Am votat! Despre drepturi, lene și narcisism

pozavot

Articol scris de Elisabeta Pancea. Am votat! Despre drepturi, lene și narcisism. Am fost la vot! La finalul alegerilor și aflarea rezultatului, news feed-ul meu s-a umplut de actualizări de stare, care mai de care mai nervoase, pline de înjurături, critici și mizerii sau, din contră, oamenii mulțumiți de alegerea făcută, bucuroși pentru rezultat și mândri de votul lor.

Am stat și m-am gândit la votul meu, exact cum s-au gândit și ceilalți. Oare votul meu cu ce a contat? Fără el nu câștigau sau pierdeau? Am cugetat îndelung, pentru că fiecărui lucru pe care îl fac îi caut logica și sensul înainte și după.

Votul meu a demonstrat că îmi pasă, a demonstrat că mă gândesc la țara mea, la oamenii din jurul meu și la viitorul meu, alegându-i pe cei ce am considerat că se vor ține, măcar într-un mic procent, de cuvânt.

Votul m-a ajutat să gândesc diferit față de ceilalți. Cei care au votat cu câștigătorii au devenit mândri, au început să-i critice pe cei ce au pierdut, să înjure și să spună cât de fericiți sunt că se află în tabăra aia. Învinșii au găsit scuze pentru înfrângere, persoane pe care să dea vina și cuvinte grele cu care să arunce în câștigători, pentru că nu și-au meritat soarta, ci sunt hoți, mincinoși și alte jigniri obișnuite pe care le spun cei ce pierd, ca un fel de bază pe care toți oamenii o au întipărită în minte și care se activează automat când înfrângerea se produce. Eu am preferat calea ușoară: cei care au câștigat, au știut cum să se facă plăcuți. Cei care au pierdut, au avut pași greșiți care i-au trimis în groapă.

Dezamăgită, însă, am fost de cei care n-au ieșit la vot. De ce? Pentru că tot ei sunt cei care au replici de dat, pe principiul “După război, mulți viteji se-arată”. Nu-i prima dată când aud “De ce să merg la vot, crezi ca votul meu, al unuia între mulți alții, contează? Crezi că fără el nu câștigau ăia sau nu pierdeau ăialalți?”. Da, chiar cred că dacă toți cei care ați spus că nu vă pasă de cine câștiga v-ați fi dus la vot, situația putea sta altfel. Că vă gândiți doar la un vot, al vostru, dar nu vă gândiți că la fel ca voi sunt mulți, ceva mai mult de jumătate.

Citesc, terifiată, despre elevi care jignesc profesorii și consideră că au dreptul ăsta, despre copii care își bat părinții și când primesc o palmă înapoi, reclamă la Protecția Copilului. Părintele tace, din dragoste, și se lasă batjocorit, iar copilul fuge mândru să se laude, ca e dreptul lui la protecție.

Pai dacă sunteți așa teribiliști, de ce nu vă exercitați și dreptul la vot? Dacă ați ratat șansa asta, ați pierdut și dreptul la comentarii inutile, în necunoștința de cauză. Sunt fericită că am mers la vot. Nu atât pentru rezultat, cat pentru mine, pentru că am învățat să privesc altfel lucrurile. Am învățat că, dacă profit de orice drept pe care îl am, nu fac decât să epuizez toate variantele pe care eu le consider corecte și rămân satisfăcută de încercări și fără nevoia de a arunca vina pe ceilalți.

votat - 15451026 10209699869148424 586396261 nCiteste si: De ce nu vreau să îmbătrânesc degeaba. Votează!

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.