Viața e cel mai sensibil dar!

viața - manafluture

Articol scris de Elisabeta Pancea. Viața e cel mai sensibil dar! S-au trezit brusc si parcă fără sens, milioane de regrete pentru viață, într-o singură persoană. Nu pentru că trăiește, ci pentru modul în care se folosește de secundele vieții și profită de ele ca ultimul parvenit fără caracter sau conștiință, considerând că viața îi aparține de când a primit-o până când va scoate ultima suflare din ea.

Însă nu pot explica de ce ajungi în acel punct în care, dacă faci ce vrei cu viața ta, îi judeci pe cei ce își bat joc de viața lor.

Ce te face mai bun decât ei? Conștientizarea nu e suficientă, cât timp nu e însoțită de un motiv bun, coerent și concret care să susțină acțiunile întreprinse. Și chiar și așa, nu poti judeca acțiunile altora, însă, măcar le poți justifica pe ale tale.

Astfel, fiecare din noi ar trebui să treacă câteva teste ale sufletului, începând de la o dorință accentuată de liniște și mulțumire până la iubire pentru tot. E greu, într-o perioadă care despre asta e, dar nu asta se caută. Ne-am închis într-o carapace prin care nu pătrunde la noi niciun strop de lumină sau căldură. Trăim în același mediu în care dezbatem aceleași păreri, cu aceiași oameni. Ne e teamă de ce ar putea însemna pentru noi o provocare dintr-un domeniu necunoscut, dar tiparul după care suntem creați nu ne permite să acceptăm o înfrângere și nici măcar o corectare.

Citește și: Femei celebre care au cunoscut succesul târziu

După același tipar sunt creați și cei care se consideră superiori față de alții. Superioritatea nu o putem impune în fața celorlalți, ci ceilalți trebuie să ne accepte din proprie voință ca dascăli, învățători sau sfătuitori. Nu te poți considera superior nici pentru că tu ți-ai dat seama că trebuie să devii mai bun, iar ceilalți nu. E ca si când ai construi un bloc alături de ceilalți, dar ești superior lor pentru că tu ai vopsit albastră o linie pe care ceilalți o vedeau verde și a ieșit mai bine.

Sufletul nu e un bloc, ci o piramidă ce urcă la cer. Nu poți construi o piramidă singur, iar superioritatea presupune să lupți individual în fața celorlalți, dandu-i la o parte pe cei inferiori. Și ți-ar fi bine mai apoi să fi dat la o parte de cei superiori ție, cum tu te-ai îndepărtat de ceilalți?

Te-ai gândit vreodată că sufletul n-ar mai judeca dacă te-ai pune în locul persoanei? Trecând de la “Uite ce a făcut” la “De ce a făcut asta?” vei învăța să trăiești. Vei oferi hrană sufletului, vei înțelege ce înseamnă viața și nu vei mai simți nevoi, ci satisfacții.

Doar atunci vei accepta, înțelege si iubi. Pentru că despre suflet este vorba. Nu trebuie să ne curățam sufletele și mințile doar de sărbători, dar ele oferă încă un motiv pentru a începe să trăiești altfel.

viața - ninsoare 150x150Citeste si: Și apoi…a nins!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.