Când îţi baţi joc de ce ai primit în viaţă

edited_fb_img_1471842813474

Când îţi baţi joc de ce ai primit în viaţă. Am 36 de ani, unii ar spune că e vârstă la care începi să te gândeşti să faci pasul înapoi. E momentul ăla călduţ când poţi să te pensionezi…sau nu.

Nu ştiu dacă sunt defectă, dar eu mă bucur de viaţă, de ce am primit de la Dumnezeu şi de proiectele din care fac parte.
Azi vreau să vobim despre oameni tineri, mai ales că şi ei sunt Perfect Imperfecţi.
Am plecat de la redacţie şi am avut o întâlnire de business cu nişte oameni creativi. Şi când spun creativi spun oameni faini, genul ăla care apreciază provocarea profesională. Tare m-am bucurat, să va spun şi de ce.
Foarte rar întâlnesc oameni tineri care muncesc cu plăcere. Trăiesc cu senzaţia că în anumite medii treaba asta cu munca e mare chin.
Prin comparaţie, observ că există două tipuri de tineri. La ei vreau să mă refer. Cei care preferă să vină la job şi să nu facă nimic toată ziua şi cei care se zbat să fie performanţi sau să îşi dezvolte propria afacere.
Unii dintre tineri se plâng mereu de  salariul mic şi de lipsa perspectivelor, dar freacă menta cu mare graţie şi habar nu au ce înseamnă performanţa. Nu vor, nu pot sau nu mai au de gând să înveţe. Cei care acceptă provocarea, nu au timp să se plângă. Ei îşi construiesc viitorul şi sunt pasionaţi de asta.
Mă uit la ei cum vorbesc despre conceptul integrat pe care îl putem implementa pentru Perfect Imperfect şi mă minunez că nu e vorba doar de bani.
Sunt rari …iar eu iubesc oamenii care muncesc cu drag şi pasiune, pentru că aşa sunt construiţi.
Pentru cei care se plâng des că au salariul mic, nu ştiu să facă mare lucru, dar au tocit telefonul sau calculatorul pe facebook, pentru ei am un sfat: Nu vă bateţi joc de ce aţi primit!
Dacă te uiţi cu sinceritate în tine, ai să vezi că în viaţa asta ai primit un rol. Ţine de tine să îţi duci misiunea la bun sfârşit sau să stai în fiecare zi degeaba, ca o plantă!

Ca părinte reţin un singur lucru important. Va voi asigura că Idris o să înveţe şi o să muncească cu plăcere. Altfel, riscăm să creştem următoarea generaţie de puturoşi fuduli. Eu n-aş putea să trăiesc cu mine… dacă aş face asta!

Cum faci să nu fie puturos?
*Nu îi da totul pe tavă, învaţă-l să merite ce primeşte
*Responsabilizează-l din timp, zi de zi
*Nu te băga să îi găseşti un job. Trebuie să se descurce şi singur
*Explică-i că banii se câştigă greu, să nu arunce cu ei

Iubirea înseamnă să creştem oameni deștepţi, independenţi și ambiţioşi!

când îţi baţi joc - IMG 20160924 WA0000  1Citeste si: Ce faci când te privește iubirea din copilărie?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.