Sunt copii făcuți să zboare și școala îi forțează să grohăie

școala - fotbal

Sunt copii făcuți să zboare și școala îi forțează să grohăie Sună clopoțelul. Un cârd de băieți se îndreaptă agale spre terenul de fotbal. Râd, povestesc nimicuri și spun ,,Băi, ce bine că am scăpat!”. Câți dintre noi nu am spus ,,am scăpat” după terminarea orelor? Majoritatea. Nu neapărat pentru că școala este un lagăr, dar unii profesori o fac să fie o prelungire a ideilor hitleriste, în care evreii (codașii clasei) trebuie exterminați dacă nu știu mate și fizică. Un fel de Einsteini care trebuie să descopere o altă teorie a relativității, alte legi ale lui Ohm, să extragă radicali, să rezolve ecuații, să ochească propozițiile subordonate completive directe așa cum lovesc cu praștia și, în fine, să salveze omenirea. La 14 ani și un pic.

Cei patru băieți sunt înalți, au mustăți abia mijite, își dau coate și râd când câte o fată trece pe lângă ei. Încă mai au din rușinea copiilor mici care spun că să săruți o fată este scârbos. Acum s-ar plimba cu ele și le-ar povesti  câte-n lună și-n stele despre jocurile video. Ele nu ar înțelege nimic, ar chicoti scurt, iar ei, deși nu știu să vorbească despre nimic altceva ce nu ține de imperii, strategii, echipe și ,,killărit”, le-ar plăcea și mai mult. Nu vorbesc cu nicio fată, încă. Se grăbesc spre terenul de fotbal. Unul dintre ei, mai înalt decât toți, duce în mâini o minge ferfeniță. Are un doi la română, la mate a dezertat de pe la început și examenele afurisite de la sfârșitul anului se apropie cu furie. Lovește mingea cu putere, aproape cu ură și aleargă cu pricepere. Într-o altă lume, într-o altă societate, într-o altă școală, nu cea românească, profesorul de sport l-ar fi observat și l-ar fi dus la anumite concursuri, mânându-l să creadă în el.

Părul îi cade pe ochi. Nici mama și nici profesorii nu sunt de acord cu părul lui lung. La dracu, își zice, ce aveți, fraților, cu părul meu lung? Când e singur, ascultă Disturbed și își aduce aminte că unii zic că muzica rock este pentru sataniști. Înscrie un gol. Strigă de fericire. Are o temă la română. O urăște. Urăște tot ce ține de școală, în afară de terenul întins de fotbal. Când era în clasa I, învățătorul l-a bătut. Mai târziu, profesorii și-au bătut joc de el, fără să-l înțeleagă și fără să-l ajute să învețe, ori să-i placă școala. Ca într-o închisoare, cu rații fixe de mâncare, cu oră de somn și cu bastoane sau funii înmuiate în apă date pe spate dacă greșești. Nu știi fizică? Stai jos, ai patru. Te las corigent. Nu vei ajunge nimic niciodată. O să fii Dorel să dai la lopată. Bine, a sta jos pe scaun este un pleonasm, dar profesorii ignoră asta adesea.

Citește și: Renunțăm la teme. Nu mai bine renunțăm de tot la școală?

Într-o altă lume, învățătorul nu i-ar fi dat șuturi în fund până în clasa a IV – a, nu l-ar fi făcut prost, nu l-ar fi tras de urechi și de păr, iar el astăzi ar fi fost împăcat cu sine și ar fi mers la școală cu bucurie, dorindu-și să învețe. Așa, își bagă picioarele și pe bună dreptate. L-aș ajuta și eu să înjure printre dinți când toți îl jignesc și-l pun la colț, doar pentru că este altfel și nu intră-n tiparul de copil cuminte. Unde sunt idealurile? Valorile? Frumosul și binele? Pe acestea când le învățăm? Cine ni le spune? Cine ne încurajează oare visele?

Băieții merg greu prin căldură. Soarele este sus de tot și scaldă terenul de fotbal plin de praf. Parcă intră într-un cuptor. Își aruncă ghiozdanele, mai spun câte ceva despre profi (un feedback usturător, dar care ar putea schimba atâtea) și încep jocul. Ăia care nu știu mate se împart repede, își iau teneșii de schimb, fac câteva flotări, râd și îi privesc pe ceilalți parcă spunând: Ei, deștepților, să vedeți ce bătaie luați voi, fir-ar mama voastră.  Se  lovesc, se  încăpățânează, se încruntă și își doresc să câștige. Dacă mai dai cu piciorul în mine o dată, te pocnesc, zice băiatul blond unui uriaș care mănâncă câte doi gogoși odată și mai rezolvă o problemă la mate. I-ar răspunde și el, desigur, dar știe că, pe teren, altcineva conduce.

Echipa băiatului blond câștigă. A marcat două goluri din trei. Toți se privesc mulțumiți, plini de praf și râd. S-a dus bucuria zilei. Când ajunge acasă, băiatul blond se uită scârbit la ghiozdanul imens. Ar avea de scris, desigur, dar jocurile video îl ademenesc teribil. Într-o altă societate, un profesor de informatică l-ar fi remarcat și l-ar fi îndreptat spre programare, dar, în școala lui, toți râd de el și spun că este un obsedat de calculator. Aruncă ghiozdanul sub pat și aprinde cu ciudă calculatorul. Un calculator vechi care merge greu. Dacă ar avea bani, și-ar lua o placă video trăsnet și i-ar învăța el minte pe toți, dar de abia a putut să-și ia una de câțiva lei. Își propune să petreacă doar câteva minute în fața calculatorului, dar orele trec și el este tot încruntat. Se uită la tutoriale, intră pe diverse forum-uri, discută cu deținătorii de servere, îi ajută pe începători, dă sfaturi, citește articole despre diverse programe. Dacă l-ar înțelege mama, ar vedea pasiunea din ochii lui, fericirea și priceprea. Închide dracului calculatorul ăla și învață că ți-l arunc pe fereastră, strigă ea.

Se așază la birou și își scoate caietele de teme. Are un scris, zic toți urât, de parcă el visa întotdeauna să învețe caligrafie. Scrie grăbit și înfuriat. Are de făcut comentariul unei poezii. Ce-i asta să comentezi o poezie? Și ce-i cu oaia asta proastă care vorbește cu un cioban? Nu zău? Își tot zice ,,concentrează-te” de jumătate de oră, cu gândul la o eroare apărută într-un joc. Ce știe profa de română despre servere, rețele și alte chestii extrarestre, se gândește el și râde scurt, apoi se încruntă din nou. ,,Ce-a vrut să spună poetul?” Naiba știe. De ce plâng florile, frunzele, copacii, de ce Luceafărul nu stă liniștit pe Cer,  de ce Vitoria Lipan nu cedează, de ce Ion vrea mai mult pământ? Ce-i cu eul liric? A băut? Mai ușor i-ar fi să desfacă tot calculatorul, să reinstaleze sistemul de operare, decât să  spună în nu știu câte propoziții de ce eul liric suferă sub o fereastră. De ce suferă poetul? Poate s-a lovit la picior ori îl doare burta. El doar atunci plânge. Ah, și a mai plâns odată când i s-a dus sursa și nu avea bani să cumpere alta.

Nu ar mai vrea să meargă la școală. Pentru că nimeni nu-l susține. Pentru că nimeni nu-l vede așa cum este el. Pentru că nimeni nu-i spune niciodată că este bun sau că poate. Poate că l-au aruncat într-un colț ca pe o pramatie și, chiar dacă ar mai ști ceva de acum, tot patru ar lua. În școala românească așa funcționează. Porți eticheta de prost în piept precum pușcăriașii numărul.

Într-o altă lume, într-o altă societate și cu alți profesori, copilul blond nu ar fi considerat un nimic, ci ar fi încurajat să viseze și să zboare spre lumea lui, a calculatoarelor. Profesorii ar munci cu el să-i deschidă ferestre și să-l ajute să dobândească toate cunoștințele necesare. Într-o altă lume, ar fi existat un psiholog al școlii care ar fi vorbit cu el, ar fi aflat că a fost abuzat în clasele I-IV și profesorii ar fi fost forțați să-l trateze cum se cuvine. Aici, însă, în lumea aceasta, i se taie nemilos aripile și este pus să meargă cu turma. Dacă crede cineva în el? Nu. I s-a pus eticheta de prost. El nu este, dar a obosit să încerce să lupte cu morile de vânt. Într-o zi, va citi Don Quijote și va râde, dar, acum, când trebuie să zboare, toți îi spun că nu poate.

Dacă ar fi posibil, băiatul blond ar merita un rând de aplauze pentru că mai simte și acum palmele de la învățător și mai are puterea să zâmbească. Ar trebui să iubească școala? Nu, nouă, celor mari, celor din învățământ, ar trebui să ne fie rușine. Și poate să ne scuipăm singuri că nu-l vedem.

Băiatul blond va zbura, însă. Mai greu și singur, poate mai târziu, dar o va face. Toată viața va simți bătaia învățătorului și cuvintele urâte de mai târziu. Într-o altă lume, ar fi fost diferit, dar aici, la noi, cei care pot zbura sunt puși să grohăie. Se va schimba puțin școala românească? Poate doar dacă băiatul blond va crește și va spune lumii adevărul. Să spună el cum era bătut când de abia învăța alfabetul….

Sursă foto: photo.elsoar.com

școala - ebookreadere 2 150x150Citește și: Renunțăm la manuale pentru E-book readere

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.