Cu cine te lupți când comunici?

Cu cine te lupți când comunici? - IMG 3661

Cu cine te lupți când comunici? La ora la care încerc să scriu acest articol, Idris nu mai are răbdare și are chef de joacă. Firesc, la patru ani el nu are încă lucruri de demonstrat.  Este copil, iar asta inseamna ceva mai mult material autentic. Face ce vrea, cum simte, se exprimă/ comunică fără prea multe  bariere. Când spun autentic, ma gândesc la faptul că odată ce înaintăm în vârstă, noi adunăm tot felul de „conserve”, de care scăpăm din ce în ce mai greu.  Ne punem tot felul de veste, ne ferim de tot felul de lucruri și situații și, în cele din urmă, ajunge să ne deranjeze fix  propriul nostru personaj.

Copiii sunt faini și pentru că lor le lipsește un anumit tip de teamă. Noi, adulții, am  trecut deja printr-o serie de eșecuri, repoziționări sau lecții de viață…și știm că doare. Nu vrem să mai fim cei care au pierdut, nu vrem să mai pierdem controlul, vrem doar să livrăm mesajul, să primim feedback pozitiv și să ne atingem obiectivul, dacă se poate. E cert că am uitat să ne bucurăm și de aici ne apar toate sincopele de comunicare posibile, imposibile, reale sau imaginate de noi.

Citeste si: Unde ne pierdem în PUBLIC SPEAKING?

Cu cine te lupți când comunici? Te lupți cu TINE, iar asta este de departe cea mai grea luptă. De fiecare dată când observ un speaker pe scenă încerc să îmi imaginez ce anume și-a spus înainte de a urca pe scenă. Fără un moral bun, fără o imagine clară a obiectivelor pentru  scenă, discursul s-ar naște mai greu, nu? O minte focusată face minuni. Apoi, apar alte întrebări. Cine sunt eu când comunic? E mai bine să fiu eu, așa cum sunt? Și dacă sunt de fapt un timid pus de companie să prezinte noua colectie de produse?

Ca și în televiziune, aș zice că personajul pe care îl vei urca pe scenă împreună cu tine, ar fi bine să fie cât mai aproape de o imagine reală. De la un punct încolo, publicul, atât în jurnalism cât și în public speaking, are nasul fin. Te simte dacă ești prea construit, așa cum îți simte imediat energia joasă- Teama.  Asta înseamnă că trebuie să înveți să ascunzi zonele vulnerabile sau să jonglezi inteligent cu ele. Nimeni nu vrea un comunicator care mai are puțin și lăcrimează pe scenă, decât dacă asta face parte din strategia sa de discurs.

Cum faci să te pui în rol? Când simt că lucrurile ar putea să scape de sub control îmi fac un bine, imi aduc aminte că: You are what you sell!  Nu uita că TU stabilești cine esti, cât de emoționat vrei să fii, cât de puternic sau în control. Dacă este să fim foarte sinceri, mintea noastră, ca un calculator de altfel, ne poate spune aproape fidel…cam cum stăm cu gestionarea emoțiilor. Computerul știe dacă poți sau nu să ai o prezentare în public sau dacă vei livra cu succes la sedința de board. Ne place nouă însă să ne mințim din când în când…

Rolul pentru scenă, ca și în actorie, se exersează. Nu o să îți iasă din prima, dar odată cu timpul, „vânzătorul” va prinde curaj și va mai face un pas înainte. Încet, încet nu ai să mai simți scena ca pe o gaura neagra ce urmeaza să te trimită rapid spre o mare de penibil. Nu vrem să fim penibili, nu? Orgoliul nostru nu  ar suporta, noi avem in fata succesul, acesta este obiectivul nostru!

Așa că în final, aș zice că e de preferat să fie un mix între autentic și construcție. Nici prea multe emoțiii, nici prea multe veste puse. De ce? Niciuna din aceste două extreme nu este credibilă, deci …NU  este eficientă în comunicare!

Uite o abordare intersanta, mai ales în zilele noastre. Ai auzit de Fake News? Nu ne plac, sunt convinsă, dar dacă învățăm să vedem ideea de Fake it și altfel?

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.