METEO 06 aprilie – vreme ploioasă, cu vânt și mai rece

meteo - ploaie2

METEO 06 aprilie – vreme ploioasă, cu vânt și mai rece Scenariul sinoptic al zilei de azi, care se va prelungi și spre vineri, ne aduce un câmp de presiune scăzută și de prezența pe teritoriul țării noastre a două fronturi reci, unul ce ne părăsește prin Moldova, altul care abia se stabilizează pe sud-vest. Scenariul vine și cu precipitații și, cel puțin pentru ziua de vineri, nu doar ploi, ci și ninsori în zonele montane, dar nu este exclus și prin alte regiuni.

TEMPERATURI

Am avut o noapte cu temperaturi minime de la valori de la –3, –2 grade în zonele montane înalte, 2 – 4 grade în celelalte zone montane, 5 – 7, 8 grade în Moldova, Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Munteniei, Olteniei și Dobrogea. Cele mai ridicate valori ale nopții au fost pe Banat, Crișana, sudul Olteniei și Munteniei, unde se pot atinge și 10 – 11 grade. Maximele pleacă de la valori de 6 – 8 grade în zonele montane, 7 – 9 grade în Crișana, 12 – 14 grade în Transilvania, Maramureș și Banat, respectiv 15 – 17, 18 grade pe Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea.

Citește și: METEO – cum va fi vara 2017: secetă severă, caniculă în valuri!

NEBULOZITATE

Puține șanse să vedem cerul senin pe parcursul zilei, întrucât nebulozitatea joasă va fi la 100% grad de acoperire la nivelul întregii țări. Spre seară, este posibil ca cerul să se mai elibereze pe zona Olteniei.

CEAȚĂ

Condiții de ceață vor fi pe sud estul Munteniei, sudul Moldovei, după amiaza pe zona Banatului și Crișanei, iar seara pe Moldova, nordul Transilvaniei și zonele montane.

PRECIPITAȚII

Ziua de azi vine cu precipitații prin toate regiunile țării. Mai importante vor fi, diimineața și la prânz pe zona Banatului, Crișanei, iar după amiaza și seara cuprind Transilvania, Maramureș, zonele montane și Moldova. În 24 de ore se pot atinge și cantități de 20 – 25 l/mp, iar izolat, în Munții Banatului, chiar 40 l/mp.

VÂNT

Dacă pe timpul nopții vântul a adus probleme, începând cu orele dimineții și apoi pe tot parcursul zilei intensificările vor fi susținute în cea mai mare parte a țării, cu rafale ce pot ajunge, în momente de vârf, chiar și la 55 – 60 km/h, mai ales în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia.

Sursă foto: kolivas.de

Citește continuarea pe Prognoze Meteo

meteo - melania trump 150x150Citește și: Imaginea zilei: Primul portret oficial al Primei Doamne, Melania Trump

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Da-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.