Junii Brașoveni – tradiție, frumusețe, istorie!

juni - Photo 152379243901777

Junii Brașoveni – tradiție, frumusețe, istorie! La popoarele primitive şi în special la indoeuropeni – apreciază Al. Surdu – existau la bărbaţi aşa-numitele „grupuri de vârste”, de obicei în funcţie de vârstă: copii, juni şi căsătoriţi. La români grupul junilor cuprindea bărbaţi între 17 şi 46 ani, iar la greci junia se numea „efebie”, iar junele efeb îşi începea junia la 18 ani pentru doi ani, cât dura de fap şi stadiul militar la Atena.

La scandinavi junia dura 3 ani şi se numea wikingitate (Wikingertum) sau beserkeritate (Beserkertum), ultimul termen fiind mai vechi, provenit din „bersek”, care la rândul său era echivalent cu „ulfhepner” şi însemna ” îmbrăcat în piele de urs sau de lup”.  La toate popoarele junia era precedată de o perioadă de „iniţiere”, în care tinerii erau pregătiţi pentru a deveni june. Pentru aceasta alegeau un loc retras (fiind despărţiţi de restul copiilor şi femeilor), de obicei în pădure, case speciale, numite la greci „andreion” şi chiar peşteri. (Asemenea casă aveau şi junii braşoveni, cunoscută sub numele de „gazdă”).

juni - Photo 15238020999406

Pregătirea dura mai mult sau mai puţin, timp în care tinerii erau supuşi la diferite probe, post, lipsă de somn, sete, chinuri. Ca jocuri de iniţiere figurau: alergarea, căţăratul pe stânci. La fel se petreceau lucrurile şi în cazul cavalerilor. Este evidentă asemănarea acestor ritualuri străvechi din lume cu ritualul Junilor braşoveni, care şi-au găsit loc de retragere la Pietrile lui Solomon, o poiană înconjurată de cinci stânci imense şi o grotă atribuită legendarului rege Solomon. Cu siguranţă că epoca tribală era reprezentată de ceea ce azi se legă de Junii Tineri. Diversitatea onomastică şi mai puţin structurată, a celor şapte grupuri de juni, ne întăreşte convingerea că unele din acestea s-au constituit ulterior, în contextul luptei românilor din Şchei pentru libertate, dreptate şi redobândirea drepturilor istorice. Nicăieri nu se consemnează o asemenea diversitate onomastica şi vestimentară.

Citește și: Pleci în vacanță? Ce NU trebuie să ratezi în Brașov

Deşi prin forma de manifestare, cele şapte grupuri conţin elemente comune cetelor de feciori din Ardeal, prin faptul că în grupul cetelor fac parte şi bărbaţi, fiind acceptate în contextul horei şi fetele şi uneori, chiar femeile, Junii Braşoveni deţin anumite particularităţi. Orice grup are în componenţa sa, în afara junilor aparţinători grupului, şerjele (de la charge = subofiţer, în armata austriacă), reprezentate de vătaf, armaşul mare, armaşul mic, sutaşul, stegarul, şi surlaşul, care se deosebesc prin anumite elemente distincte. Vătaful este personajul cel mai important, fiind temut de toţi, respectat, ales din rândul celor mai buni juni, prin vot. El poartă lenta roşie, rujă la piept şi panglici în trei culori la pălărie, precum şi buzduganul cel mare. Are toate atributele de conducător. Semnificaţia numelui de vătaf nu este neapărat militară, dat fiind faptul că acest nume – după cum am văzut mai sus – îl purtau şi conducătorii altor cete din Transilvania.

juni - Photo 15238020999402 1024x670

Armaşii – după cum dovedeşte şi Ion Muşlea (op.cit.p.294) nu pot fi decât locţiitori ai vătafului, aşa cum dovedeşte şi regulamentul junilor din 1894. Ca urmare şi ei deţin buzdugane (mai mici decât ale vătafului) şi poartă lentrele de culoare galbenă şi respectiv albastră, pentru ca în ansamblul festivităţii să formeze tricolorul, în memoria timpurilor în care acesta era interzis. Se ştie din cronici că armaşul stătea în preajma domnitorului, ţinând ca semn al dregătoriei sale, un topaz de argint, ceea ce-i permite lui Ion Muşlea să creadă originea medieval munteană a acestei funcţii la juni. Tot elemente al formaţiunii miliare muntene sunt: stegarul (resposabilul pe tot anul al steagului, ales tot prin vot), cât şi sutaşul (responsabil de valorile financiare ale grupului din care face parte). Fiecare grup în parte au aceste şerje (mai puţin surlaşul, prezent doar în grupurile Junilor Tineri şi ale Junilor Bătrâni).

Juniţele – Rolul redus al femeilor în cadrul obiceiului din trecut şi până azi, ar putea fi un argument în plus adus teoriei despre originea militară a Junilor susţinuta cu atâta ardoare de Sterie Stinghe. Juniţele erau prezente în ziua de luni, a doua zi de Paşti, când feciorii mergeau după oua roşii şi le stropeau cu parfum. Apoi le regăsim la „jocurile strămoşeşti” scoase la horă de feciori.

Splendoarea costumelor pe care le poartă la jocuri, impresionează. El este purtat atât de fetele necăsătorite, cât şi de femeile tuturor grupurilor de juni. Au cămăşi albe de borangic, puţin decoltate la gât, cu mâneci largi de „spintură” sau ” spitantof” (dantela), terminate cu „pumni” (manşete) de pluş (catifea) brodate cu fir. Manşetele de culoare verde sau galben închis, se leagă cu panglici de mătase. Peste cămăşi poartă un laibăr de mătase din aceiaşi culoare cu fusta, care este croită în mai multe foi (clini). Laibărul, puţin răscroit la gât, se încheie în faţa de jos până la jumătate cu copci negre, lângă care sunt prinse câte şase „sponci” (rozete reliefate) din argint.

Femeile tinere poartă rochii de mătase, largi, în culori mai vii decât ale femeilor în vârstă. Rochiile sunt căptuşite cu pânză „făcută în patru iţe” de aceeaşi culoare şi sunt tivite jos pe margini cu şiret pluşat. Peste mijloc, juniţele se încing cu un brâu de catifea, peste care pun un „posomat”(panglica galbenă ţesută cu fir). Brâul se închide în faţă cu doua paftale sau „limbi” (catarame lungi de o palma şi late de 7-8 cm) de argint aurit cu flori reliefate. Paftalele se petrec una peste altă şi se prind cu şiret sau cârlig. Tot la brâu, într-o parte se prinde câte o fundă de mătase, care prin culoare contrastează cu fondul costumului.î

Pe cap se pune mai întâi „coancul” (o panglică prinsă într-un inel îmbrăcat în mătase). Cu panglica se încinge mijlocul frunţii, iar după ce este trecută prin inel, este lăsată pe spate. Deasupra coancului se pune „ghimbirul” (basma neagră, brodată pe margini cu flori galbene şi roşii, ale cărui colţuri se fixează în jurul inelului. „Brobodelnicul” din borangic se pune deasupra ghimbirului, trecându-se pe sub bărbie (în chip de broboadă, iar capetele, lungi de doi metri sunt lăsate pe spate. Remarcăm faptul că podoabele pentru cap nu mai sunt purtate azi de fete.

Primăvara şi toamna, femeile din Şchei obişnuiesc să poarte deasupra acestui costum o scurteica din mătase neagră, fără mâneci şi căptuşită cu „misada”(blana de pisică sălbatică). Iarna ele adaugă o „giubea” lungă, căptuşită cu blană de vulpe, care, neavând nasturi, nu se încheie, ci se „omploască” (se poartă numai pe umeri).
Un adevăr neaşteptat: aceste costume ale femeilor sunt foarte asemănătoare cu cele a „mocancelor” din Săcele şi în oarecare măsură cu al săsoaicelor din Braşov.

Juniţele din Braşovul vechi se numeau „ţuţe”, pentru că bărbaţilor li se spunea „ţuţuieni” după căciula ţuguiată. Scoaterea lor la joc se făcea altădată – după cum mărturiseşte Ieronim Bariţiu la 1867- în Groaveri, înaintea Gimnaziului românesc, în joia de după Paşti, când veneau aici şi Junii Braşovecheni şi jucau bătuta, căluşarul. Jocul lor în Şchei este o reminiscenţă a adevărului că românii din Şchei şi cei din Braşovul Vechi au avut spaţiu şi tradiţii comune, înainte de venirea saşilor, care i-au despărţit, permiţându-le revenirea în Şchei abia după 1918.

Sursă foto: Grupul Iubim Brașovul

juni - 17760429 10154561723297169 274785675 n 90x90Citește și: Junii Braşoveni – legendă şi adevăr

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.