Cum poţi să mă mai IUBEȘTI după atâta TIMP?

- tumblr n106vaTK7d1t3ul8to1 500 1

– Bună seara, m-ai chemat?  Mâine dimineaţă o să ne bem cafeaua împreună. Mă uit acum la tine şi îţi admir sutiemul din dantelă neagră. Ştii că îmi place …. Te parfumezi tacticos iar eu mă îmbujorez de fiecare dată. Zici că am 15 ani și o sărut pe Clotilde pentru prima dată. Nu te uita urât, tu mi-ai acaparat inima cinci ani mai târziu. Oare ți-am spus că miresmele tale tăcute de scorţişoară mă fac să visez. De ce mă chemi aşa de des? Cum poţi să mă mai iubeşti după atâta timp?

Sunt în mintea ta, te vizitez în fiecare zi, la cerere. Sunt cel mai  fidel „client” al tău. În weekend nu te las să dormi, doar pentru că pot. Nu e aşa, mint cu ceva? Nu, n-ai de ce să te superi pe mine. Sunt aici din vina ta. Mă îmbrac mereu în gri şi îmi strălucesc ochii când mă strigi.

Vocea ta, uşor gâjâita, mă omoară din nou. Nu, nu mă certă azi! Azi am voie să zic orice! Nu te-am întrebat niciodată- Cum se face că mă chemi doar atunci când ieşi pe balconul cel mic de la etaj? Îţi aprinzi cu mişcări precise o ţigară şi închizi ochii. Stai acolo cu orele. Eu mă uit și tot ce imi trece prin minte este: Eşti atât de frumoasă!

Mă întrebi uneori dacă ai mai îmbătrânit. Eu îţi recit Minulescu şi îţi spun că eşti neschimbată, fix că în prima zi când mi-ai spus romantic:
-Bonjour, mon ami!
Am râs de tin atunci, mai ții minte?  Erai simpatică și nesperat de curajoasă. M-ai iertat? Te miros încet, nu mă satur niciodată. Mă înfăşor în jurul tău, sunt ca o eşarfă care îţi spune că eşti cea mai minunată femeie. Chiar şi atunci când îţi apar câțiva pistrui. Razi când îi admir, te enervează cumplit! Razi ca un copil care vrea să-şi ascundă strungăreaţa. Mai poţi? Ştii că îţi faci rău? Mă apuci de cămaşă şi mă implori să nu plec. Să stau acolo, cu ţine, pe balcon. Chiar şi iarna. Ieşi mereu să vorbim, chiar şi atunci când ţi-e frig. Te iau în braţe, să nu îngheţi. Îţi simt respiraţia caldă şi îţi sărut buzele cu parfum de vanilie. Mi-e aşa de dor să te simt! Acum, că ţi-au apărut primele fire albe… Eşti atât de frumoasă!
Sunt eu, iluzia, visul, obsesia, moartea. Te-am ţinut de mâna acum 20 de ani. Ţi-am mulţumit vreodată? Îți mulțumesc că mă iubești ca şi cum aş mai fi încă…aici,  Ai vrea să evadăm la Paris?

Citeste si:  Vânzătorul de TĂCERI

Ai si tu un text pe care vrei sa il faci cunoscut? Trimite-l la emmazeicescu@gmail.com

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.