Vom muri de foame

foame - raz zaete

Vom muri de foame Cu cât înaintezi în vârstă, te aștepți să te ciocnești de tineri exuberanți, încrezători, deși naivi, încă visând, căci ei mai au acest noroc, capabili să lupte și să spere. Știm bine că o societate se clădește prin aportul minților sclipitoare într-un domeniu sau altul și cu ajutorul brațelor puternice. Nouă pare să nu ne mai pese. Nici de mințile sclipitoare, nici de brațele puternice. Nu avem considerație nici pentru cultură sau artă, nici pentru meștejug ori trudă. Ne mutăm ca și societate de pe un călcâi pe altul, ne aprindem prea târziu când e vorba de Cumințenia Pământului, văruim pereții unei clădiri vechi, rupem florile din spațiile verzi ale orașului sau scriem înjurături pe ziduri.

Muzeele și bibliotecile sunt precum niște fosile pe la care trecem când am secătuit lista de locuri de afișat pe Facebook. Noroc că a ecranizat cineva Fifty Shades of Gray. A trecut și românul cu turma prin cinematograf, a privit, a salivat, a comentat, căci, firește, noi suntem niște ființe elitiste, critice și cunoscătoare, apoi a venit acasă, și-a scos cureaua jerpelită de la pantaloni și și-a mai plesnit nevasta, deloc tandru, în repriza doi. Cucoanele au plâns, au gemut și s-au temut să nu moară Gray, apoi s-au întors la făcut pârjoale și l-au mai certat pe fiul Ghiță care, ce să-i faci, nu prea învață la școală. Dacă taică-su citește numai ora de pe ceas, cum ar putea oare Ghiță să citească Moara cu noroc?

Citește și: Copilul și școala – notele nu contează!

Șoc. Senzațional. Stupoare. Pulbere. Doamnelor și domnilor, țărișoara noastră dragă nu doar că nu încurajează tinerii, dar poate că nici nu știe că unii dintre ei au renunțat. Cum este ca un tânăr de la un liceu de arte să-ți spună ,,Nu vreau să fac în continuare teatru pentru că voi muri de foame”? Ar trebui să fie dureros, ca un baros dat în moalele capului. Sau cum este atunci când un tânăr pictor lucrează în Austria la o fermă? Lui nu-i este rușine că întoarce bălegar zilnic cu lopata, dar noi ce avem de spus? Nimic. Sunt niște țâțe pe ecran. Prim plan. Extreme close-up. Ochii cât cepele. Aplauze. Cum era cu acel copil care a reușit la nu știu ce olimpiadă? Pe cine interesează? Avem o altă ceartă în direct. Rămâneți alături de noi. Nu plecați.

România are atâția tineri capabili și îndreptați spre frumos pe care nimeni nu-i susține. Unii dintre ei ies din rând, luptă, alții sfârșesc culegând căpșuni, ori portocale. Alții își caută un loc de muncă sigur și bine plătit, robotind toată viața. Lumii nu-i trebuie poeți, ar spune cineva. Firește. Lumea nu are nevoie numai de gânditori, dar nici numai de muncitori. Lumea nu are nevoie de atitudinea aceasta păguboasă în fața vieții: să-mi trag cea mai bengoasă mașină, casă, femeie, cei mai mișto plozi. Ce-i aia poezie, frate? Ce-i ăla un tablou? Băi, tu ești prost? Ce dracu înțelegi din liniile alea? Nu ai altceva mai bun de făcut?

Nu trebuie să înțelegem că de mâine trebuie să ne încolonăm și să citim toți poezie, să salivăm în fața tablourilor, ori să fim artiști, dar cei pe care-i avem, cei care vor veni, trebuie respectați. Dacă statul nu poate să-și smulgă niște mărunțiș din buzunar pentru ei, măcar societatea ca atare să-i privească drept în ochi și să-i respecte așa cum se cuvine. Peste zeci de ani, când va trebui să fim undeva trecuți, să nu apărem cu țâțe și buze tunate, ci cu oameni ale căror idei și brațe susțin acest popor, atât de jerpelit pe cât este, hăituit din toate părțile. Sunt departe de un naționalism răsuflat și nu mă văd fluturând o pancartă cu ,,Apărați poporul”, căci ar însemna că îi apreciez pe cei care nu se pot căra acasă de prin cârciumile sordide, dar vreau să cred că ne vom uita în jur și vom vedea că pierdem.

Îmi mai place să cred că, într-o zi, de-ar veni mai repede, noi cei mari, vom fi interesați să le insuflăm copiilor noștri dorința de ideal și dreptate, căci viața nu este făcută numai din lucruri cu termen de valabilitate și E-uri. Lumea are nevoie și de cei care croiesc emoția și o înalță, dându-ne o bucată de veșnicie. Dacă cei de pe băncile școlii cred că vor muri de foame dacă vor să ajungă artiști, să nu ne plângem într-o zi că ni s-a lipit stomacul de coaste. Vom fi lihniți. Ne va lipsi frumosul. Ne va salva OTV al doilea. Ori al treilea. Când se va trage linie, vom avea țâțe și funduri, vom fi dobitoci și vom râde. Vom fi fericiți? Da. Ce, acum, nu suntem?

Sursă foto: Raz Zarate

foame - preludiu 150x150Citește și: Totul despre sex – preludiul, cine este el și ce vrea de la noi?

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.