La demnitate nu poți să renunți decât de unul singur

demnitate - demnitate

Text de Mugur Vărzariu. La demnitate nu poți să renunți decât de unul singur. Cred ca am spus cate ceva din aceasta poveste, pe care urmeaza sa v-o spun si voua, doar catorva prieteni de-a lungul anilor. Abia acum cativa ani le-am spus-o si parintilor. Daca nu scriam de curand un text despre frica ce paralizeaza generatii dupa generatii, probabil ca nu as fi impartasit cu voi aceasta poveste niciodata. Veti vedea insa de ce m-am decis sa o fac.

Sa o luam pe rand pentru ca sunt atat de multe de spus. Am sa incep aducandu-mi aminte ca in primii cinci ani de scoala am facut suficiente ‘prostii’ incat sa ii determin pe profesori sa nu ma faca pionier odata cu restul clasei. Am asteptat cateva saptamani si culmea, presati probabil de conducerea de partid, in cele din urma nu au mai avut ce face si au trebuit sa imi dea cravata. In mod ironic la adresa lor, nu au facut-o insa in curtea scolii, in spatele unor blocuri cenusii ci in timp ce eram in excursie cu scoala la Vidraru. Cu alte cuvinte pe mine m-au pedepsit facandu-ma pionier la picioarele statuii de la barajul Vidraru.

De invatat invatam bine insa numai daca imi placea materia. Notele proaste la cateva materii combinate cu un simt al justitiei care ma baga mereu in probleme, nu ma faceau foarte popular in randul profesorilor. In clasa a sasea parintii mei s-au decis sa ma mute la o alta scoala, sa imi ofere astfel sansa unui nou inceput.

Citeste si: Căsătoriile timpurii sau trafic de copii

Schimbarea scolii a insemnat insa doar o schimbare a mediului nu si a cauzelor care determinasera aceasta mutare. Foarte curand aveam din nou sa am note de zece la materiile care imi placeau si note foarte proaste la restul materiilor. Ba mai mult, in Caragiale fiind un copil nou, prin natura copiilor, conflictele pareau chiar sa se inmulteasca.

Cam spre sfarsitul clasei a sasea m-am plictisit si eu de cate ori o chemasera pe mama si pe tata la scoala, asa ca m-am decis sa port o discutie cu tata si sa il intreb ce sa fac.
Stateam in pat amandoi si ii povesteam cu lacrimi in ochi ca nu mai pot cand pe neasteptate ma intreaba ‘Vrei sa nu mai ai probleme? Pentru cateva fractiuni de secunda am crezut ca imi va zice sa imi aliniez colegii care se luau de mine si sa ii bat pe toti o data si bine ca sa nu le mai treaca prin cap sa ma provoace.
‘Invata la fel de bine si la materiile care nu iti plac’ s-au rostogolit peste mine cuvintele lui. ‘Chiar daca nu te vor place profesorii si chiar daca vei gresi, le va fi foarte greu sa treaca peste ce stii’ a continuat el in timp ce eu ma trezeam ca dintr-un vis.

Nu am sa psihanalizez ce s-a petrecut atunci cu mine, lucruri care m-au urmarit toata viata si de care am fost constient destul de tarziu. Nu a trebuit insa sa imi spuna de doua ori. Intre clasa a sasea spre final si aproape toata clasa a saptea nu am mai iesit din casa decat foarte rar. Am invatat pe rupte, am citit biblioteci si incet incet, profesorii care ma mutau din banca in timpul extemporaleor au inceput sa se teama sa imi puna intrebari, ca nu cumva sa ii intreb si eu la randul meu ceva si sa ii pun in dificultate. Reuseam sa termin primul teza la matematica si rezolvam aproape toate problemele prin doua metode.

demnitate - 11793368 10206002479435992 549925808 n 768x512 300x200Citeste si: Secretul meu? Ești ceea ce ai vrut să ajungi!

Noile performante si faptul ca am continuat sa imi exprim opiniile fara sa imi fie frica de consecinte, asa cum facusem mereu, a facut-o poate pe directoarea scolii 45, doamna Emilia Nagat, sa ma respecte ca pe niciun alt elev.

Imi aduc aminte ca iubeam biologia si visam deseori sa aleg profesia de medic. Intr-una din ore, profesoara a facut o afirmatie gresita iar eu am corectat-o. M-a poftit afara din clasa. M-a vazut directoarea pe hol, m-a intrebat ce s-a intamplat si la pauza m-a luat cu ea si am mers la profesoara de biologie. De fata cu mine i-a spus ‘Daca mai aveti ceva sa ii reprosati lui Mugur va rog sa nu o faceti. Veniti si spuneti-mi mie mai intai’.

M-a luat apoi de o parte si mi-a intins un set de chei de la cabinetul ei spunandu-mi ca daca ma plictisesc la ora si vreau sa citesc carti de istorie (era profesoara de istorie si iubeam materia) sau sa ma uit pe diapozitive sa merg la ea in birou. Le-a instruit apoi pe secretare si le-a zis ca atunci cand vin sa se duca sa imi cumpere o prajitura si un suc.

Ii placea sa stea de vorba cu mine. M-a invitat si la ea acasa. Avea o fata, mult mai mare decat mine si amandoua tin minte ca ma intrebau tot felul de lucruri si ascultau cu interes raspunsurile mele. Aveam 14 ani.

Mergem mai departe si undeva pe la jumatatea clasei a zecea un conflict mai vechi cu profesoara de sport a degenerat intr-atat incat intr-un din zile dupa un eveniment de neconceput, am intrat in cabinetul directoarei liceului Caragiale si am cerut sa fie convocat imediat intreg consiliul directoral. Dupa ce s-au strans totii directorii si le-am povestit despre ce este vorba am auzit-o pe directorea Mihai rostind cateva cuvinte la care sincer, nici eu nu ma asteptam “Mugur, stim ca este proasta. Mai ai insa putin si urmeaza sa dai examenul de treapta (treapta a doua). Acum esti la A (cea mai buna clasa din liceu). Daca nu vei obtine note bune la examen ai sa ajungi intr-o alta clasa si nu o vei mai avea ca profesoara. Daca insa ramai ca elev in cea mai buna clasa din liceu iti promit ca ti-o scot ca profesoara de la clasa. Intre timp, esti scutit de mine si nu este nevoie sa mai participi la orele ei”.

S-a tinut de cuvant si cum eu am ramas in continuare elevul clasei A, a inlocuit-o ca profesoara. Se intampla cred undeva intre anii 1987, in plin avant socialisto-comunist…Aveam 17 ani…

Mergem mai departe si ajungem in primul an de facultate. Imi placea economia politica si participam activ la toate seminariile. Cu o seara inainte de examen m-am dus sa invat cu Maria, cea mai silitoare fata din grupa noastra (intrase la ASE cu 10 pe linie). Stiam principiile din timpul semestrului insa ma ajuta sa o ascult facandu-mi un rezumat al materiei.

In dimineata urmatoare am ajuns in sala de examen destul de tarziu asa ca singurele locuri ramase disponibile erau in prima banca.

Cu ce stiam si cu rezumatul Mariei stiam ca nu am cum sa nu iau examenul. Asa a si fost. Mircea Cosa, profesorul despre care urmeaza sa va povestesc a corectat lucrarile pe loc si a pus notele mai mult dupa ureche decat dupa ce scrisese fiecare in lucrarea sa.

Am fost anuntat ca am luat nota sapte si ma pregateam sa uit deja acest examen cand o vad pe Maria venind spre mine plangand. Acelasi spirit al salvatorului nu m-a lasat sa trec nepasator mai departe si am intrebat-o de ce plange. Printre sughituri imi zice ca a luat nota 7. Repet, era cea mai buna studenta din facultate, care ulterior a ajuns sa lucreze pentru cele mai mari firme de consultanta din lume si care de multi ani traieste la New York.

I-am spus sa mearga la profesor si sa il roage sa se mai uite inca o data pe lucrare. Stiam ca nu avea cum sa aiba o lucrare de nota 7. S-a dus si dupa cateva momente a revenit, plangand in continuare. O intreb ce a facut si imi zice “Mi-a dat zece”. Contrariat o intreb la randul meu “Asa si de ce mai plangi”. “Mi-a zis a imi da zece pentru ca azi e Sambata Mortilor”.

I-am spus sa ma astepte si m-am dus sa vorbesc cu profesorul. Statea undeva la parter pe o banca si in fata lui mai erau doi colegi de grupa. M-am asezat intre ei si i-am spus “Stiu ca merit mai mult de 7 dar nu sunt aici pentru nota mea. Ati corectat insa lucrarile si ati dat note din burta, fara sa va pese de elevii care sufera si muncesc pe rupte pentru fiecare nota pe care o primesc. Insa nici pentru asta nu sunt aici. Sunt aici pentru ca ati avut tupeul sa ii dati Mariei nota pe care o merita sugerand ca ati facut-o ca pe un fel de pomana de Sambata Mortilor”.

A luat foc si in cateva secunde a ajuns in holul cel mare al ASE-ului (chiar sub bila) unde se aflau toti studentii celor doua grupe care dadusem examen in acelasi timp.
Tin minte ca inainte sa apuce sa spuna ceva, un alt profesor a trecut pe acolo si l-a intrebat ce face. I-a raspuns ca a primit reclamatii in ceea ce priveste modul in care a corectat lucrarile si apoi s-a intors catre noi si ne-a zis sa alegem o alta data la care sa repetam examenul.

Fara sa clipesc i-am spus ca am eu o idee mai buna. Neinspirat m-a intrebat “Care?”

Zic “Stiu ca va este bine in postura de sef al comisiei de prognoza economica, dar aceea este o slujba politica pe care nu se stie cat timp o veti mai avea. Va cade bine insa sa fiti si profesor ca de aici nu va poate da nimeni afara peste noapte. Vad insa ca va bateti joc de studentii dumneavoastra asa ca va propun ca in loc sa reluam noi examenul, mai bine sa va dati dumneavoastra demisia”.

Erau acolo peste 50 de studenti. Pentru cateva secunde s-a asternut o liniste de auzeai si musca. Orbit de furie, Mircea Cosa aproape lipindu-si nasul de nasul meu imi zice “Poti sa iti iei adio de la aceasta facultate. Esti terminat’.
S-a intors apoi pe calcaie si a iesit din cladire (pe Caderea Bastiliei) disparand din raza noastra de vedere pentru cateva clipe.

A revenit, si s-a dus tinta la cei doi colegi pe care v-am spus ca i-am gasit in fata lui ceva mai devreme si i-a intrebat direct “Ce voiati ma?”
Cei doi, in cor, aplecati la un unghi de 90%, au rostit aproape la unision “Nimic, dom’ profesor. Nimic.”
“Cum ba nimic? Voi nu aveti demnitate? Nu il vedeti pe colegul vostru ce coloana vertebrala are, cum sta drept si spune ce are de zis? Hai cu mine. Mi-a facut semn si mie. S-a asezat la loc in aceeasi banca si i-a intrebat din nou pe cei doi ce note vor. Unul a zis opt altul noua. Le-a dat notele pe loc si apoi i-a trimis la plimbare.

Ramasi pentru prima data singuri mi-a zis: “Daca vei avea vreodata nevoie de ceva sa ma cauti si am sa te ajut. Si-a cerut apoi scuze si cand sa plecam mi-a intins mana si mi-a zis “Daca as fi avut un copil mi-as fi dorit sa fie ca tine.”

Noroc ca in viata niciodata nu am avut nevoie de nimic. Am reusit singur. Dupa ani buni, Mircea Cosa a fost acuzat ca a lucrat pentru securitatea romana. Acest episod se intampla, daca imi aduc bine aminte in anul 1991. Aveam 21 de ani.

Sunt multe alte episoade similare in viata mea insa am sa termin cu o intamplare cu un caracter un pic mai privat.In 1990 suna telefonul. Ridic receptorul si pentru prima data nu recunosc vocea de femeie care cere sa vorbeasca cu mine. “Mugur, sunt doamna MIhai”. Fara sa clipesc ii raspund “Dommna Mihai, daca nu stiti, eu am terminat anul trecut liceul, asa ca orice probleme ar fi, nu am cum sa fiu eu de vina.”

A izbucnit in ras si mi-a zis ‘Mugur, asa crezi tu despre mine ca eu nu am stiut cine are valoare si cine nu?” M-a invitat la ea acasa unde am mancat si stat de vorba cu ea si cu sotul dansei pana dupa miezul noptii.

Dupa ani, am vrut sa imi cunoasca familia, asa ca de data asta am cautat-o eu. M-a invitat imediat, impreuna cu ei. Cand sotia mea a intrebat-o ‘Cum era Mugur in liceu?’ raspunsul a venit cu o
precizie matematica (cei ce o cunosc pe doamna Mihai stiu ca era profesoara de matematica) “Il stiau toti profesorii de frica”.

Intelegeti acum de ce ma ingrozesc vazand ca si dupa aproape 30 de ani dupa evenimentele din 1989 aceste manifestari de demnitate fara frica nu reprezinta modelul de comportament normal al tinerelor generatii?

PS: dedic acest text tuturor tinerilor din Romania, si in special celor de la colegiul national Aurel Vlaicu, care nu au avut curajul sa spuna in fata camerei de filmat cum s-a petrecut un eveniment la care au participat aproximativ 200 dintre ei.

Foto: static3.evz.ro

demnitate - 12144730 10206509747277371 2982223774250485789 n 150x150Citeste si: Ce meserie ți se potrivește?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.