Îmi urăsc jobul. Sau doar șefii?

jobul - sef sustinut de angajati unica ro
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Articol scris de Elisabeta Pancea. Îmi urăsc jobul. Sau doar șefii? Zilele trecute am auzit o poveste şi m-a pufnit râsul, însă mi-am dat seama că nu e chiar de ras cât e de admirat. Atitudinea unor oameni ce se vor şefi şi peste viaţă personală (puţină, pe care o mai ai) te lasă îngrozit şi rece, iar când cineva iese din monotonia muncii de zi cu zi pentru că vrea ceva mai bun este aspru pedepsit, conform tipologiei şefilor.

Punându-mă în locul ei, realizez cât e de greu. Din 24 de ore cât are o zi, 13 le petreci la muncă. Oricât de prietenos şi perfecţionist ai fi, mereu se găsesc clienţi care să comenteze, niciodată nu e totul perfect, aşa e în viaţă, aşa e şi la job. “Am vrut aia, dar m-am răzgândit.” e propoziţia de la care începe tot spectacolul, pentru că nimeni, vreodată, nu se va gândi că poate la fel a făcut şi clientul precedent.

Şi când cedezi, că un robot cu bateriile terminate, căutând în şefu’ un ajutor, afli că e în concediu de trei zile şi a lăsat vorba să te descurci, că dacă sunt mulţumiţi clienţii, ce contează angajatul? Din 11 ore rămase, una o pierzi pe drum. Încercările de a mai stă şi acasă cu familia sunt zadarnice, când realizezi că nu ajung banii şi mai ai nevoie de un job suplimentar, care să îţi şi placă. Dai de unul super care, deşi îţi ocupă vreo 3 ore din cele 10 rămase, îţi oferă satisfacţie.

Şi mai ai şi colegi cu care comunici doar online, dar aveţi o relaţie excelenţă! Până când… “Sunt atât de dezamăgit! Trebuie să munceşti mai mult. Dacă tu nu munceşti, eu trebuie să vin în locul tău şi nu va fi ok.” a fost propoziţia prin care şeful se scuză pentru lipsa zilelor libere ce ţi se cuveneau. Şi dacă ar fi fost o singură dată, în regulă, dar deja devenise obişnuinţă şi propriul concediu de odihnă era interzis din cauza lipsei de personal. Şi când pleci dezamăgit de la muncă şi spui, cu gândul la celălalt job: “am devenit prieten cu ceilalţi, mă vor înţelege când spun că sunt obosit, şi ei au mai păţit să nu-şi poată rezolva treaba şi i-am ajutat.”, te trezeşti cu critici şi acuze fără să ştii ce ai greşit. Şi-ţi revin în minte cuvintele celuilalt şef: “Dacă tu nu munceşti, eu trebuie să vin în locul tău şi nu e bine”.

Şi înţelegi îndată că, deşi mâine e ziua ta şi încercai să o organizezi mai bine că niciodată, i-ai obişnuit pe toţi să faci ce trebuie, ce ştii ai ce poţi. Pentru că eşti bun şi poţi, iar când dispari chiar şi pentru câteva ore, stau lucrurile pe loc. Acum, mai mult că niciodată, înţelegi că tu eşti angajat să faci ce ei nu pot şi nu vor ştii niciodată, fiindcă n-au plecat de jos. Parcă îţi aminteşti ziua în care şeful a dat nas în nas cu clienţii nemulţumiţi.

Cât de satisfăcut ai fost când i-au spus în faţă că îşi bate joc. Atât de prost s-a simţit încât nici n-a mai trecut pe la ţine, te chema la maşină. Mai ştii şi când a fost perioada schimbărilor şi trebuia să explice clienţilor, dar nu ştia nici el?! Şi-atunci, mare mulţumire, parcă s-au spălat greutăţile de pe suflet. Şi-acum, te-ntrebi, dar oare merit eu tot ce se-ntâmpla sau ceva mai bună? Şi după atât timp, în loc să mă bucur de propria dezvoltare, e normal să scad? În ochii lor, în ochii mei, în ochii tuturor.

Să las deoparte puţinele momente frumoase din viaţă mea că să-i ajut pe cei ce nu vor ştii vreodată cât mă chinui că să fac ce-mi place, în ciuda piedicilor lor? Sau să plec, lăsându-i cu un gust amar, cu speranţa că celor ce vor veni nu le va mai spune “Vin alţii dacă tu pleci” când de fapt nu vine nimeni. E greu de decis, când i-ai simţit prieteni, crezând că faci parte din familia lor. Ei nu au o familie la job, doar cerinţe. Nu văd partea bună a lucrurilor, ci negativul din orice şi mai presus de toate, funcţia de “şef” le inspiră superioritate, dar le “expiră” caracterele de oameni.

Aşa a ajuns fata să nu-şi dorească să ajungă în vreo funcţie înalta vreodată. Iar de-ar ajunge, să lucreze cot la cot cu oamenii angajaţi, să creeze o familie fericită în care fiecare ajută şi nimeni nu aruncă cu noroi în ceilalţi. E o lecţie de viaţă pe care mulţi dintre noi am trăit-o pe propria piele şi-acum sper doar să avem curaj să facem ce e bine, ieşind din anonimat şi să n-alegem răul, doar pentru că aşa face majoritatea. Aa gândim idealist!

Sursă foto: unica.ro

jobul - pietedecraciun 150x150Citeste si: Piețe de Crăciun în lume. De neratat

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.