,,Vorbim mâine”

mâine - cupludansand
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

 ,,Vorbim mâine” Era o seară răcoroasă. Bunicii mei își planificau lucrurile pentru a doua zi. Bunica și-a privit bărbatul obosită, spunându-i ,,Vorbim noi mâine și vedem cum facem. O să ieșim și din asta”.

Când a venit mâine, bunica a avut un accident vascular cerebral. A murit în brațele bunicului care o privea înțepenit și nu putea face nimic. A rămas privind în gol ore întregi, cu brațele atârnând, ca și când o mai ținea la piept și nu a crezut că soția lui a murit nici măcar în ziua înmormântării. Nu și-au mai putut vorbi niciodată, deși, îmi amintesc că, la câțiva ani, bunicul a mângâiat crucea mormântului și îi tremurau buzele, în ochi jucându-i lacrimi pe care nu le văzusem niciodată la el. Și pentru că viața are tâlcul ei ciudat, astăzi, după vreo 10 ani, bunicul nu mai poate vorbi, reușind doar să indice prin semne dacă are nevoie de ceva.

Citește și: Omenirea a pierdut 35 de lei

Urăsc acest ,,vorbim mâine”, deși l-am spus la rândul meu de atâtea ori, unor oameni lângă care aș fi vrut să rămân mereu și pe care, de-a lungul vremii, i-am pierdut. I-am spus ,,vorbim mâine” primului băiat de care m-am îndrăgostit, dar nu i-am mai adresat vreodată un cuvânt, privindu-l ținând de mână pe altcineva, doar pentru că mie îmi era frică la vârsta aceea de o relație. Aș fi vrut să știe că niciodată nu am mai văzut un băiat frumos precum el, că, atunci când fuma, privirea i se micșora, se pierdea în zare, iar când își legăna capul în ritmul muzicii electronice, părea fericit și puternic. ,,Vorbim mâine” i-am spus și unei prietene care mai târziu a început să fumeze iarbă și s-a pierdut, iar eu nu am mai știut cum să o ajut. Acest mâine afurisit nu a mai venit niciodată.

,,Vorbim mâine” i-am spus și femeii de la reanimare cu care am împărțit salonul și căreia îi zâmbeam uneori dimineața, când nu mă durea prea tare, dar, într-o zi, când m-am trezit, patul ei era gol. Aș fi vrut să-i spun că, deși ea nu mi-a putut vorbi niciodată, iar eu nu am avut putere pentru multe cuvinte, în ochii ei slabi am găsit puterea să aștept din nou răsăritul. La fel i-am spus și femeii pe care o găseam în parc, așezându-se pe aceeași bancă. Mi-a povestit că este singură, toții copiii și nepoții locuind în străinătate, iar ea venea în parc doar ca să privească oamenii. Vorbeam ore în șir, îi spuneam despre cartea pe care visam să o scriu, iar ea îmi zâmbea și-mi mângâia obrazul. Într-o zi, când trebuia să ne întâlnim, nu a mai venit, deși am așteptat-o ore întregi. M-am dus acolo, în locul nostru, și în alte zile, dar banca a rămas mereu goală.

Mereu ne închipuim că există un mâine. Ce iluzie. Nu avem nici măcar certitudinea clipei viitoare. Ne avântăm prin lucruri, lăsând pentru mai târziu sau mâine lucrurile care cu adevărat contează, pierzându-ne. Întâlnim oameni și ne împărțim viețile cu ei. Cu unii mergem o bucată bună de drum, pe alții îi abandonăm prea devreme, iar alții ne lasă pe noi. Mereu este un mâine de-a lungul căruia planificăm să fim mai buni, să iertăm și să iubim mai mult. Mâine este acum. Viața este un perpetuu ,,acum”. Un mâine pentru mai multă iubire, pentru dreptate, pentru frumusețe, nu există.

Poate vine un mâine, de fapt. Da, un mâine al regretului că, atunci când cineva era lângă noi, nu i-am spus ceea ce simțeam, nu i-am arătat cât înseamnă și câtă nevoie avem să rămână. Mâine este prea târziu pentru orice. Chiar și pentru regret.

Sursă foto: Michał Płachta

mâine - lorelai 150x150Citeste si: Românii au talent – fenomenul Lorelai!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.