Cinci tipuri de oameni pe care îi vei întâlni în viaţă

tip - tipuriumane 1024x948

Cinci tipuri de oameni pe care îi vei întâlni în viaţăAutosuficientul. Denumit şi atotştiutorul. Face parte dintr-o categorie de oameni  greu de evitat dar şi mai greu de tolerat. În faţa lor trebuie să te înarmezi cu răbdare, multă răbdare şi cam atât.Oricum nu ştii nimic. Pe autosuficient îl recunoşti imediat după ego-ul imens sau după frazele cheie..,, Eu ştiu cel mai bine, sau mai mult,,Lasa că nu ştii tu,,

Să ferească Dumnezeu să intri intr- o dispută cu un astfel de om. Nu, în faţa lui clar nu vei avea niciodată dreptate…aşa că nu are rost să te lupţi cu morile de vânt.

Cel mai rău caz e atunci când ai un şef din această categorie. Ghidul de supravieţuire la serviciu e simplu. Renunţă la ideile personale şi adoptă- le pe ale lui. Oricum dacă nu merge treaba, va fi doar vina ta. Pentru că bineînțeles, atotştiutorul nu poate greși.

Ipohondrul/ paranoicul din categoria aceasta sigur ai vreo rudă, un unchi sau o mătuşă ajunsă în toamna vieţii. Când te întâlneşti cu respectivul sau cu respectiva  înarmează- te cu timp. Mult timp. Îţi trebuie câteva ceasuri să îi asculţi diagnosticele medicale, lista cu tratamentele posibile şi imposibile şi chiar ultimele descoperiri din domeniu. Sfat: să nu cumva să- i spui că arată  mai bine că atunci ipohondrul va încerca din toate puterile să-ţi demonstreze cât de bolnav e.

Cu paranoicul, lucrurile stau un pic diferit. Dacă ai chef să asculţi despre cele mai mari conspiraţii la nivel mondial, vizitează- l. Vei afla totul despre depopularea planetei, mâncarea şi apa otrăvită, noua ordine mondială şi alte lucruri foarte înfricoşătoare. Chestia e că argumentează atât de bine încât mai, mai să- l şi crezi. Ba mai mult decât atât, paranoicul e bine documentat. În sprijinul său va aduce tot felul de articole fantoma de pe site-uri obscure. Nu încerca să- l combaţi, e cea mai sigură cale de a -ti pierde timpul şi calmul.

Citește și: Ești online? Ești online? Ai grijă peste ce bărbați dai!

Pesimistul depresiv. Cu siguranţă toţi avem printre prieteni sau cunoştinţe un astfel de specimen. Pesimistul depresiv s- a născut trist şi nemulţumit  aşadar nimic nu- l poate schimba. Îl recunoşti uşor după gura căzută şi ochii îndureraţi. Şi spatele uşor cocoşat ce cară parcă toate durerile lumii . Sfatul meu, daca- l întâlneşti fugi cât te ţin picioarele. Îţi va ruina total pofta de viaţă. Mărturisesc că am încercat cândva să înveselesc un astfel de om. Rezultatul m- a întristat  şi pe mine atât de puternic încât simţeam că mă transform şi eu intr- o depresivă. Am avut  nevoie de câteva zile bune să îmi revin la starea mea de optimism incurabil. Ceea ce nu ştii tu e că pesimistul depresiv e mulţumit. Se hrăneşte intens cu nemulţumirile şi nefericirile lui. Adoră ştirile de la ora cinci şi cazurile fără speranţă. Toate astea îl conving că viaţa e de fapt, un imens rahat.

Invidiosul frustrat.Tipul ăsta de om îl recunoşti imediat. E suficient să îi povesteşti cât de bine îţi merge că deja i- ai stricat ziua. Dacă vrei să- l faci fericit, vaită-te. Strica- ţi puţin imaginea în faţa lui. Spune- i că ai un job de doi lei, prost plătit sau că ai probleme în viaţa de cuplu. Că nu ai bani de vacanţe şi că copiii nu te ascultă.

Cu alte cuvinte, că nu merge nimic bine  în viaţa ta. Invidiosul te va compătimi sincer şi  astfel  îl vei transforma într -un aliat de nădejde.Dacă vrei să îl ajuţi cu adevărat, spune-i să stea departe de Facebook. Acolo e un loc magic.Toată lumea are succes, fericire, joburi de vis, relaţii împlinite şi vacanţe de cinci stele. Doar nu vrei să se transforme şi el într-un depresiv?

Sursă foto: roryk.info

tip - copilcopila 1 150x150Citește și: Ne vedem la infinit?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Mulțumim pentru like – Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.