturile, știe că am ales ce e bine pentru că așa m-a învățat: să aleg binele când alții greșesc.

Deși am putut să încerc sfaturile, mângâierile și învățăturile altor oameni, nimic nu se compară cu felul mamei de-a privi, de-a atinge și a spune ce e mai bine. Acum am înțeles ca cei din jur nu trebuie să știe câte probleme îți apasă umerii, de aceea femeile puternice sunt mereu fericite. Iar mama căuta în mine înțelegerea pe care n-am înțeles cum să o ofer.

Mulți oameni mi-au spus că lumea e parșivă, dar numai mama a stiu să îmi arate. Mulți oameni mi-au atins umerii, dar numai ea a știut să ia durerea de pe umerii mei printr-o mângâiere. Multe fețe de pernă mi-au mângâiat parul, dar numai pieptul mamei mi-a oferit somnul benefic, odihnitor si doar brațele ei m-au încălzit, dandu-mi putere pentru o zi de mâine.

Asta e tot despre părinți și copii, dar fără sfaturi despre cum îngrijim puiul să nu se-mbolnăvească. E despre cum să încălzim sufletul mamei, măcar prin cuvinte bune, căci altceva nu ne va cere niciodată. Copii, nu vă lăsați părinții de izbeliște, oricat de greu ar fi, pentru că sufletul lor nu vă uită niciodată, oricât le-ați greșit. Iubiți-i cum v-au iubit ei când erați doar niște copii.

Citeste si: Renunțăm la teme. Nu mai bine renunțăm de tot la școală?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.