Tu nu știai dacă mă mai știi

Tu nu știai dacă mă mai știi - 4756155697 a85f3fb6db b 1024x770

Text de Loredana Negrilă. Tu nu știai dacă mă mai știi. Într-o ultimă noapte, nehotărându-mă, am coborât dintr-un anotimp schimonosit și decolorat. Mă simțeam tributară timpului petrecut împreună. Și tu nu știai dacă mă mai știi. Plec acum. Îmi împrăștii momentele. Doar separați ne putem revela fisurile, dar și frumusețea.

Difuzându-le, riscăm ciobiri noi. Mă adaptez lor pentru o clipă, mă desprind pentru alta. Înălțată din aglomerația de priviri și minciuni, te voi scrie iarăși din amintiri umplute cu ficțiuni. Drumurile spre tine, prăvălite iar în revelații. Îți regăseam conturul perfect, fără vorbe, pentru a nu destrăma înțelegerea perfectă, tacită, atinsă de trupurile noastre. Exersam mângâierea fără atingere, știam că-s atât de multe plecări și parcă nu voiam s-o ratez pe cea mai frumoasă.

Citeste si: Rămâi gol spre redescoperire, iar eu izolată în dezordine

Erai acolo, parcă îmi era deja dor, iar de undeva, din corp, îmi răspundea, în răstimpuri, de-a lungul mădularelor, un fior prelung și neplăcut de umeda răceală. Dincolo de lumina difuză, călătorul în haine albe. Mă apropiam de mine, exersam mângâierea până la atingere, eram rece, deja murisem sau era doar iarnă. S-a întâmplat să te găsesc într-un mine mai vechi și pe deasupra tu, ca personaj, ai marele avantaj de a exista și în același timp, de-a fi pură ficțiune. Fumegau amurgurile.

Rămân tentativa spunerii, iar tu, cea a înaintării în cercuri. Dorințele au ajuns în vârtejul sângelui, mai aproape de căldura umană, neclintite în memoria mea și mă privesc deopotrivă cu tandrețe și amărăciune. Aspirații temerare, speranțe mobilizate. Azvârlite toate într-o tăcere lașă, intolerabilă, care nu mai îngăduie Cerului să se prăbușească asupra capetelor noastre.

Regăsesc și-acum în privirea ta, quo vadis-ul până la capătul promis și te voi rescrie într-un alt acum.Te voi împrăștia în iarbă, te voi ascunde sub pietre, te voi presăra în mare, te voi risipi…așa vei putea mereu să mă cauți și să te bucuri atunci când mă găsești. Pentru a te compune, a ne recompune. Iar când te voi vedea captiv în căutarea aceasta, capul îmi va cădea greu pe umărul stâng și îmi va fi în sfârșit, somn de tine. Voi rămâne cu obrazul lipit de pântecul zidului în care ești, până când voi auzi ce vezi. Când închizi ochii.

Doi oameni goi și descompuși, mereu pregătiți să atace dacă le calci, voit sau nu, aura apăsătoare pe care decid în fiecare dimineață, să o poarte cu ei.

Photo credit: docentjoyce via Visualhunt /  CC BY

Tu nu știai dacă mă mai știi - rujeola la panda 18430863 1 150x150Citeste si: Heroina digitală. Ecranele transformă copiii in dependenți

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.