365 de vase spălate

vase - tren

365 de vase spălate Spre sfârșitul anilor 2000, când tot ce sclipea era adorat și se aplaudau alți idoli, era ca și înainte, ca și acum și poate cum va fi întotdeauna. Viața se scurgea greoi, în fiecare bucătărie, în fiecare pat și cearșaf, în șoapte sau în strigăte, cu iubire și ură, așa cum lumea s-a rostogolit întotdeauna. Nimeni nu ne oprește pe stradă să ne întrebe ce este adevărul ori iubirea. Dacă mergând liniștiți spre birou ne-ar opri cineva, să ne apuce de guler, să ne privească cu deznădejde și să ne întrebe ce este adevărul?

La 17-19 ani, crezi că ești un soi de zeu capabil de orice iubire, puternic cât să zdrobească mâhnirea și să-și dorească imposibilul. Apoi, la nu știu câți ani, realizezi că îți petreci mai mult de două săptămâni din viață așteptând la semafor să se facă verde, gătești, mănânci, dormi și, dacă mai poți, dacă mai ai vreme, trăiești. Nu avem vreme să ne întrebăm dacă trăim în lumină ori nu, dacă-l vedem și pe cel care cerșește pe stradă și nu a mai mâncat de câteva zile, căci nu toți sunt cu burțile pline și-și bat joc de naivi. Nu avem vreme nici să ne spunem adevărul nouă înșine.

Citește și: Fericirea este albastră

Întorcându-ne spre sfârșitul anilor 2000, un tată și-a privit într-o zi fiul îmbrăcat în costum, spilcuit și fericit cu noua poziție.

-Unde mergi?

-La muncă!

-Înainte de muncă ce ai făcut?

-M-am trezit, am mâncat și m-am îmbrăcat.

-După muncă ce vei face?

-Voi veni acasă, mă voi spăla, voi mânca, voi drege ușa de la baie, am niște vase murdare și apoi voi dormi.

-Și mâine?

-Cam la fel.

-Speli vasele în fiecare zi?

-Da, cred că da, tată, dar ce este cu întrebările acestea? Mă grăbesc să ajung la birou.

-Știu că te grăbești, dar, uite, dacă speli vasele în fiecare zi, te-ai gândit vreodată că fiecare zi din viața ta este aidoma unei farfurii.

-Haide, tată, uneori cred că aberezi. Analogia ta este trăsnită. Cum să fie o zi din viața mea o farfurie?

-Uite așa, exact ca o farfurie. Dimineața îndeși pe ea veșnicia zilei, presari niște iubire, mânânci în grabă, uneori gemi de plăcere, ștergi farfuria cu un colț de pâine, apoi o arunci în chiuvetă. Seara, te întorci și-ți dai seama că miroase urât. O speli scârbit, o pui la uscat și a doua zi totul se repetă. Așa este și ziua ta. Tot ce ți-e dat pentru împlinire și iubire lași în urmă să se strice, alergând spre biroul tău care nu știu dacă îți va aduce fericirea.

-Tată, lumea gonește, crește, viețile se schimbă, iar comparațiile tale nu se susțin. Nu am vreme acum, dar chiar dacă zilele acestea se târâsc la fel, eu trăiesc. Sunt viu, tată, sunt.

-Ce ai în afară de câte 365 de vase spălate tot repetându-se?

-Nu știu.

Photo credit: tumblr.com
 vase - raz zaete 768x768 1 150x150Citește și: Vom muri de foame

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.