Poezia Zilei – Despre cele ce sunt

Despre - Donatella Marcatajo Paintings Beneath A Mask Hide Your Scars 765x1024
Ingrijirea Pielii - Instantly Angeless

Despre cele ce sunt

de

Nu te mira că nu-ți vorbesc
despre pocnetul castanelor pe trotuar, –
deși nu-i atât de rar toamnă în mine – ,
despre lucruri încremenite în sine,
despre cele luminate doar pe jumătate,
cât să-și mai țină umbra aproape.

Toate acestea au rămas de mine departe,
ca niște ecouri înăbușite-n regrete,
ca niște ulițe prăfuite pe care
doar băiatul cu părul bălai
să-mi petreacă nostalgiile de mai târziu.

Nicio durere nu mă încearcă,
semn că și liniștea aceasta naște pui vii de lumină;
nicio cărare nu și-a clintit înțelesurile,
direcția bună are sens interzis pentru iluzii.

N-a trecut vremea pentru mirări,
n-a sosit aceea a prăbușirii în sine;
așteptarea va fi totdeauna toiag risipirilor,
pulsul memoriei, mai viu decât secunda abia depășită.

Nu mă mai mir dacă-mi răsar în față măști rătăcite,
nici dacă oameni de paie își macină vremea la moara iluziei;
bucuria de-a fi nu intră nicidecum în șabloane,
nici moartea nu crește la fel în amurguri de oameni.

Toate se-ntâmplă așa ca să existe un sens,
fie și în dezastre neprevăzute de astre,
pentru ca trecerea noastră să-și lase urma de melc
în suflete care nu vor înceta să trăiască fiorul atingerii.

De-aceea, nu te mira că nu-ți vorbesc
despre pocnetul castanelor pe trotuar;
închide-mi, mai bine, o vreme, ecoul,
spre-a-l deschide în ultima toamnă.

Sursa: poezia.ro

Foto: momentsjournal.com

Despre - Poezia Zilei 2 150x150Citeste si:Poezia Zilei – Octombrie

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.