10 tehnici pentru un somn mai rapid și odihnitor!

somn - insomnie
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Articol scris de Elisabeta Pancea. 10 tehnici pentru un somn mai rapid și odihnitor! Toată ziua ai așteptat momentul în care vei ajunge acasă și te vei trânti în patul moale, scufundându-te în pernele pufoase. Însă ce te faci când constați că, deși e destul de tărziu, nu poți să adormi?

Stresul cumulat pe parcursul zilei se resimte seara, ducând la oboseală psihică și la dereglarea somnului. Grijile, nevoile și gândurile își fac apariția, fiecare rezervându-și din timpul în care ar trebui să te odihnești. Când reușești, în final, să adormi, trecând peste toate luminile care îți par prea puternice, sunetele ce le auzi mai tare ca niciodată și pozițiile incomode pe care le încerci pentru a adormi mai repede, ai parte de un somn de proastă calitate, te trezești obosit și asta activitatea pe care o ai pe parcursul zilei.

Iată aici câteva trucuri care te vor ajuta să adormi mai rapid, îmbunătățind calitatea somnului:

1) Mierea

Înainte de a te întinde în pat consumă o linguriță de miere. Fie că alegi să o întinzi peste o felie de pâine sau să îndulcești o cană de lapte sau ceai, mierea va asigura aportul necesar de glicogeni ce oprește eliberarea hormonilor de stres, oferind un somn liniștit.

2) Laptele

Bea un pahar de lapte cald cu jumătate de oră înainte de a te pune în pat. Laptele conține o cantitate de calciu benefică în producerea melatoninei dar și triptofan, un aminoacid esențial. În plus laptele cald oferă o creștere a temperaturii corpului, inducând starea de somnolență.

3) Bananele

Consumate cu aproximativ o oră înainte de a te pregăti de culcare, aceste alimente cresc concentrația de magneziu și potasiu, esențiale în producerea serotoninei și melatoninei, responsabile de starea noastră de relaxare și somn.

4) Proteinele

Alimentele bogate în proteine reglează refluxul gastro esofagian, oferindu-ți un somn liniștit, prin eliminarea arsurilor la stomac din timpul nopții.

5) Exercițiile de relaxare

Deși ți-ai dori să te așezi cât mai repede sub pătură, acordă câteva minute unor exerciții de relaxare, Încearcă să stai întinsă pe spate, cu genunchii aduși la piept. Încrucișează-ți picioarele și îmbtățișează genunchii cu mâinile. Balansează corpul în față și spate, inspirând la pornire și expirând la revenirea în poziția inițială.

Un alt exercițiu: stai în genunchi, cu șezutul pe călcâie, aplecată, cu mâinile întinse în față, timp de 5 minute.

6) Baie fierbinte

Înainte să te așezi în pat, pregătește-ți o baie fierbinte, folosește gelul de duș sau spumante de baie cu aromele preferate, aprinde lumânări parfumate și stinge lumina. Întinde-te în cadă și relaxează-ți corpul, apoi îmbracă-te cu ceva ce nu permite căldurii să iasă și întinde-te acoperită în pat. Apa ajută la relaxarea musculaturii, la curățarea porilor. Poți încerca și băile în ceai de tei sau bicarbonat.

7) Muzica

Așează în apropierea patului o sursă de muzică. Alege un playlist cu piese liniștitoare, lente și dacă poți setează o perioadă de timp după care muzica să se oprească în mod automat pentru a nu fi obligată să te ridici să o oprești.

8) Cititul

Dacă ești o persoană ocupată pe timpul zilei acordă puțin timp cititului înainte de culcare. Corpul va asocia această activitate cu somnul și, după un timp de acomodare, somnul te va cuprinde după doar câteva pagini.

9) Animalele de companie

Dacă locuiești într-un apartament și ai animăluțe obișnuite să stea în preajmă prin casă, acordă-le puțin timp de mângâiere și alinturi. Se vor bucura, mulțumind în felul lor, iar tu te vei simți relaxat, somnul cuprinzându-te ușor.

10) Alinturile

După un duș sau baie, mângăie-ți pielea cu o cremă de corp cu aroma favorită sau cu ulei de corp relaxant. Ai putea să îți rogi partenerul să îți ofere un masaj, având și ocazia unor momente de tandrețe după o zi agitată.

Sursă foto: Adevărul.ro

somn - cadouridecraciun 150x150Citeste si: Goana după cadourile de Crăciun

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.