Zeicescu, un deceniu în online?

în online - IMG 8197

 

Zeicescu, un deceniu în online? Eu v-am zis că am îmbătrânit împreună și că vă mulțumesc pentru asta? Duminica, ora 18.00. Idris este la bunici,  n-am chef să gătesc, așa că mi-am luat laptopul in brate și m-am pus pe scris. Unii ar zice că m-am apucat să lucrez, dar eu realizez și azi că pentru mine… chiar e o plăcere!  Scriu și îmi imaginez că dacă ne-am fi teleportat undeva, puteam să ne bem cafeaua împreună. Am fi râs foarte tare, sunt sigură!

Ce mi-a venit cu postarea asta? După ce a fost  la emisiune Monica Jitariuc, specialist in social media, am căzut pe gânduri. Așa ceva….Nu mai știam de câți ani am o un cont public in social media, așa că m-am pus pe căutat. Noroc cu Facebook care îmi arată că am pus ceva acum zece ani. Și n-ai cum să nu te gândești, că n-ai cum… A meritat,  Zeicescu?  A meritat să stai să scrii, să editezi fotografii și video-uri, să construiești site-ul, să faci conturi, să postezi, să nu faci erori majore, să fii atent, să răspunzi la comentarii cât poți tu, să vorbești despre asta celor care vor să înceapă? A meritat?

Așa că am zis să asez cuvintele în mod disciplinat și să o iau cu începutul.  Ce am câștigat?

  • Oameni – Au fost zece ani în care am făcut cunoștință cu un număr foarte mare de oameni. Binenteles, in mediul virtual, iar in anumite situatii chiar și în viața reala.  Atât timp cât realizezi  că viața din laptop sau smartphone e  totuși diferită de viața clasică în care ai greutăți și facturi de platit, ești ok!

 

  • Love Story – Povestea noastră de iubire a pornit de la un comment de-al lui Claudiu, prin vara lui 2012.  Am răspuns  acum aproape șapte ani cu o glumiță. Și uite așa, a apărut Idris. Zilele au curs, parcă pe nesimțite și am trăit împreună cu voi momente din viața noastră.  Au fost de toate,  cu bune, mai puțin bune, că viața nu e doar un mesaj frumos pe Instagram sau Facebook. In orice caz, nu căutați la noi în casă poza unei familii perfecte, că nu o să o găsiți.   Încet, am păsit amândoi către online, blog, fotografie și acum VLOG (Cum a fost Revelionul nostru in Bulgaria).  Și când mă gândesc că am început de la Yahoo Messenger si am ajuns la Facebook, Instagram, Linkedin și Youtube.

 

  • Expunere –   Cine nu recunoaște avantajele social media în materie de branding personal/ expunere, înseamnă ori că NU vrea…ori că NU știe. Din perspectiva unui om care a lucrat și lucreaza în comunicare, este esențial să ai acces la cât mai multe canale. Mesajul, fie el și împachetat in mod diferit, trebuie să ajunga la oameni. Pentru ei a fost făcut!  Deci dacă vrei să te construiești în online nu uitz: nu te va iubi toată lumea, fii activ, fii perseverent, fii natural, ramai fidel principiilor tale.  Si mai este ceva, indiferent de proiectul la care lucrezi. Dacă nu îți învingi teama de a spune lumii că faci lucruri, ei de unde să știe ce așteptări ai tu?  Rămâi cu picioarele pe pămând și comunică eficient.

Citeste si: Astrologul Mariana Cojocaru anunță zile grele pentru aceste zodii, în 2019!

  • Bani –  Parte dintre contractele pe care le-am onorat, în afară de televiziune, au venit în urma acestei investiții în online.  Dacă ai sentimentul că vei scrie un articol pe blog și o sară banii, te înseli. Dacă tu crezi că o poză aproape nud o să facă din tine …următrul mega influencer, iarăși te înșeli. După ce ai arătat tot, ce mai arăți? Banii se pot face ușor, dar să construiești un brand, înseamnă muncă, planificare zilnică, determinare si pasiune pentru online și comunicare. Nu înseamă că nu o să greșești vreodată, dar keep going!

 

  • Am învățat –  Mica elevă conștiincioasă din mine a apreciat tare această parte. Cumva, deceniul acesta în online m-a forțat să nu rămân pe loc, să mă dezvolt.  Să citesc mai mult, să  învăț despre online, să învăț despre fotografie, să pun întrebări, să observ ce vă place, să scriu  mai bine, să învăț să editez video, să fiu mereu cu ochii pe  aplicații cool. Ce școală faină! Cum să nu o iubești când face din tine o versiune mai adaptată vremurilor?

 

Ce am  dat la schimb?

  • Timp – Pot să recunosc că treaba asta îmi ia zilnic niște timp pe care altfel l-aș fi folosit să lenevesc sau să fac alte lucruri pentru mine și ai mei. Dar nu îl consider timp pierdut, ci timp investit. Nu cred să fi trecut, dacă ar fi să adun zilele, mai mult de o lună …maxim două fără măcar o postare in social media.  Poate doar când am fost foarte, foarte bolnavă.

De ce fac asta?

  • Constructie – Pentru că a devenit o parte din mine și viața mea. Am avut mereu nevoia și sentimentul că am construit o comunitate a binelui. Chiar și atunci când am întâlnit hateri sau comentarii jignitoare.  Când esti disciplinat și investești parte din tine în povestea asta, nu ai cum să abandonezi, că doar nu de asta te-ai apucat. Te dezvolți, încet, cu plăcere, fără presiune. Keep going!

Care sunt cuvintele magice?

  • MDP – Muncă, Disciplină, Pasiune –  Eu așa reușesc să fac față tuturor activităților mele în online. Și gândiți-vă că gestionez câteva conturi pe canale diferite. Sunt propriul meu social media manager, plus alte parteneriate care implică atenție la detalii. Social media management este o meserie care te poate ajuta și pe tine în viitor dacă îți calculezi bine pașii. Găsești acum și cursuri, unul dintre ele este ținut chiar de Monica Jitariuc, pe care eu o ” chinui” la Perfect Imperfect să facem educație în această zona.  Dacă ăsta e viitorul, oare ce trebuie să știi despre online? Vezi VIDEO

Citeste si: Zeicescu, gata cu somnul. Back to work!

 

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.