Curajul de a ne da singuri like-uri

like-uri - Lan and Troy 1040
Text de Beatrice Holdon. Curajul de a ne da singuri like-uri. Ne place să fim apreciaţi. Şi de ce nu, dacă suntem cu toţii superbi? De ce să ne fie ruşine să recunoaştem? Câte like-uri credeţi că veţi primi azi? Aveţi îndrăzneala de a vi le acorda singuri? Cât de motivaţi suntem când dorim să ne impunem un punct de vedere într-o discuţie ce se poate transforma pe negândite într-o confruntare? Dar dacă am mai lăsa şi de la noi?! Cine ce pierde? Sau … nu ar fi mai bine să câştigăm?
            Cât de mult contează aprecierea celor din jur? Cât de siguri suntem că este aceasta atât de sinceră încât să ne bucurăm pe deplin de ea şi cât de obiectivă pentru ca atunci când o simţim ca pe un feedback negativ şi nu ca pe o remarcă maliţioasă, să găsim puterea de a corecta ceva în propriul comportament?
            Dar nu atârnă oare mai greu o notă de zece pe care să ne-o acordăm singuri în tăcere, conştienţi că o merităm cu prisosinţă tocmai pentru că nu am dorit să ieşim în evidenţă cu orice preţ, dar intenţiile noastre bune încununate de gesturi sincere pentru cei din jur, ne recomandă pentru un premiu cu coroniţă? Oh! Cum să ne descurcăm printre atâtea întrebări? Debordăm toţi de încredere, curaj şi entuziasm! Suntem extraordinari!
Avem un potenţial fantastic, suntem guvernaţi de principii sănătoase, minunate, avem ambiţia să simţim că trăim exact aşa cum vrem şi cum ne place!Unii luptăm cu înverşunare pentru realizarea viselor noastre. Pe ceilalţi, mai puţin aventuroşi, ajung să ne mulţumească frumuseţea şi decenţa unor zile calme, dar tocmai a trăi cu blândeţe şi în armonie poate deveni cea mai mare provocare.
             Ne vrem binele! Şi nu e nimic exagerat sau păgubos în această dorinţă. Însă felul cum înţelegem să atingem starea de bine poate complica destul de mult lucrurile. De pe culmea dealului, privind în zare cu o mână făcută cozoroc la frunte în mângâierea razelor de soare şi într-o completă relaxare, dacă ne-am face timp, am observa că viaţa, cu oamenii din ea este de fapt atât de simplă: o înşiruire de zile al căror sfârşit pare a fi undeva departe, într-un punct în care se zăreşte linia orizontului. Şi tot ce avem de făcut este să ne desfăşurăm activităţile noastre în aşa fel încât să ne fie bine.
            Aşadar pentru că fiecare, fără deosebire, ne dorim acelaşi lucru, ar trebui sa ne meargă totul ca pe roate. Dar cu mâna încă făcută cozoroc pe frunte, nu găsiţi cumva că, deşi ne dorim acelaşi bine şi aceeaşi fericire, le identificăm urmărind obiective diverse prin mijloace tot atât de variate? Ne mişcăm fie mai repede, fie mai încet şi în direcţii diferite. După cum ne pricepem şi noi mai bine, ne facem simţită prezenţa printre ceilalţi într-un mod cât mai agreabil şi cuminte sau cât mai zgomotos şi fastuos.
          Avem stiluri de viaţă şi firi opuse: suntem unii mai agresivi, alţii mai paşnici, unii mai timizi, alţii mai cutezători, mai pragmatici sau mai visători, mai energici ori mai delăsători, mai receptivi  sau mai rigizi, mai analişti şi subtili, alţii mai sarcastici, unii mai taciturni, alţii mai savuroşi, mai sensibili sau mai cerebrali, spontani sau meticuloşi,nonconformişti sau tradiţionali, unii mai sinceri, alţii mai făţarnici, etc. însă convinşi fiecare pentru sine că putem fi capabili de multe lucruri frumoase şi utile.
           Ne credem plini până la refuz cu simţăminte de iubire profundă, bunăvoinţă, devotament şi recunoştinţă pe care să le împărţim în stânga şi în dreapta.Bine, dar atunci de ce vorbele ne sunt uneori interpretate greşit, suntem percepuţi drept nesuferiţi, iar noi la rândul nostru ne simţim nedreptăţiţi?Ah! cu atâtea opoziţii, viaţa pe care ne-o dorim fie sclipitoare, fie liniştită, devine cadrul perfect în care să stârnim chiar noi divergenţe de toată frumuseţea!              Iar exigenţa de a cere altora să ne vadă prin ochii lor aşa cum avem noi convingerea că suntem (desigur cum altfel decât buni, frumoşi, deştepţi şi îngăduitori), are ceva atât de exagerat în ea, încât abia atunci când realizăm acest lucru ne întoarcem cu sinceritate spre noi şi înţelegem că faptele ar putea sta mai bine decât credeam că sunt deja.
            Ne dorim poate să  stăpânim pe deplin arta diplomaţiei, a compromisului sau a unei comunicări eficiente. Însă aşa cum acestea şi-au câştigat rangul de “arte”, nu toţi am fost înzestraţi de la natură cu astfel de talente, oricât de mare ne-ar fi efortul de a le exersa.
       Tot ce ne rămâne de făcut pentru o deplasare lină printre ceilalţi, este respectul pentru propria persoană care reclamă modelarea propriului comportament cu răbdare şi seriozitate. Prin puterea de a ne adapta la persoane şi situaţii, mulţumirea de sine ajunge să primeze unor mustrări care ar putea veni fie din exterior, fie dintr-o binechibzuită autocritică. În felul acesta ne obişnuim să nu mai avem aşteptări imediate sau prea mari de la ceilalţi, pentru că de fapt cei mai importanţi devenim noi înşine.
          Conflictele ca şi dezacordurile de orice fel, au întotdeauna ceva bun în ele: după ce ne seacă de energie, realizăm că se puteau rezolva şi altfel.Mâhnirea resimţită e o experienţă din care putem  învăţa că orice se poate repara: de la lucruri până la conversaţii şi relaţii stricate. Doar că, dacă nu ne mai trebuie, le putem lăsa deoparte fără regrete. Singuri avem libertatea de a ne construi imaginea, de a hotărî mersul lucrurilor în aşa fel încât să ne tresalte inima de satisfacţia că am făcut tot ce trebuie pentru confortul nostru şi mai ales cel moral, dar fără să deranjăm foarte mult prin jur.
Tocmai ambiţia de a nu ne permite să facem lucrurile doar pe jumatate, cu superficialitate şi nepăsare, ci cu mândria că suntem capabili de tot ce e mai bun când alţii nu vor sau le este complet indiferent dacă să ne dea sau nu credit ori şanse, devine un răsfăţ pe care sigur ni-l permitem şi pe care nu trebuie să ni-l mai reprimăm.
Ce suntem dispuşi să facem pentru a simţi apreciere şi admiraţie? Dacă încă le mai aşteptăm de la cei din jur, este foarte posibil ca acestea să nici nu vină vreodată, iar noi să adunăm peste zi frustrări care să ne zdruncine încrederea în propria persoană, aproape convinşi că e ceva în neregulă cu noi.
Câte like-uri credeţi că veţi primi astăzi? Aveţi îndrăzneala de a vi le acorda singuri?
 Pentru o viaţă sănătoasă, cultivaţi zilnic încrederea în forţele proprii; este un mod sigur prin care să putem  trece cum se cuvine de cursa cu obstacole din calea către reuşitele pe care ni le dorim sau pur şi simplu să privim mereu înainte cu seninătate atunci când ceva neprevăzut ne întunecă orizonturile.
Foto: infusedstudios.ca

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.