Cum e viața la aproape 38?

aproape 38 - IMG 6407

Cum e viața la aproape 38?  Complicat de răspuns, simplu de înțeles! Viața se întâmplă așa cum vrea ea, fără prea mult control, ceea ce pentru o Fecioara ca mine poate fi chiar enervant. Viața te ia de rever și dă cu tine pe jos. În urmă cu ceva timp scriam despre anul acesta – „2018-  Te-am urât, recunosc!”. Atunci va împărtășeam faptul că în ciuda unui an dificil, simt acum că lecțiile e viață au fost cu adevărat necesare. Când nu vrei să schimbi nimic în tine, viața îți arată că te-ai cam plafonat.

Nu o dată am stat de vorba cu oameni care îmi spuneau că 2018 a fost unul haotic, confuz, conflictual și că a predispus la o regândire a întregii strategii de viață.  Dacă în alți ani m-aș fi împăunat cu ideea că acționez după ce înțeleg lecțiile date de univers, anul acesta o să fiu ceva mai rezervata.  Pricepem puțin si facem și mai puțin! De ce? Pentru că e complicat sa te uiți în oglinda și sa spui sec: Nu sunt perfect!

Cred în continuare în femeia de 40, mai ales în zona acceptării de sine. Ciudat este că facem asta după ce negăm uneori atât existența, personalitatea sau destinul. Și o facem cu mare plăcere! Avem nevoie să asumăm doar lucrurile bune care ni se întâmplă și chiar dacă ne maturizăm…nu dispare nevoia de a deține controlAsta poate  să devină păgubos, tocmai pentru că, de la un punct încolo, ajungem să ne blocăm singuri. Binențeles, facem asta de frică și de lene!

Citeste si: Parc-aș intra într-un VEAC de singurătate

Ne-am învățat să trăim într-un fel, avem tabieturi, avem lucuri pe care le acceptăm și altele care nu intră în lista noastră de opțiuni, deci ce sens are să ne schimbăm? Cu toții ne facem promisiuni electrorale – ne vom schimba, vom fi mai puțin conflictuali, vom tolera mai mult, vom ava mai puțin ego. In final, ajungem să punem în practică doar când e musai  sau când doare ca dracu!

Ce n-aș mai face la 38?

  • Frica de singurătate  –  Când ai trecut printr-o separare care te-a marcat, aproape imediat apare acest sentiment ciudat. Cui aparțin? A cui sunt acum? Ce fac eu cu mine și încotro mă duc?  Gândurile astea o să te bântuie și deși îți promiți ție că nu te vei mai lamenta, o vei face cu mare succes.  O vei face până când ai să te trezești. Într-o dimineață …vi fi a ta, iar asta te va face să zâmbești. Simțim nevoia să aparținem cuiva, să fim în zona aia de confort și mai ales să nu fim singuri.  Pentru că despre singurătate nu se spune nimic!  Pentru prietenii mei virtuali ceva mai tineri, e bine să știți că maturitatea nu este o garanție. Nu găsești omul sau relația la care visezi, doar pentru că acum ai pretenții de om mare. Invață să accepți singurătatea, pentru căașa nu vei lăsa în urma ta aroma unui parfum de disperare.

 

  • Dorința ca viața să se schimbe rapid – Obișnuiți cu viteza și nevrozele zilnice, de la trafic, până la starea acestei societăți în care ne-am născut, simțim nevoia că lucrurile și oameni să evolueze rapid.  Vrem că viața noastră să devină imediat un Paradis, fără să mai așteptăm. Nu mai e timp pentru răbdare, dăm din picior, ne enervăm imediat și arătăm cu degetul: Schimbă-te TU întâi! Și uite așa, batem pasul pe loc, în timp ce suntem „liniștiți” că noi am făcut tot ce se poate, nu?

 

  • Nemulțumirea – Care e cu  adevărat greaua moștenire a generației mele?  Suferim de supradoză de nemulțumire! Ne însoțește pe tot parcursul vieții și ne răpește din fericire. Acum câteva zile, îmi dădeam seama, din nou, că mai binele este dușmanul binelui, după cum spunea o vorba deșteaptă. Ceva ne pute, ceva nu ne convine, lucrurile nu se întâmplă cum vrem noi, iar de vină sunt mereu alții.

 

  • De ce mi se întâmplă mie? –  Intrebarea asta mă scoate din minți și încă îmi țiuie în urechi. Cred ca e, de departe, una dintre cele mai păguboase interjecții. Atunci când nu înțelegem de ce viața o ia la stânga când noi vrem să virăm la dreapta, începem să ne lamentăm. Doar  nouă ni se întâmplă lucrurile cele mai complicate.  Numai nouă soarta nu ne surâde… De ce eu trebuie să lucrez atât de mult? Și uite așa  uităm că lecțiile neînvățate se întorc, iar  noi suntem singurii vinovați.  Așa că fă-ți un bine, nu te mai tortura.  Odată ce îți accepți destinul, el se schimbă!

Când te apropie viața de vârsta de 40 de ani observi că ai mai renunțat la orgoliile stupide și că înveți să prețuiești clipele serene fără să le mai cauți defecte. Ai să visezi mai mult, dar acum vei face și ca visul să se împlinească.  Vei înțelege ca și mine că destinul nostru are totuși, într-o anume măsură…. și o doză de liber arbitru. Noi alegem cât, cum și ce anume ne face fericiți, e atât de simplu! Așa că zâmbește, mâine poate să fie mai bine…însă doar dacă accepți că ești și TU …doar un Om Imperfect!

 

aproape 38 - femeiegoalaplaja 90x90Citeste si: FEMEIE, ești nebună. Dă-te jos din TURN!

Ai si tu un text pe care vrei sa-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: emmazeicescu@gmail.com

Suntem si pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

 

Foto: Elena Hârțan

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.