Respiră!

respiră! - Brown hair beautiful woman latest HD images 1024x576
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless
Text de Beatrice HoldonRespiră! Încă o dată! Acum zâmbeşte! Ţi-e frică? Eşti bine. Trăieşti. Respiră! Începusei să crezi că timpul zboară fără să-l mai simţi? Fără să te aştepte?! Fără tine? Opreşte-l! Cum e?! Dacă ai răni sângerânde în pantofi, e în regulă, te afli în momentul tău de invidiat în care inventezi mersul desculţ pe asfalt şi fără grabă prin mulţime, în propria ta viaţă, traversând oraşul spre tine. Continuă! Zâmbeşti? Ce bine!
Acum înţelegi ce se întâmplă? E clipa sălbatică, egoistă dar magică ce poate dura atât cât vrei tu, cât să-ţi fie suficient să descifrezi în acest conglomerat de constrângeri şi responsabilităţi, pe firavul mâine amânat” ce ajunsese aproape să te sufoce. Dintr-o dată nu te mai temi, ţi-au revenit alte simţuri. Ce vrei? Ţie poţi să-ţi spui, să fii sincer şi să te minunezi cum de ai reuşit să-ţi reprimi până acum atâtea trăiri şi dorinţe. Respiră! Te vezi? E despre tine. Ia o pauză de cuvinte.
Umblă prin gânduri, aleargă prin ele, exprimă-le prin gesturi. Ce simţi? Îţi place din nou prin ploaie, nu te mai ascunzi de furtună. Nu te mai miră nimic, mai ales puterile pe care le-ai căpătat:
  • să-ţi răscoleşti trecutul, visele ascunse, ceea ce ai crezut mereu că însemni cu adevărat şi nu ai îndrăznit să strigi lumii
  • să te pui în rânduială
  • să te azvârli îndrăzneţ în capul listei tale de priorităţi
  • să-ţi priveşti în ochi, fără încrâncenare, convingerile
  • să redevii bun, mai ales cu tine, pentru că uitasei
  • să regăseşti răbdarea şi inocenţa sub un morman de opinteli şi disperări
  • să crezi infatuat că toţi copacii aceştia frumoşi încărcaţi de petale au înflorit de data aceasta pentru tine şi fiecare fir de iarbă miroase a crud renăscând ca şi tine
            Respiră! Nimic ostil nu mai simţi, ştii că eşti bine dacă îţi vine să te răzgândeşti sau să stai pentru o clipă în loc când eşti prins în vâltori reci în care te vedeai împins şi obligat să te prinzi, să ţii capul mereu ridicat, dar în interior copleşit şi cu mers ostenit.
            Prea mult timp ai amânat. Dintr-o dată nu te mai temi de nimic, păşeşti relaxat prin mulţime. Respiri? E bine. Te-ai oprit să tragi aer în piept şi te-ai întâlnit cu tine. Nicio grijă, dacă nimeni nu ţi-a zâmbit azi, e pentru că încă nu şi-a făcut timp să respire.
Foto: hdwallpapersrocks.com

respiră! - lorelai 150x150Citeste si: Românii au talent – fenomenul Lorelai!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.