Vânzătorul de TĂCERI

Vânzătorul de TĂCERI - 6a00d834516bb169e201b7c814c202970b 1 1024x576

de Nicolae  Cornescian

Într-o casă mărginaşă de pe strada solitudinii trăia omul ce vindea propriile tăceri. Evident că existau şi clienţi care ofereau preţuri bune în schimbul orelor de linişte. Singuraticul, cum era poreclit ciudatul, iniţial accepta orice sumă. Ulterior, observând că numărul cumpărătorilor creştea din zi pe zi, ridică preţul orei ca, în cele din urmă, să stabilească taxe destul de piperate chiar şi pe un singur minut de tăcere.Vânzătorul de TĂCERI - 6a00d834516bb169e201b7c814c202970b 1024x576


În ciuda preţului clientela devenea tot mai numeroasă. La un moment dat, într-o seară de sâmbătă, refuzând orice consultaţie, omul înţelese că în scurt timp nu va mai putea face faţă cererii; nu va mai avea destul timp fizic. Mai mult decât atât, hotărâse chiar să pună capăt acelei afaceri bizare. Suma agonisită îi putea asigura o bătrâneţe liniştită, îndestulătoare chiar.
Numai că în acea seară de sâmbătă un om oarecare, cu pretextul că vinde cărţi rare pe sume derizorii, îi intră în casă. Singuraticul îl primise.
– O carte rară nu se uită niciodată, glumi servindu-şi oaspetele cu ceai negru.
– E un volum despre tăcere, zise bătrânul ce poposi în casa vânzătorului de linişti.
– Interesant, conchise ciudatul, ştiind că acea carte putea să-i confere o lectură întru totul tangenţială cu îndeletnicirile sale. Şi cât ceri pe ea? se interesă privindu-şi oaspetele drept în ochi.
– Înţelegi mult prea bine că această raritate nu are nici un preţ. Îţi dăruiesc cartea fără nici o altă explicaţie… În ciuda aspectului meu, continuă scuturându-şi vestonul jerpelit, ai dat dovadă de înţelegere şi mărinimie.
Pe moment bătrânul se opri. Apropiindu-se de geam, trase storurile de un verde pământiu. Alăturându-se ciudatului, luă cartea şi o deschise la o pagină oarecare. Citi cu voce calmă:
„ Eram singur acolo şi toţi credeau că exist doar pentru a le satisface doleanţele. Se foloseau de liniştea mea asemenea păsărilor ce se folosesc de aripi pentru a-şi pierde urmele zborurilor în imensitatea înaltului. Mă plăteau bine, foarte bine până în clipa în care nu au înţeles că tăcerile mele nu făceau parte din existenţa lor bulversată. Mugurii liniştii vândute le culegeam în grădina morţii. Când am priceput chintesenţa…”
– Stai! aproape că urlă ciudatul. Ştiu care e scopul vizitei tale: vrei să pun capăt afacerii cu liniştea. Eşti un invidios.
Bătrânul închise cartea. Aşteptă ca singuraticul să se liniştească. Aprinse o ţigară şi continuă pe acelaşi ton calm.
– Ştiu că ţi se va părea o stupizenie dar gândeşte-te că sunt emisarul morţii. Trebuie să te anunţ că, ajuns în imperiul ei, nu vei avea nici un strop de tăcere dacă o vei epuiza în această viaţă. Prin urmare rişti să fi abolit chiar şi de intrare în imperiul nefiinţei. Şi, decât să petreci o vecie într-o viaţă de chin, mai bine să înveţi din timp care e adevăratul preţ al tăcerii.
sursa: agonia.ro
* Ai un text pe care vrei să il faci cunoscut? Trimite-l pe emmazeicescu@gmail.com

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.