BIAS 2017 – spectacole aeriene de excepție pe cerul României!

aeriene - red arrows 108316 960 720

BIAS 2017 – spectacole aeriene de excepție pe cerul României! Dacă sunteți în București sâmbăta aceasta, nu trebuie să ratați Bucharest International Air Show 2017, aflat la a noua ediție, ce se va desfășura la Aeroportul Internațional Băneasa ”Aurel Vlaicu„.

„Demonstrațiile piloților militari români vor include zboruri cu elicoptere IAR-330 Puma și IAR-316 Alouette, cu aeronave de transport C-27J Spartan, C-130 Hercules, aeronave IAR-99 Șoim și aeronave școală IAK-52. De asemenea, aeronave MiG-21 LanceR și F-16 Fighting Falcon vor evolua, atât în exerciții solo — unde vor putea fi văzute performanțele piloților și aeronavelor, cât și în cadrul unor demonstrații tactice și de poliție aeriană”, se arată într-un comunicat al MApN transmis joi AGERPRES.

Citește și: Concept unic- Plajă pentru persoane cu dizabilităţi, la Constanța

Potrivit sursei citate, în cadrul expoziției statice vor fi expuse aeronave MiG-21 LanceR, IAR-99 Șoim, C-27J Spartan, un radar de joasă/medie altitudine TPS-79R și un sistem de lansare a rachetelor sol-aer HAWK.

Totodată, va fi organizat un stand de prezentare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene Române.

Militari din forțele aeriene din Germania, Grecia, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, care vor veni în România la invitația Statului Major al Forțelor Aeriene, vor participa la expoziția statică, dar și la demonstrații aeriene.

Astfel, două aeronave F-15 Eagle din dotarea Gărzii Naționale a SUA vor fi prezente în expoziția statică, alături de un avion Mirage-2000 din dotarea Forțelor Aeriene Elene, o aeronavă Typhoon și Tornado din dotarea Forțelor Aeriene Germane și o aeronavă Typhoon a Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii.

În demonstrații aeriene pot fi urmărite două aeronave F-16 Fighting Falcon și o aeronavă MiG-29 Fulcrum aparținând Forțelor Aeriene Poloneze, împreună cu o aeronavă F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Turce și o aeronavă JAS-39C Gripen din dotarea Forțelor Aeriene Ungare.

De asemenea, în expoziția statică va fi și aeronavă Boeing E-3A Sentry AWACS aflată sub comanda NATO. Aeronavele AWACS fac parte din sistemul Alianței de avertizare timpurie și activează personal multinațional, între care se află și militari români.

Ediția din acest an a Bucharest International Air Show este dedicată intrării în dotarea Forțelor Aeriene Române a aeronavelor F-16 Fighting Falcon.

Sursă foto: Pixabay

Sursă știre: Agerpres

aeriene - sun 1072826 960 720 1 150x150Citește și: METEO – 3 zile de caniculă sufocantă! ANM a emis cod galben

Ai și tu un text pe care vrei să-l faci cunoscut? Trimite-l la noi: office@perfectimperfecte.ro

Suntem și pe FACEBOOK. Dă-ne un LIKE- Perfect Imperfect

Comentarii


Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.